Îngerul bucatelor – Connie, Carmen de sub Făgăraș

1132 0

Tritrată, fostă VIP, după părerea mea, frumoasă, a ales, după o funcție destul de importantă în asistența socială,  bucătăreala de top și misiunea de înger salvator. Și acum, Connie este VIP. Este o persoană foarte importantă pentru comunitate, poate, cu mult mai importantă decât înainte.
De ce?
Pentru că a reușit să devină un etalon în materie de gastronomie și pentru că, dincolo de munca sa, a devenit un înger păzitor, un înger care ajută oameni nevoiași, oferindu-le zilnic masă, ori trimițându-le pachete chiar și la sute de kilometri, în munții Moldovei, unde sălășluiesc și se roagă pentru noi călugări și frați vitregiți din punct de vedere material.

Carmen Popa, sau Connie, cum își spune,  este, înainte de toate, un om extraordinar de bun. Intelectuală rasată, extrem de spirituală și de veselă, cu un chip blând, gata oricând să ajute, gata oricând să se autodepășească. Lucrează frumos cu oamenii pe care și i-a ales și pe care i-a pregătit în acest domeniu. Cândva, ocupa o funcție importantă în una din instituțiile statului, însă anumite lucruri au făcut-o să plece dezamăgită și să-și urmeze chemarea de a se desăvârși în arta gastronomiei. Și a muncit pe brânci pentru asta. Și muncește, uneori, până la epuizare. Este de o modestie fenomenală, chiar dacă este Leoaică. O Leoaică frumoasă și puternică, luptând pentru valorile în care crede.

“Eu am un principiu foarte simplu în viață, pe care l-am învățat de când am lucrat în asistență socială, 21 de ani: înainte de a cere ceva, trebuie să dăruiești. Lucrând într-un mediu cu copii sau persoane vârstnice defavorizate, nu reziști dacă nu ai o anumită empatie și dacă nu poți să le oferi o anumită siguranță“ spune ea, simplu.

“Connie, gustos și sănătos”

Carmen este propriul angajat la Connie’s Catering, mai exact, aceasta este afacerea vieții ei, crezul său fiind bucătăreala. Creațiile sale culinare sunt adevărate opere de artă în domeniu. Impactul olfactiv  este decisiv, însă și cel vizual este teribil. Privești acele bunătăți și vorba românului, îți lasă gura apă. Simți că leșini dacă nu guști, măcar. Am cunoscut-o în peregrinările mele prin țară, ne-am vizitat reciproc, ne admirăm reciproc pentru ce știm să facem și pentru priceperile noastre.

A studiat Facultatea de Drept Simion Bărnuțiu la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și trăiește în Victoria, fiind căsătorită cu un om la fel de bun și care o sprijină după toate puterile ei. Are copii minunați, ca și ea. Iubește muntele, fiind hrănită cu aer pur de munte, chiar acolo, sub Făgăraș și iubește muzica de munte, festivalurile folk, de care îi este dor. Cel mai mult, își dorește să aibă propriul hotel, cu restaurant, unde să ofere oamenilor relaxare și desfătarea simțurilor lor culinare.

 

În topul chef-ilor

 

Pe Connie o putem vedea uneori la emisiunile cele mai importante din România, alături de master-chefi.  Colaborează cu maeștri bucătari, chefi și alți artiști ai gustului, hotelieri, oameni cu initiative deosebite,  din turism. Chefi la cuțite este unul din exemple. A ajuns și la Știrile ProTV, ca ambasador al Țării Făgărașului.

Printre altele, a participat la cursuri de specialitate cu alți maeștri, precum  Oskar Zuckerman, sau la  workshop-uri, precum cel găzduit de Georgy Valery.

 

A dărui și a ajuta, calități ce o definesc cel mai bine ca OM

Chef Carmen Popa şi grupul ei de bucătari au fost impresionaţi de drama familiei Nănoacă, cu mulți copii care, din pricina neajunsurilor materiale, a trebuit să fie instituționalizați. “Este inuman să nu ai ce le pune la copii pe masă, să rabde de foame. Aşa ceva nu se poate, noi o să-i ajutăm să beneficieze de trei mese pe zi aşa cum este normal. Mai mult, vreau să le oferim un trai decent, o  să vedem  ce lipsuri au şi apoi îi ajutăm. (…) Am lucrat în acest sistem şi îmi imaginez prin ce momente trec  fraţii Nănoacă. Mulţi băieţi care au fost internaţi la casa de copii din  Victoria mă sună şi acum şi mă bucur de realizările lor. Nu am uitat de unde am plecat, chiar dacă am ajuns la cratiţă,  gândul meu este tot la aceste cazuri. M-am implicat în  mai multe cazuri sociale din Victoria şi sper ca tatăl copiilor să accepte ajutorul nostru” spunea ea ]ntr-un interviu.

Când pentru majoritatea oamenilor lumea s-a oprit în loc din cauza pandemiei de coronavirus, echipa ei,  de la Connie`s Catering, a făcut ce știe ea mai bine: a dăruit. De această dată, a fost vorba despre mâncare caldă, în fiecare zi, timp de 2 luni, pentru aproximativ 50 de persoane, în general vârstnici neputincioși, expuși riscului de îmbolnăvire. Dar a dăruit și speranță și un exemplu celor din jur, că dacă vrei să fii bun, poți să fii mereu, nu doar în preajma sărbătorilor.

Dacă ajungeți prin Țara Făgărașului, nu ezitați să întrebați de Carmen Popa, Connie, prietena mea dragă, cea mai strașnică și dulce bucătăreasă din zonă.

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *