Vâlcea este primul județ atestat documentar în România, la 8 ianuarie 1392.
Pe teritoriul județului nostru, în Țara Loviștei, la Perișani, este unul din locurile unde istoricii susțin că s-ar fi dat bătălia de la Posada, între 9-12 noiembrie 1330, în care Basarab I a obținut o importantă victorie împotriva lui Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, ce a condus la independența Țării Românești.
În anul 1504, Radu cel Mare a înființat la Râmnicu Vâlcea Episcopia Râmnicului – Noul Severin, fapt remarcat și de Paul de Alep care notează că în peregrinările sale a găsit aici o „reședință episcopală”.
Conform unor vechi documente istorice, aflate în custodia arhivei Academiei Române și specificațiilor din Condica Episcopiei Râmnicului, Mihai Viteazul s-a născut la Drăgoești. La Proieni, pe malul drept al Oltului, el și-a serbat nunta cu Doamna Stanca, într-o veche biserică ortodoxă.
O serie de mănăstiri și așezări monahale amintesc de Mircea cel Bătrân (Mănăstirea Cozia), Constantin Brâncoveanu, domnul erudit care împreună cu Antim Ivireanul au înființat la 1705 prima tipografie în limba română (Mănăstirea Horezu), Radu cel Mare și Matei Basarab (Mănăstirea Govora).
Biserica „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea este unul dintre cele mai vechi monumente istorice din județ.
Unice în întregul pesaj al arhitecturii medivale românești sunt cele două cule (case boierești), ce fac parte din Muzeul de artă medievală Măldărești, prima construită în anul 1516 de Nan Paharnicul și a doua în anul 1812, de Gheorghe Măldărescu, în comuna Măldărești.
Pe Valea Topologului, în anul 1828, Iancu Bălcescu, fratele revoluționarului pașoptist Nicolae Bălcescu, ridică conacul ce dăinuie peste veacuri – astăzi „Muzeul Nicolae Bălcescu”.
Între anii 1717-1722, în timpul stăpânirii austriece, a fost construit sectorul de drum pe Valea Oltului dintre Cozia și Câineni, cunoscut ca „Via Carolina”, sub conducerea inginerului austriac Franz Schwartz, ce a avut ca suport vechiul drum roman.
Pe meleagurile vâlcene, vatră cu bogate tradiții istorice și culturale, documentele atestă existența școlilor încă din secolul al XIV-lea.
La Mănăstirea Cozia funcționa o școală mânăstirească, atestată documentar la 28 martie 1415.
O însemnare pe un manuscris din secolul al XVII-lea, a lui Constantin Grămatic (din satul Corbeasa) – „Să se știe că am șezut la Mănăstirea Bistrița ca să-nvățăm carte”- atestează că la acest așezământ monahal funcționa o școală. Aici, cărturari vestiți, ca Mihail Moxa, Teofil, viitor episcop de Vâlcea, Ștefan, viitor mitropolit al Țării Românești, Ioachim Bărbătescu, au transcris sau au redactat numeroase hristoave și cărți.
La Bistrița, istoricul Nicolae Iorga menționează că Neagoe Basarab, domn al Țării Românești, „în tinerețea lui capătă cunoștințe de limbă și literatură”.
Prin județul Vâlcea, la 2 martie 1821, a trecut, în drumul său către București, cu armata sa de panduri, Tudor Vladimirescu.
A poposit pe pridvorul școlii sătești din Benești, pe Olteț, înființată în anul 1750 de dascălul grec Hristodor.
Originar tot din Benești, Petrache Poenaru obține la Paris în anul 1827 brevetul de inventator a cea ce se numește „condei portăreț fără sfârșit” (stiloul de azi).
Cărturarul Petrache Poenaru, omul de taină al lui Tudor Vladimirescu, se remarcă prin faptul că este creatorul steagului național românesc, purtat pentru prima oară de pandurii acestuia, este primul român care a călătorit cu trenul și editorul primului ziar românesc „Foaie de propagandă”, al armatei de panduri.
Revoltat de faptul că autoritățile transformaseră ctitoria marelui voievod, Mircea cel Bătrân, în închisoare, Mihai Eminescu scrie în ziarul “Timpul”, din 12 septembrie 1882: „Cozia, unde e înmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia, unde e îmormântată familia lui Mihai Vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal în vechime cu țara, ce-a devenit? Pușcărie?”.
La începutul secolului al XX-lea, trecând prin județul Vâlcea, Alexandru Vlahuță spunea: „Vâlcea e o livadă încântătoare, cu văi străbătute de ape limpezi, cu pajiști înflorite pe sub poalele codrilor, cu sate vesele, pe marginea râurilor, cu drumuri albe și netede…”
Mihaela Iliescu
