Un gând pe zi, de Constantin Ene (8)

536 0

Vâlcea, este, de 30 de ani un județ închis, fără perspective de dezvoltare, exact așa cum l-a dorit actuala clasă politică. Îmi propun să arăt că vâlcenii mei pot să se dezvolte, să lucreze și să trăiască bine în județul lor, așa cum face majoritatea locuitorilor din județele apropiate.

Pregătirea, elaborarea și aprobarea documentațiilor tehnico-economice (studii de fezabilitate, studii geotehnice, proiecte tehnice de execuție etc.) pentru   infrastructura de transport de interes național, județean și infrastructura rutieră locală necesită perioade de timp de aproximativ 2-3 ani. Elaborarea acestora trebuie demarată încă dinaintea aprobării programelor operaționale de finanțare din fonduri europene nerambursabile.

Autoritățile publice locale vor avea, în curând, o oportunitate de finanțare din fonduri europene nerambursabile disponibile pentru pregătirea portofoliului de proiecte, în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021-2027.

În cazul în care autoritățile publice locale nu îndeplinesc condițiile pentru obținerea acestor finanțări nerambursabile, respectiv,  nu au asigurat includerea unui portofoliu de proiecte în documentele de programare la nivel regional sau în planuri și strategii de dezvoltare, aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale sau județene, vor fi cheltuite sume consistente din bugetele locale.

Termenul limită pentru depunerea fișelor de partenieriat la Agenția de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia a fost 7 septembrie 2020. Autoritățile publice au avut posibilitatea de a obține finanțarea necesară. Pentru ȋncurajarea dezvoltării de proiecte de infrastructură rutieră de interes județean au fost stabilite plafoane ale valorii estimate totale, fără T.V.A., echivalent în lei, între 10.000.000 euro și 45.000.000 euro.

Recent, în data de 3 septembrie 2020 Comisia Europeană a aprobat finațarea primei etape a construirii autostrăzii Pitești-Sibiu, un proiect de importanță majoră pentru dezvoltarea județului Vâlcea.

În cererea de finanțare, depusă la 30 octombrie 2019, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, este inclusă modernizarea DN 73 C Curtea de Argeș- Râmnicu-Vâlcea, pentru a asigura legătura dintre municipiul Râmnicu Vâlcea și A1, la Tigveni. Din păcate, procedura de achiziție pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru această investiție a fost anulată, din lipsă de ofertanți. Durata de execuție pentru acest contract era de 18 luni.

Lipsa de viziune a autorităților locale și neîntocmirea la timp a documentelor pentru programarea investițiilor și proiectelor majore conduc la pierderea unor finanțări importante în următoarea perioadă.

Fondul pentru Redresare și Reziliență care ajută țările membre în relansarea economică post-COVID, începând cu 1 februarie 2021, va putea finanța proiecte de infrastructură mature, cu documentații tehnice pregătite.

Un singur exemplu, pe care îl consider prioritar, este centura ocolitoare a municipiului Râmnicu-Vâlcea. Prin parteneriate încheiate cu comunele limitrofe, acest proiect putea fi început cu finanțare din fonduri europene în perioada 2021-2027.

Zona metropolitană poate fi constituită, iar dezvoltarea municipiului Râmnicu-Vâlcea, împreună cu comunele limitrofe și stațiunile din apropiere (Călimănești-Căciulata, Băile Olănești, Băile Govora, Ocnele Mari), trebuie planificată ținând cont, în primul rând, de fluidizarea traficului și rețeaua de drumuri.

Schimbări legislative recente permit primăriilor își facă singure centurile  ocolitoare ale municipiilor, cu finanțare prin fonduri UE- Programul Operațional Transport (legătura cu autostrada), precum și rețele edilitare de apă, canalizare, drumuri, distribuție gaze naturale pentru dezvoltare coerentă (Programul Operațional Dezvoltare Durabilă).

Prin Programul Operațional Regional 2021-2027 se pot finanța proiecte integrate de mobilitate urbană, pe baza unui Plan de mobilitate urbană bine întocmit:

 

  • Modernizarea/reabilitarea rețelei de drumuri locale, care asigură conectivitatea cu rețeaua națională;
  • Dezvoltarea transportului intermodal (combinat între diferite modalități de transport) și a logisticii aferente, parcări;
  • Asigurarea conectivității rețelei de drumuri inclusiv construirea, modernizarea și reabilitarea de pasaje sau noduri rutiere;
  • Construirea sau modernizarea de stații pentru transport public, pe traseul drumului;
  • Realizarea de investiții destinate siguranței rutiere pentru pietoni și bicicliști (trasee pietonale și piste pentru bicicliști, acolo unde situația din teren permite), inclusiv semnalistica verticală pentru treceri de pietoni, cu alimentare fotovoltaică;
  • Realizarea de perdele forestiere și parapeți pentru protecție – investiții suplimentare pentru protecția drumului, respectiv față de efectele generate de condiții meteorologice extreme, precum inundații, viscol etc.

Cu considerație,

Constantin Ene – candidat din partea Alianței USR PLUS la funcția de consilier al Consiliului Județean Vâlcea.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *