A fost lansată a 3-a ediție a Selecției „Creatori de Educație”

586 0

A fost lansată a 3-a ediție a Selecției „Creatori de Educație”, singura competiție, la nivel național, dedicată exclusiv cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial care realizează, zi de zi, un act educațional „altfel”

Într-un timp al nevoii acute de modele inspiraționale, dar și de împărtășire, căutăm, în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED, prin selecția națională ce le poartă numele, cei 50 de Creatori de Educație ai anului 2021.

“Ei sunt cei care știu, zi de zi, să redefinească actul educațional.

Ei sunt cei care se reinventează permanent și se adaptează nevoilor tuturor elevilor pe care îi au la clasă.

Ei sunt cei care știu să creeze un mediu de învățare deschis și prietenos, punând astfel elevul în starea de învățare necesară unui act educațional care își atinge obiectivele.

Ei sunt cei care – adeseori prin joacă, joc, creativitate, inventivitate, interacțiune – generează schimbare în sala de clasă.

Ei sunt adevărate motoare de sprijin pentru elevi, aducându-le acestora bucuria de a învăța, făcându-i să rezoneze cu ceea ce le transmit în timpul orelor.

Ei sunt Creatorii de Educație, Generația 2021.

Pentru a ne ajuta să îi găsim și să îi premiem, elevi, părinți, reprezentanți ai societății civile, colegi din sistemul de învățământ, dar chiar și înseși cadrele didactice, pot înscrie, începând de astăzi, 23 aprilie, și până la data de 14 iunie a.c., pe platforma online creatorideeducatie.ro, activitățile educaționale pe care le propun a fi recunoscute ca modele de bune practici în educație, creând astfel premisele ca profesorul înscris să fie recunoscut ca fiind unul dintre cei 50 de Creatori de Educație, Generația 2021.” + – sună textul publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

În perioada 14 iunie – 9 iulie, are loc validarea online privind condițiile de eligibilitate a propunerilor înscrise. Validarea presupune verificarea corectitudinii informațiilor completate în formularul de înscriere a propunerii, prin efectuarea de verificări la nivel local, prin mijloace de comunicare online, telefon etc., în vederea obținerii datelor necesare pentru promovarea/trecerea modelului de bune practici înscris în următoarea etapă a selecției.

Ulterior, toate modelele educaționale validate vor fi publicate pe platforma creatorideeducatie.ro.

În intervalul 9 iulie – 13 august a.c., se va desfășura evaluarea tehnică a propunerilor validate. La finalul acestei etape, vor fi acordate 50 de premii, după cum urmează: 20 de premii pentru nivelul primar și 30 de premii pentru nivelul gimnazial (Trunchi Comun, Curriculum la Decizia Școlii/interdisciplinar, activități extracurriculare/extrașcolare).

 

“Precizăm că la ediția din acest an pot participa doar proiecte de bune practici realizate, atât online, cât și offline, în ultimii 2 ani școlari (2019-2020 și 2020-2021), în cadrul selecției punându-se accent pe actul pedagogic din comunitățile dezavantajate, pe prevenirea/reducerea absenteismului sau a abandonului școlar”, spun cei de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Criteriile de acordare a punctelor și grila de punctaj sunt disponibile în Regulamentul selecției, ediția 2021, acesta fiind publicat pe site-ul dedicat selecției, în secțiunea „Regulament”.

„Creatori de Educație” se desfășoară anual, începând din 2019 până în 2022, selecția națională de bune practici în educație având rolul de a informa părțile interesate, din sistemul educațional și din afara acestuia, cu privire la experiențele de succes ale cadrelor didactice în aplicarea noului curriculum, a planurilor-cadru și a programelor școlare, în învățământul primar și gimnazial.

 

Proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc

„Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc, fiind în acest moment cel mai important proiect al Ministerului Educației ce vizează învățământul preuniversitar.

CRED este totodată parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, se implementează la nivel național și are 12 parteneri (instituții publice): Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), 8 Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și 3 Inspectorate școlare.

C.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *