Câtă drăgălăşenie în acel micuţ obiect, cu snuruleţ împletit din alb şi roşu, pe care, fetiţe fiind, îl purtam prins în piept cu mândrie şi bucurie, ca pe o mică decoraţie! Câte lăcrimuţe vărsam în batistuţă atunci când o altă fetiţă primea mai multe mărţişoare şi socoteam că ea este mai iubită şi mai populară! Of, dulce şi inocentă copilărie!
Că-i din simplă tablă colorată, ori din aur, din pene de păun sau fulgi de găină, din plastic, sticlă sau ceramică, orice mărţişor aduce cu sine aceeaşi încărcătură emoţională. Reprezintă un gest simbol, un dar al primăverii, darul simpatiei, atenţiei şi al respectului faţă de toate reprezentantele sexului frumos, de la micuţa de doi anişori, ţopăind şi gângurind fericită, departe de grijile vieţii ce o aşteaptă, la şcolăriţa veselă, surioara, verişoara, mămica, bunica sau mătuşica, la colega, prietena, iubita, şefa, vecina, doamna doctor, doamna profesoară, vânzătoarea din colţ, că nu-i femeie să nu fi primit în viaţa ei cel puţin un mărţişor care să-i înflorească un boboc de zâmbet în colţul buzelor. În anumite zone ale ţării, fetele sunt cele care trudesc să creeze mărţişoare şi să împletească cu migală şnururi, oferindu-le băieţilor.
Există, mai nou, o întreagă industrie a mărţişoarelor. Majoritatea sunt realizate industrial, unele, chiar în China şi au derivat în broşe sau pandantive, ce, după îndepărtarea şnurului, pot fi asortate la ţinută, pe întreg parcursul anului. Însă, practic, oricine poate crea mărţişoare. În încercarea de a obţine originalitatea, unele sunt simple şi stângace, însă altele tind să devină mici opere de artă, fiind miniaturi pictate sau create prin diverse tehnici. Minuţiozitatea şi preţiozitatea le caracterizează pe cele mai elaborate. Dar şi un simplu coşar, o gărgăriţă, un trifoi cu patru foi ori un ghiocel din metal, pot avea acelaşi efect asupra celei ce primeşte. Mai nou, bufniţele şi pisicuţele din metal, bătute cu pietre ori sticlă colorată fac furori.
Ce era mărţişorul la origine?
Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, ce apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Are rol de protecţie, aduce sănătate, dragoste şi noroc. Sau, este pur decorative. Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară; ghiocei, viorele şi brânduşe. Albul semnifică puritate, iar roşul, pasiune, puterea dragostei, renaşterea naturii.
Poate că nimeni nu ştie exact care sunt originile Mărțișorului, cert este că prezența comună la români și la bulgari (sub numele de Martenița) este considerată ca fiind datorată originii comune daco-tracică, anterioară romanizării și slavizării. În paralel, există şi legende populare legate de acest obicei.
O altă teorie susţine că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război.
Interesant de ştiut este că, cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul, datând de acum cca. 8 000 ani. Erau realizate din pietricele vopsite în alb și roșu, găurite şi purtate la gât.
Atestarea ulterioară a mărțișorului este atribuită unor studii făcute de Iordache Golescu şi Simion Florea Marian, conform cărora, în Moldova și Bucovina, mărțișorul era o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață alba şi roșie. Se numea mărţişor, mărţiguş sau marţ. Părinţii o legau copiilor la gât sau la mână, pentru a le purta noroc în cursul anului, ori pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. Ori, se dăruia în prima zi a lunii martie, înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor, fete şi băieţi deopotrivă, şi se purta la mână.
Uneori, era un simplu şnur roşu, un găitan alcătuit din două fire răsucite din mătase roşie sau albă, ori mai multe fire de argint şi aur.
Fetele foarte tinere purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea pomilor. La acel moment, acestea își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caș. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.
Este mărţişorul obicei tipic românesc?
Nu numai. Tradiţia Mărţişorului este o dovadă a existenţei acestui obicei pe meleagurile româneşti, încă din timpuri străvechi, dar, nu este întâlnit numai în zonele locuite de români, ci în întreg spaţiul balcanic, având acelaşi rol simbolic de alungare a iernii şi de întâmpinare a primăverii. Bulgarii, locuitorii din Macedonia de nord şi moldovenii se mândresc, de asemenea cu tradiţia mărţişorului. În Bulgaria, pomii din parcuri sunt încărcaţi de mărţişoare cum sunt brazii de Crăciun, de ornamente.
De ce alb, de ce roşu?
Se pare că cele două culori ar fi fost alese deoarece, roşul era asimilat sângelui, cu referire la ritualurile de sacrificiu practicate la începutul primăverii, iar albul simboliza puritatea zăpezii, a gheţii şi a norilor. Sau a ghioceilor, vestitorii anotimpului reînnoirii vieţii şi a naturii. Puse laolaltă, cele două culori exprimau dorinţa despărţirii de iarnă şi de întâmpinare a primăverii.
O altă interpretare în alegerea celor două culori ar fi că roşul simbolizează atât sângele, cât şi soarele, reprezentând viaţa, deci femeia, iar culoarea albă, ce reflectă limpezimea apelor, este specifică înţelepciunii bărbatului. Prin urmare, şnurul mărţişorului ar reprezenta împletirea armonioasă a celor două.
Etnologul Ion Ghinoiu consemnează, în cartea „Sărbători şi obiceiuri româneşti” că, firul mărţişorului, realizat din două fire colorate şi răsucite, reprezenta „funia anului”, care împletea zilele celor două anotimpuri de bază, semnificând, totodată, şi unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, lumină-întuneric, fertilitate-sterilitate, legendele Dochiei confirmând faptul că românii structurau anul pe o eternă opoziţie a contrariilor, amintind, aproape fără excepţie, vara şi iarna.
Tradiţii. Ce facem cu mărţişorul după ce i-a trecut vremea
În unele zone ale României, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În anumite zone, mărţişorul era atârnat de ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.
În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că acesta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi cu mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel vor alunga duhurile rele.
Legenda Babei Dochia, similitudini cu şnurul mărţişorului
Conform tradiţiei populare, 1 martie este şi ziua Babei Dochia, străvechi început de an agrar. Primele 9 sau 12 zile ale lunii martie îi sunt dedicate, fiind cunoscute în popor ca Zilele Babei. Acestea corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic, în preajma echinocţiului de primăvară. Astfel, după unele tradiţii, firul Mărţişorului ar fi fost tors chiar de Baba Dochia în timp ce urca oile la munte.
Pe vremea dacilor, şnurul era alcătuit din alte două culori, respectiv alb şi negru. O veche legendă spune că Dochia ar fi împletit o funie din aţă albă şi neagră, pentru a putea, astfel, să ţină socoteala zilelor şi a nopţilor şi să ştie când vine vremea să coboare cu oile la păscut. Albul reprezenta zilele, iar negrul, nopţile. Pedepsind-o, însă, pe nora sa, a trimis-o la râul îngheţat să spele un ghem de lână neagră, până ce aceasta se va albi. Din cauza frigului, bietei femei i-au sângerat degetele, iar lâna s-a colorat în roşu. În prezent, şnurul mărţişorului este format dintr-un fir alb şi un altul roşu, acesta din urmă simbolizând sângele şi sacrificiul.
Kandy Reisenauer
