Iohannis: Soluţia pentru stoparea pandemiei este vaccinarea, nu manifestările extremiste şi violenţele

516 0

Preşedintele Klaus Iohannis a declarant recent că, soluţia pentru oprirea pandemiei constă în vaccinare, şi nu violenţe în manifestări extremiste.

“Avem, iată, la îndemână soluţia care ne va permite să stopăm pandemia şi să ne recăpătăm normalitatea care ne lipseşte atât de mult. Se numeşte vaccin! Virusul care ne-a afectat dramatic existenţa în ultimul an nu dispare prin violenţă şi manifestări extremiste, ci prin imunizarea cât mai multor oameni cu vaccinuri eficiente. În perioada imediat următoare vom primi un număr semnificativ de doze şi astfel campania de vaccinare poate fi accelerată”, a precizat şeful statului.

De asemenea, preşedintele României a transmis că această aniversare are loc în circumstanţe excepţionale, în care întreaga omenire se confruntă cu pandemia generată de virusul SARS-cov-2, adăugând că rolul Institutului Cantacuzino este, în această perioadă, unul fundamental în lupta anti-Covid, inclusiv prin susţinerea campaniei de vaccinare.

“Astăzi putem privi cu optimism către normalitate datorită eforturilor extraordinare ale cercetării medicale. Trebuie să le fim recunoscători celor care îşi dedică viaţa acestui domeniu şi îşi pun întreaga experienţă şi cunoaştere în dezvoltarea de vaccinuri şi tratamente pentru salvarea vieţii oamenilor. Mulţi dintre noi au pierdut pe cineva drag, alţii au suferit profund în urma infectării cu acest virus. Costurile sociale şi economice au fost şi continuă să fie uriaşe. Putem însă să punem capăt acestei pandemii şi îi îndemn pe români să aibă încredere în beneficiile imunizării şi să meargă în număr cât mai mare la centrele de vaccinare”, a menţionat şeful statului.

Remarcile preşedintelui Iohannis vin în contextul în care protestele anti-restricţii din ultimele zile au fost marcate ciocniri între manifestanţi şi jandarmi şi nerespectarea regulilor sanitare. Mai mult, luni seară, la Bacău, manifestanţii s-au oprit în faţa Spitalului Municipal “Sfânta Maria” pentru a striga “Hoţii!” şi “Asasinii!”.
Iar pe rețelele sociale, incredibil, indivizi dubioși dau emoticoane cu “ha-ha” la postările cu copii intubați sau victimele temutului virus. Se pare că rațiunea a murit în această țară.

C.R

Articole asemănătoare

Hans Christian Andersen

Postat de - 2 aprilie, 2021 0
FacebookTwitterScriitorul danez Hans Christian Andersen, unul dintre cei mai îndrăgiţi autori de cărţi pentru copii, a rămas în literatura universală…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *