Vești bune de pe frontul din sud

325 0
Eforturile de recuperare de sub bombardamentele din Gaza a cetățenilor români și a familiilor lor își arată roadele deja. Peste o sută de oameni trec astăzi granița în Egipt și vor ajunge în curând în România.
Războaiele sunt o nenorocire pentru toată lumea. Atunci când nu mai pot fi împiedicate, întreaga atenție ar trebui să se îndrepte către salvarea vieților celor prinși fără vină între armele combatanților. Încă de la început, statul nostru s-a implicat în aducerea acasă a românilor aflați în regiunea mai largă a acestei confruntări. Am scris despre prietena mea care a mers la ambasada României din Beirut pentru a ajuta pe căi diplomatice la revenirea în țară a cetățenilor români. Revin astăzi pentru că a apărut această veste minunată a ieșirii din zona luptelor a cetățenilor români și a rudelor lor. Nu există veste mai minunată într-un război decât salvarea vieților acestor semeni ai noștri!
Am urmărit pas cu pas ce au făcut oficialii statului român încă de la începutul acestui conflict. S-au poziționat public de partea victimelor nevinovate și s-au implicat direct în comunicarea internațională care s-a declanșat. Au mers la fața locului și au trimis mijloace aeriene de transport pentru recuperarea românilor aflați în regiune. Au trimis – și o fac și la această oră – ajutoare importante pentru cei care sunt nevoiți să trăiască în fâșia Gaza. Au negociat folosind căile diplomatice aflate la dispoziție, discrete întotdeauna, pentru salvarea românilor cu dublă cetățenie din zona de război și a membrilor familiilor lor.
Astăzi primim această veste minunată și vedem cu ochii noștri acest succes diplomatic. România este, probabil, țara europeană cu cei mai mulți cetățeni cu dublă cetățenie din cele două zone aflate în conflict. Se vede cel mai bine în această situație de criză internațională în care și unii și alții pot găsi pe teritoriul țării noastre un spațiu de siguranță și de dialog.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *