Râmnicul uitat – Numele orașului

1208 0

Etimologia cuvântului Râmnic, după unii istorici, semnifică cuvântul peşte.
Aproape de confluenţa cu Oltul, râul Râmnic (Râbnic)- Olăneştiul de azi, avea mai multe braţe, insule şi terenuri inundabile, propice pescuitului. Ulterior numele oraşului Râmnic este însoţit de un determinativ – Vâlcea.

Cuvântul acesta apare încă de la 8 ianuarie 1392, când mânăstirea Cozia capătă de la domn albinăritul din judeţul Vâlcea, pe care călugării trebuiau să şi-l adune singuri.
Mai târziu mânăstirea capătă şi găletăritul din judeţul Vâlcea, iar la 1494 mânăstirea Bistriţa primeşte căşăritul.

Este vorba deci, despre prima menţiune documentară despre judeţul Vâlcea, a cărui denumire s-a păstrat până azi.

Numele Vâlcea este tot aşa de vechi ca şi Râmnicul, de al cărui nume nu era încă legat.
Vâlcea a devenit determinativ pentru Râmnic probabil că la începutul secolului al XVI-lea, când începe să se dezvolte Râmnicul Sărat, de care a trebuit să se deosebească.
În ceea ce priveşte etimologia cuvântului Vâlcea, s-a presupus a fi la origine numele Vâlcu.
Nicolae Iorga s-a gândit la un moment dat la posibilitatea asocierii Vâlcea – Fărcaş, ce aveau acelaşi sens.

Profesorul Aurelian Sacerdoţeanu înclină spre Vâlcea – diminutivul ,,din vale” şi este posibil ca una din numeroasele văi să fi stat la baza unei străvechi formaţiuni politice

 

Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Râmnicul uitat: Primăria

Postat de - 20 octombrie, 2020 0
FacebookTwitterÎn plimbarea noastră printre amintiri pașii ne poartă în parcul “Mircea cel Bătrân” sau Parcul Primăriei, cum îi spuneau bunicii.…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *