3,51 % –  rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Vâlcea în luna ianuarie 2021

395 0

La sfârșitul lunii ianuarie în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea erau înregistrați 5656  șomeri (din care 2811 femei), rata șomajului fiind de 3,51 %.

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,59%, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,08 pp.

Din totalul de 5656 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Vâlcea, 2879 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2777 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 3640 șomeri provin din mediul rural și 2016 sunt din mediul urban.

Structura șomajului pe grupe de vârstă se ărezontă sugestiv astfel:

Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 5656
< 25 ani 772
între 25-29 236
între 30-39 791
între 40-49 1489
între 50-55 1341
peste 55 ani 1027

Șomerii cu studii gimnaziale/fără studii/școală profesională au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Vâlcea 3391 (60%), urmat de cei cu studii liceale/postliceale 1822 (32 %), iar 443 (8 %)  au absolvit studii superioare.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 843 persoane foarte greu ocupabile, 2418 greu ocupabile, 1828 mediu ocupabile, iar 567 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Vâlcea sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Vâlcea la adresa www.anofm.ro  secțiunea “Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea/Comunicate de presă”.

Comunicare Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *