Recunoștință pentru aportul adus echipei noastre

558 0
După cum bine știți, pe durata existentei oricărui club sportiv, modificările in cadrul echipei reprezintă un lucru absolut normal. In aceasta situație, sentimente de tristețe ne încearcă, deoarece ne despărțim de anumite persoane, foarte speciale, care au dat dovada de un înalt profesionalism si cărora le suntem recunoscători.
 
După trei sezoane petrecute la Râmnicu Vâlcea ale tehnicianului Florentin Pera, echipa a revenit, încet si sigur, in lumina reflectoarelor, asa cum publicul spectator din Râmnicu Vâlcea a fost obișnuit in ultimele decenii. Mai mult, nu doar titlul de Campioana a României, de câștigătoare a Cupei României sau a SuperCupei Romaniei, au mulțumit pe deplin publicul vâlcean care este unul pretențios, ci si calificarea in sezonul trecut in primele opt echipe ale Europei, in cea mai prestigioasa competiție intercluburi, DELO EHF Champions League.
Bineînțeles, tehnicianul Florentin Pera a avut parte de un lot bine conturat, iar la aceste succese au contribuit si ibericele Marta Lopez Herrero si Alicia Fernandez Fraga, sportive de care ne despărțim, cu tristețe, după patru sezoane petrecute la Râmnicu Vâlcea. Vicecampioane mondiale alături de reprezentativa Spaniei, Marta si Alicia au petrecut o perioada îndelungata in orașul nostru, ceea ne nu poate decât sa reprezinte un sentiment de bucurie pentru noi, acest fapt însemnând ca la Râmnicu Vâlcea este un mediu propice performantei.
Totodată, la performantele enumerate mai sus a contribuit si experiența goalkeeper-ului Marta Zderic Batinovic, câștigătoare a Ligii Campionilor alături de Buducnost Podgorica, fiind o alta sportiva de care ne despărțim in acest final de sezon.
Ne bucuram ca am colaborat cu succes cu o jucătoare scandinava, norvegianca Maren Aardahl. Jucătoarea s-a simțit foarte bine in orașul nostru si la echipa noastră, SCM Râmnicu Vâlcea, aceasta fiind primita cu brațele deschise atât de colegele sale cat si de fanii echipei. Maren a fost dorința tehnicianului Florentin Pera, de a fi transferata la echipa noastra. ‘Nordica’ a răsplătit încrederea oferita cu prestații foarte bune pe durata sezonului, fiind desemnata in ancheta ProSport cea mai buna apărătoare a sezonului recent încheiat.
Pe aceasta cale ii mulțumim si preparatorului fizic, Liviu Dumitru, pentru aportul adus echipei in acest sezon.
Va prezentam o parte din gândurile celor care ne-au bucurat inimile, cu atâtea succese în ultimii ani:
FLORENTIN PERA: ”Mă bucur ca am avut oportunitatea de a antrena la Vâlcea, în orașul cu cea mai mare tradiție din handbalul feminin românesc. Au fost 3 ani foarte buni pentru mine la Vâlcea, în care am câștigat tot ce se putea în România: campionatul, cupa și două Supercupe. De asemenea am ajuns cu SCM în sferturi și optimile de finală ale Ligii Campionilor în ultimele două sezoane. Toate aceste rezultate au fost obținute cu foarte multă muncă, sacrificii și nu ar fi fost posibile fără sprijinul tuturor jucătoarelor care au fost la Vâlcea în aceasta perioadă, staff-ului tehnic și medical, conducerii și sponsorilor. O mențiune specială este pentru Primăria Rm. Vâlcea care a asigurat condițiile necesare performanței. Totodată, țin să mulțumesc domnului primar Mircia Gutău, care pe lângă susținerea financiară, a fost trup si suflet alături de echipă și a trăit emoțiile fiecărui meci important alături de noi. Nu în ultimul rând, vreau să precizez că echipa a avut parte de cei mai sufletiști suporteri, care vor rămâne în sufletul meu”.
MARTA LOPEZ ȘI ALICIA FERNANDEZ: ”Au fost 4 ani foarte speciali noi și mereu vor rămâne în inimile noastre. Am câștigat trofee împreună, am savurat acele clipe în Sala Traian, alături de voi. Totul a fost magic pentru noi și sperăm că v-ați bucurat de aceste momente la fel de mult ca și noi. Suntem recunoscătoare și vă mulțumim mult pentru sprijinul vostru, al tuturor și suntem mândre că am făcut parte din acest colectiv, din această tradiție a Municipiului Râmnicu Vâlcea. Mulțumim în special Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru că a fost alături de echipă și vouă, fanilor, pentru cum ne-ați susținut în cei patru ani. Cu siguranță, ne vom revedea anul viitor în Sala Traian și va fi un moment special”
MARTA BATINOVIC: ”Vreau să vă mulțumesc pentru tot, tuturor, clubului, municipalității, suporterilor! Sunt aici de doi ani, în acest an am câștigat Cupa României și SuperCupa, am terminat campionatul pe locul 3, a fost un sezon foarte dificil pentru toată lumea, datorită pandemiei. Am venit la Vâlcea după o perioadă de sarcină și nu mi-a fost ușor să schimb țara, am venit aici cu familia, cu copilul. Am avut evoluții bune dar și mai puțin bune, cine mă cunoaște știe că în fiecare clipă am dat 100% din ce puteam în momentul respectiv. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru momentele petrecute aici, în cei doi ani, sunt mândră și bucuroasă pentru tot ce am reușit aici”
 
MAREN AARDAHL: ”Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru că m-ați acceptat cu căldură, atât în club cât și în oraș, încă din prima zi. A fost un sezon foarte dificil din cauza pandemiei și cel mai mare regret este că nu am avut posibilitatea să întâlnesc fanii, că nu am putut să jucăm alături de ei în Sala Traian. Vă doresc mult succes în sezonul viitor și sper că ne vom revedea în curând”.
 
La finalul unui sezon încununat cu trei medalii, este momentul să adresăm mulțumiri antrenorului principal FLORENTIN PERA, preparatorului fizic LIVIU DUMITRU și jucătoarelor ALICIA FERNANDEZ, MARTA LOPEZ, MAREN AARDAHL și MARTA BATINOVIC pentru tot ce au făcut și realizat la SCM RÂMNICU VÂLCEA.
 
Suntem recunoscători si fericiți ca ați făcut parte din echipa noastră si va mulțumim pentru aportul adus la performantele obținute pe plan național si internațional. Va mulțumim si va uram sa aveți parte de tot ce este mai frumos in viată.
#teamValcea

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *