Intervenții pentru salvarea și ocrotirea animalelor

354 0

Comunicat de presă

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor acționează în permanență pentru salvarea animalelor care se află în situații de risc sau în primejdii reale. Intervenția lor este de fiecare dată însoțită de grija pe care aceștia o poartă animalelor.

La data de 25 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au intervenit pentru ocrotirea unei cabaline și a unor pui de pasăre, constatându-se că animalele se află în situații de pericol.

Astfel, în urma identificării pe o rețea de socializare a unui video, în care proprietarii ar fi supus un cal la eforturi inutile, polițiștii au demarat verificările, reușindu-se în scurt timp identificarea deținătorului animalului, un bărbat de 25 de ani, din comuna Mihăești.

Polițiștii au constatat că animalul beneficiază de condiții corespunzătoare, proprietarul fiind însă sancționat contravențional cu 3.000 de lei, în urma imaginilor apărute în spațiu public, în care-și forța animalul la eforturi fizice nejustificate.

De asemenea, la data de 25 mai a.c., agentul de poliție Cruceanu Adrian, din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, aflat în afara orelor de program, a identificat într-o cutie de carton, în Râmnicu Vâlcea, doi pui de pasăre, păsări care au fost predate spre îngrijire Asociației Naționale pentru arii protejate-Sucursala Vâlcea.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *