World Vision România și UniCredit Bank susțin copiii talentați, dar fără posibilităţi materiale, de la sate

955 0
  • 20 de copii talentați, din contexte defavorizate din mediul rural, vor primi timp de 18 luni burse, calculatoare, acces la platforme de învățare online și vor participa la sesiuni speciale de pregătire și de mentorat
  • Beneficiarii sunt elevi în clasa a XI-a la școli rurale din patru județe
  • Printre aceștia se numără olimpici la matematică, fizică, biologie, română, istorie, franceză, engleză și psihologie, precum și copii pasionați de economie, științele naturii, programare IT, elevi care studiază muzica și tineri sportivi de performanță

 

Fundația World Vision România și UniCredit Bank anunță lansarea unui proiect pentru sprijinirea educației din mediul rural, „Educație digitală – pentru generația următoare”. Beneficiarii acestuia vor fi elevii merituoși, dar lipsiți de posibilități materiale, care frecventează școli din zone defavorizate.

 

Proiectul este finanțat de UniCredit Bank și implementat de World Vision, ca parte din programul „Vreau în clasa a 9-a”, una dintre cele mai longevive inițiative ale fundației. În proiect sunt vizați 20 de copii din clasa a XI-a, elevi la școli rurale din patru județe: Cluj, Vâlcea, Vaslui și Dolj. Copiii vor beneficia de burse școlare, acces la un computer personal cu conexiune de date și soluții educaționale: sesiuni de pregătire, acces la platforme de învățare online (în funcție de profilul ales), ateliere de specialitate la finalul fiecărui modul, precum și meditații sau mentorat. Proiectul are o durată de 18 luni și un buget total de aproximativ 60.000 de euro.

 

De asemenea, elevii vor participa la activități de tip recreativ. Progresul copiilor va fi monitorizat lunar și prin evaluări trimestriale, realizate de personal acreditat.

„În ultimul an, pandemia a avut un impact semnificativ asupra educației, și este nevoie de un efort colectiv susținut pentru ca provocările cu care se confruntă copiii din generația actuală să fie depășite”, declară Anca Ungureanu, Director de Identitate și Comunicare UniCredit Bank. „Anumite pierderi de învățare sunt inevitabile, însă putem contribui pentru a le reduce la un minim posibil, astfel încât copiii noștri să beneficieze de aceste luni de școală.

E important de precizat și faptul că, în cadrul acestui parteneriat, avem în vedere atât prioritatea imediată a acestei perioade, respectiv educația digitală, dar și educația în general, cu perspectivă pe termen lung. Sperăm că acest proiect să pună bazele unei colaborări îndelungate, în beneficiul elevilor cu potențial, dar lipsiți de posibilități materiale de la școlile din mediul rural.”

 

„De foarte mulți ani, munca Fundației World Vision România vizează susținerea copiilor din medii defavorizate pentru a merge la școală, pentru ca ei să aibă acces la o educație de calitate, la fel ca și colegii lor de generație de la școlile din orașe.  Nevoile copiilor din mediul rural sunt copleșitor de multe: de cele mai multe ori este vorba de haine și încălțăminte, hrană, rechizite, ajutor pentru cheltuieli precum transportul către școală, ajutor la teme, ore de educație remedială și multe altele de acest fel. Acest proiect finanțat de UniCredit Bank oferă un ajutor suplimentar pentru copii cu abilități deosebite: avem olimpici la fizică, biologie, matematică, română, istorie, franceză, engleză și psihologie, avem copii pasionați de economie, pictură, științele naturii, programare IT, elevi care studiază muzica și tineri sportivi de performanță. Suntem fericiți că îi putem ajuta astfel și le mulțumim partenerilor noștri de la UniCredit Bank pentru că sunt alături de ei.”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv al Fundației World Vision.

 

Proiectul a fost lansat în luna ianuarie și urmează a se încheia în iunie 2022.

 

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie neguvernamentală, care desfaşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 30 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 18 judeţe.

World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa implinită pentru fiecare copil.

www.worldvision.ro,  http://www.facebook.com/WorldVisionRomania, http://blog.worldvision.ro/

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *