Miron Radu Paraschivescu s-a născut la 2 octombrie 1911, la Zimnicea şi moare la 17 februarie 1971, Bucureşti.
Este fiul Paulinei Paraschivescu (născută Scorţeanu) şi al lui Romulus Paraschivescu, învăţători. Urmează şcoala primară la Vălenii de Munte, liceul la „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti şi face studii de arte plastice la Cluj şi la Bucureşti, aici devenind apoi student la Facultatea de Litere şi Filosofie.
Debutează în 1929, cu poezia “Iubire”, semnată Emil Soare, la „Povestea”, „foaie de expoziţie literară în versuri” din Predeal-Sărari. Îşi continuă activitatea publicistică la „Gazeta învăţătorilor prahoveni” din Ploieşti (1930). Ulterior colaborează la numeroase publicaţii, majoritatea de stânga, fiind şi secretar de redacţie la „Era nouă” (1936), redactor la ziarul „Timpul” (1936-1938), unde conduce pagina de literatură şi artă, semnând cu pseudonimul Paul Scorţeanu (numele bunicului matern). În 1939 este numit şef al Biroului Presei, la Cluj. Redactează „Gazeta statului” (cu Ion Vinţe) şi face parte din grupul care animă revista clujeană „Ţara nouă” (1939-1940), de orientare democratică radicală.
Reîntors la Bucureşti, la „Timpul” (1940-1943), reia conducerea paginii culturale şi trece în aceeaşi calitate la „Ecoul” (1943-1944), cotidian condus de Mircea Grigorescu. După război lucrează la „Scânteia” şi la „România liberă” (1944-1946), e redactor-şef la „Revista literară” (1947), ulterior la „Almanahul literar” din Cluj (1949-1952), după care se retrage din presă până la mijlocul anilor ’60. Acum iniţiază, cu o pasiune irepresibilă, „Povestea vorbii”, supliment al revistei „Ramuri” (1966-1969).
Animator literar de vocaţie, şi-a dedicat o parte însemnată a activităţii descoperirii de noi talente.
Conştiinţa lirică deschisă , e un declarat patetism, dar şi poet în descendenta lui Anton Pann, evocând, în “Cântece ţigăneşti”, “raiul beteag” al unei umanităţi fruste şi pitoreşti, Miron Radu Paraschivescu dovedeşte disponibilităţi remarcabile şi în domeniul meditaţiei filozofice. Fără ca starea de accentuată intelectualitate să altereze cumva fiorul liric, o mare parte din poeziile volumului “Laude”, dezvoltat ulterior în “Laude şi alte poeme”, sunt expresii ale uimirii în faţa naturii.
Proza cu caracter reportericesc – “Bâlci la Râureni” (1964), “Drumuri şi răspântii” (1967) – ca şi încercările de teatru – “Asta-i ciudat?”, “În marginea vieţii”, “Irezistibilul Bolivar”, “Hamletul meu” (publicat postum) – sunt de un interes minor. În schimb, avea o înclinaţie specială pentru traduceri şi a dat versiuni româneşti remarcabile din San Juan de la Cruz, Charles Peguy, Max Elskamp, Louis Aragon, Rainer Maria Rilke, Stefan George, A.S. Puşkin, N.A. Nekrasov, Federico Garcia Lorca etc. Pentru transpunerea poemului “Pan Tadeusz” de Adam Mickiewicz (1956) i s-a acordat Premiul „G. Coşbuc” al Academiei Române.
Când rosteşti numele poetului, gândul îţi zboară la originea lui . Călător din fire, vine dinspre Vălenii de Munte, judeţul Prahova, întâmpinat de istoria ce domină acest loc mirific . Pe malul râului Teleajen, unul dintre locurile îndrăgite ale poetului, încă vibrează emoţia şi amintirea lui Miron Radu Paraschivescu . Dragostea şi devotamentul lui faţă de locul natal, admiraţia faţă de frumuseţile naturii, o dată cu trecerea timpului, oricine poate auzi în adierea vântului poeziile lui exprimate cu o gingăşie aparte a unor gânduri sensibile şi curate. Sufletul lui împrejmuieşte Vălenii de Munte cu toată gama sentimentelor lui exprimate-n creaţiile sale .
”De-ncerc pe sub rugina atâtor ani să caut
Parfumul şi lumina ce-a strălucit în ei,
Aş regăsi fierbinte cuvântul să te laud,
Ca flacăra ce doarme sub spuză şi scântei.
Precum mireasma florii pierită de demult
Preschimbă-n adiere fragilele-i culori
Şi-n nevăzuta strună a vântului ascult
Ţipându-şi tânguirea echere de cocori,
Acum, când cu amurgul cobor lângă pământ,
Iubirea ce mi-ai dat-o mai strâns de el mă leagă,
Cum, despuiată-n toamnă de-al ei stufos veşmânt,
Statuia verii creşte pe zariştea întreagă.”
(Suvenir)
(Sursa: Jurnalul de Drajna)
Corina Enache
