Nordul județului, unde există deja o pârtie de ski de nivel european este poate cel mai atractiv. Peisajul este feeric, dar investițiile lipsesc. Cu puțină creativitate, zonele Voineasa și Vidra ar putea rivaliza oricând cu resorturile din Austria și Elveția. Cei care se vor hotărî să investească acum, acolo, vor beneficia nu numai de natură, ci vor putea fi pionieri ai investițiilor viitoare.
În sud, podgoriile produc deja vinuri de calitate, recunoscute internațional, dar este loc suficient pentru investitori. Tot ce ține de arta vinului, de la dopuri până la îmbuteliere, reprezintă un segment de investiții încă neexploatat.
În depresiunea Horezu, recunoascută ca zonă de creație artistică, unde predomină artizanatul, există o singură formă de turism, turismul monahal, care exploatează bijuteriile bisericești din zonă. Totuși, turiștii au nevoie de o ofertă mult mai bogată de petrecere a timpului liber.
Datorită recentelor migrații ale populațiilor, județul Vâlcea poate fi interesant și pentru cei care vor să înființeze și să exploateze ferme agricole și piscicole.
La o simplă privire, județul Vâlcea poate fi un paradis investițional.Sunt semne bune și din partea primarilor vâlceni care au înțeles să-și dezvolte localităților promovând investițiile.
Vă Invit deci, să fiți ambasadori ai județului nostru și să răspândiți vorba ca județul este deschis tuturor oportunităților și că aici se poate obține profit, pe toate planurile.
Claudia Mihaela Banu, senator PNL