Nicio școală fără săpun și hârtie

760 0

Ref: AVE-Asociația Vâlceană a Elevilor aduce schimbarea privind igiena în școli!

Demersurile AVE, începute odată cu luarea la cunoștință a unui număr îngrijorător de plângeri ale elevilor privind situațiile neigienice din băile școlare, au debutat cu lansarea petiției “Nicio școală fără săpun și hârtie” în mediul online. Aceasta, în numai o zi, a strâns peste 700 de semnături, un număr enorm pentru un oraș mic unde astfel de lucruri au fost demult uitate. Membrii AVE, fără a ține cont de vreme sau circumstanțe, timp liber sau comoditate, au stat în stradă ore în șir, strângând iscăliturile celor care au vrut să fie, la rândul lor, parte din schimbare.

Lucrurile, însă, nu s-au oprit aici. Am fost la DSP unde ni s-a spus că se efectuau controale regulate fără a se găsi neregulile de care elevii erau atât de revoltați. Date fiind circumstanțele, membrii AVE au fost nevoiți, din nou, să ia situația în propriile mâini. Pas cu pas, am controlat toate școlile din municipiul Râmnicu Vâlcea și am adunat dovezile necesare. În urma acestei analize, adevăratele școli curate sunt însă doar în număr de 5, un număr egal cu cel al celor de la polul opus, respectiv cele care nu prezintă niciun fel de produs necesar igienei. Cât despre restul, unul dintre cele două produse esențiale existau în băile elevilor, fiind, astfel, vorba despre o situație mai bună decât la cele de pe lista neagră, dar totuși insuficientă.

Elevii au dreptul de a studia într-un mediu primitor, care le oferă tot ce este necesar pentru a avea comfort în unitatea de învățământ. Și totuși, dacă nici măcar lucrurile fundamentale, precum săpunul și hârtia nu există, cum am putea să avem speranță pentru unele și mai importante? Ca întotdeauna, pas cu pas. Acum, această reprezintă cea mai de actualitate și însemnată problemă identificată în școlile valcene.

Igiena în școli este pe atât de importantă pentru fiecare elev în parte, cât este de neglijată în unitățile de învățământ. Săpunul și hârtia au ajuns să fie un răsfăț pentru elevi – când, de fapt, acestea sunt lucruri de bază pentru a le asigura un mediu curat și primitor în ceea ce reprezintă pentru ei o a doua casă.

În urma eforturilor noastre și a presiunilor de pe social media, așteptăm că lucrurile să se schimbe cât mai curând posibil. Petiția online, strângerea de semnături pe stradă, drumurile la DSP și verificarea școlilor au fost decât o parte a mișcării pentru schimbare. Ne cerem dreptul de a beneficia de igienă, sau, cel puțin, de elementele sale fundamentale – iar cele peste o mie de semnături ne amintesc în fiecare zi că nu suntem singurii care vor să lupte pentru asta.

Lista școlilor negre: Scoala Gimnaziala nr. 4, Scoala Gimnaziala nr. 5, Liceul Tehnologic Forestier, Liceul Bratianu, Colegiul Național “Alexandru Lahovari’’.

Lista școlilor albe: Colegiul Economic, Liceul de Arte “Victor Giuleanu”, Scoala Gimnaziala nr. 2, Colegiul Național de Informatica “Matei Basarab”, Scoala Gimnaziala “Anton Pann”.

Lista școlilor gri:  Colegiul Energetic, Liceul Tehnologic Ferdinand, Scoala Gimnaziala nr.10, Scoala Gimnaziala Waldorf, Liceul Tehnologic Magheru, Colegiul Național “MIrcea cel Batran”, Liceul Sanitar, Colegiul Național Gib Mihaescu.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *