Mulți șoferi sunt speriați că pot fi obligați să renunțe la mașini ori că vor fi taxați suplimentar

552 0

Atâta timp cât aceasta rămâne o invitație și nu o obligativitate, totul e bine. Mulți îi pot da curs și ar fi frumos să îi dea curs, dacă au posibilitatea. Dar, alții nu au cum să dea curs invitației.

Reacțiile șoferilor speriați că aceasta ar putea deveni cândva o obligativitate, sunt pe măsură: “Întrebarea este, cei care fac naveta la distanțe mai mari de 10 kilometri și nu au la îndemână autobuze sau trenuri la ore potrivite, ce fac? Cei care pleacă la rude, la țară, sau în weekend, la munte, ce fac? Domnule ministru, mergem la țară cu familia, iarna și pe ploaie, 15-30 km, cu bicicleta? Domnule ministru, ne trimiți la job, la 17 km de localitate, cu trotineta?
Domnule ministru, ne trimiți la Rânca cu rolele?” e de părere Ioan Matache, angajat la o firmă privată,

Este o certitudine că planeta este poluată. Însă, pentru aceasta, nu este vina exclusivă a șoferilor. România nu este o țară bogată, în care toată lumea să își poată permite o mașină nouă clasică sau una electrică. Nici pe departe! Oamenii își cumpără mașini second hand din rațiuni financiare, în primul rând, iar mașina NU este un lux pentru ei, ci, o NECESITATE! Și sunt milioane de oameni în această situație! Și, doar Bucureștiul are metrou.
Asta nu au înțeles unii ecologiști și progresiști autointitulați reformatori, care întotdeauna aruncă vina poluării pe șoferi și inventează noi reguli și biruri pentru a-i sufoca. Ei copiază modele occidentale, unde standardul de viață este net superior.

 

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *