Eugen Neață: Guvernanții și experții lor în lupta cu pandemia

492 0

Deputatul social democrat Eugen Neață nu prea este, sau nu este deloc de acord cu măsurile luate de guvernarea actuală în privința pandemiei. Recent, acesta a luat atitudine, printr-un mesaj asemenea unui rechizitoriu, interesant de citit, adresat celor aflați la putere. Totodată, parlamentarul vâlcean face un apel de bun simț la măsurile esențiale pe care oamenii ar trebui să le respecte: purtatul măștii și păstrarea distanței sociale.

“Cele mai dragi cuvinte pentru guvernarea liberal-useristo-udemeristă sunt expert și specialist. Nu există minut de la bunul Dumnezeu în care să nu auzi că decizia unui guvernant sau a altuia se bazează pe constatarea făcută de un expert sau de un specialist. Se ronțăie aceste două cuvinte cu pofta cu care mănâncă copiii dulciuri în drum spre școală. Care drum spre școală? mă veți întreba, pe bună dreptate. Drumurile spre școli se închid unul câte unul. Evident, după indicațiile experților și ale specialiștilor. Recent, experții și specialiștii au închis – pentru a câta oară – restaurantele, barurile și cofetăriile. Acestea din urmă sunt preferatele experților. Ni se spune… Crește numărul de infectări, închidem restaurantele, barurile, cofetăriile și școlile și mergem la culcare mai curajoși și mai liniștiți. Între timp șeful sănătății dintr-un județ rămâne fără aer într-o salvare care îl ducea la București și toate televiziunile ne prezintă această întâmplare ca pe un eveniment național. Nimeni nu se întreabă cum a fost posibil ca un demnitar din prima linie a luptei cu pandemia să se fi infectat la câteva luni după ce a avut dreptul să se vaccineze! Moartea bietului om este dovada cea mai evidentă că specialiștii și oamenii din prima linie vorbesc mult și se vaccinează puțin. Acesta este adevărul care contează, nu furia unora împotriva restaurantelor, barurilor, cofetăriilor și a școlilor. Nimeni nu i-a văzut pe specialiștii pe umerii cărora urcă guvernanții atunci când iau decizii obsesive, cum este închiderea școlilor și a localurilor. Atâta timp cât nu există informații statistice și argumente articulate, cu subiect și predicat, închiderea și deschiderea acestora și mutarea oamenilor din case pe străzi și invers par a fi mai degrabă exerciții de putere ale unor indivizi care s-au trezit în fruntea țării și se joacă de-a criza sanitară.

După mai bine de un an, nimeni nu i-a văzut pe experți și pe specialiști aducând dovezi incontestabile, ci doar niște cifre puse la îndoială de ei înșiși, pentru acțiunile guvernamentale care limitează activități economice și mobilitatea persoanelor. Mai multă informație ar ajuta la mai multă încredere. Altfel, oamenii din HoReCa sunt disperați pe bună dreptate, lumea face din nou provizii de alimente și copiii sunt trimiși la izolare în case în fața tabletelor și a telefoanelor mobile.

Mai multă informație, dacă se poate toată, și o față-două de experți reali, care să-l convingă și pe șeful sănătății, pe preot, pe medic și pe dascăl să se vaccineze și să nu se lase sufocat de covid ca un cetățean oarecare, ne-ar face mai încrezători că lupta cu pandemia poate fi câștigată de oameni, nu invers.

Purtați mască, curățați-vă mâinile și păstrați distanța față de ceilalți, vă îndemn și eu cu toată convingerea, în așteptarea informațiilor științifice în baza cărora se închid din nou orașe, școli și un domeniu întreg de activitate, după cum am spus.”

Articole asemănătoare

Stefan Ovidiu Popa

Postat de - 27 ianuarie, 2021 0
FacebookTwitterMilioane de pensionari vor fi afectați! Deputatul PSD Stefan Ovidiu Popa își consacră o parte a activității sale pe o…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *