Nu trebuie să cautăm zăpada la munte!  Platoul de la Fețeni este un mic paradis alb

1153 0

Nu trebuie să cauți musai zăpada la munte. Iarna, care nu prea și-a făcut simțită prezența, a decis să se întoarcă în forță pentru câteva zile, în plin martie  și a lovit cu un pui de ger și cu ninsoare peste județ și peste toată zona sudică a țării.
Ca de obicei, în municipiu, zăpada nu prea s-a păstrat, fiind cu câteva grade mai cald decât în localitățile învecinate, însă, pe dealurile din jurul Râmnicului este un adevărat paradis alb.
La Fețeni, pe platou și în pădurea de la Goranu, stratul de nea măsoară în jur de 10 centimetri și totul este înveșmântat în alb pufos, sclipitor. Arborii sunt ninși, ramurile țesând o dantelărie fantastică, cum nu am văzut toată iarna și râmnicenii au găsit imediat prilej de bucurie în a admira pădurea, pajiștile și panorama părții nordice a orașului. Și Dealul Capela este loc de refugiu al iubitorilor de natură și de zăpadă. Plimbările în aer liber sunt un adevărat răsfăț pentru cei dispuși să parcurgă câțiva kilometri departe de tumultul orașului.
Grăbiți-vă! Paradisul alb este efemer și frumusețea lui va dispărea o dată cu prima rază de soare și cu primele grade peste zero. Suntem, totuși în martie, și, cel puțin calendaristic, primăvara este aici. Deja, astăzi sunt anunțate 7 grade, sâmbătă, 8, iar duminică, temperaturile vor urca până la 15 grade cu plus și vom avea parte și de câteva raze de soare.
Măcar, sperăm că imaginile alăturate vă vor încânta.
Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *