Nu ne mai trimiteți la redacție mailuri ce sugerează punerea în pericol a siguranța țării!

527 0

Pe mailul ziarului primim, de două săptămâni, comunicate de presă semnate de grupări, asociații și organizații care cer același lucru. Demiteri de miniștri și de organizatori ai campaniilor împotriva pandemiei, mesaje virulente de  nesupunere civică, nepurtarea măștilor, îndemnuri la nevaccinare, cu alte cuvinte, par a favoriza  acțiuni ce vizează Art 352 Zădărnicirea combaterii bolilor, din Codul Penal.

Recent, indivizi dubioși postează pe paginile liderilor formațiunilor extremiste mesaje conținând îndemnuri la crimă, deci nu dorim ca cei ce trimit mailurile respective, sau publicațiile oneste, fidele adevărului și cu respect față de cititori, să se asocieze cu astfel de comportamente.

Poate că, ar fi timpul ca, toate acțiunile din stradă, discursurile și mesajele acestea suspecte și dăunătoare democrației și cursului nostru european să intre în atenția CSAT?

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, spre știința celor ce protestează, este autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională.
Precizăm că, în niciun caz nu vom consimți și nu ne vom ralia unor astfel de comunicate și mesaje de natură a sugera punerea în pericol a democrației din România, deci, insistăm, nu ne mai trimiteți la redacție așa ceva!

C.R

Articole asemănătoare

Vâlcenii nu stau în casă!

Postat de - 19 martie, 2020 0
FacebookTwitterRâmnicu Vâlcea este un oraș liniștit. După câteva zile de acalmie, vâlcenii au ieșit, din nou, pe stradă. Avertismentele oficiale…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *