Ministrul Economiei, Virgil Popescu a vizitat vineri obiective economice din Vâlcea

571 0

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a efectuat vineri, 21 mai 2021, o vizită de lucru în județul Vâlcea.

Acesta a vizitat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea, unde a discutat cu cercetătorii vâlceni, între altele, și despre Strategia națională pe hidrogen pe care actualul Guvern o are în vedere în Planul Național de Reconstrucție și Reziliență (#PNRR), în condițiile în care România, ca și celelalte state ale Uniunii Europene, va trebui ca până în anul 2030 să găsească soluții pentru a reduce cu 50% emisiile de gaze cu efect de seră, iar până în anul 2050 să devină neutră din acest punct de vedere.

Ministrul Virgil Popescu a declarat că hidrogenul este combustibilul viitorului, iar actualul Guvern are în vedere trei direcții clare în ceea ce privește utilizarea și dezvoltarea de noi tehnologii pe bază de hidrogen – folosirea pentru încălzirea populației a unui blend între hidrogen și gazul natural, producerea de hidrogen din energie regenerabilă și dezvoltarea de noi concepte de tipul green city.

În această ultimă direcție, Guvernul României are în vedere implementarea, în parteneriat cu institutul de cercetare vâlcean, a două proiecte pilot – unul în județul Mehedinți și celălalt în județul Constanța, proiecte pe care le-a prezentat deja Comisiei Europene.

Un alt obiectiv din județul Vâlcea pe care ministrul Energiei l-a vizitat a fost și hidrocentrala Lotru-Ciunget.

”Am onorat cu bucurie invitația domnului director Mihai Varlam, de a vizita astăzi Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice, din județul Vâlcea.

Am vizitat Centrul Național pentru Hidrogen și îi felicit pentru munca lor, mai ales că este foarte importantă în aceste vremuri, având în vedere că hidrogenul este combustibilul viitorului, iar România trebuie să dezvolte tehnologii pe această componentă a producerii energiei curate.  Am văzut și ROM – EST – Laboratorul pentru tehnologii pentru Stocarea Energiei și ICSI Nuclear – Instalația de detritiere. Avem profesioniști și cercetători aici care merită felicitați pentru munca lor. Le-am dat asigurări că au parte de toată susținerea mea ca ministru al Energiei”.

Alături de ministru au mai fost Cristian Buican – Secretarul Camerei Deputaților, deputatul Laurențiu Nicolae Cazan și prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat.

C.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *