12 iulie 2021 – Ziua simplității

448 0

Astăzi este ziua în care lucrurile simple contează cel mai mult. Fie vorba între noi, nu doar astăzi ar trebui să fie așa, dar dacă sunteți promotorul unei astfel de vieți, vă anunț că astăzi este Ziua Mondială a Simplității. Astfel, ai mână liberă să te îmbraci cât mai simplu, să trăiești simplu și să nu-ți mai faci griji pentru lucruri neînsemnate.
Ziua Simplității a luat naștere ca o comemorare a filosofului Henry David Thoreau, născut pe 12 iulie 1817. Henry David Thoreau promova viața cât mai simplă, pură și de-a lungul vieții sale s-a remarcat pentru convingerile sale antisclavagiste și ecologiste. De asemenea, el mai credea că oamenii sunt prin natură buni și unoașterea lor poate fi câștigată atât prin explorarea interioară, cât și prin cea exterioară.
Importanța Zilei Simplității
Ziua Simplității a fost creată pentru a le insufla oamenilor că este timpul să uite de compliacțiile și agitația vieții de zi cu zi, notează National Day.com. Este și ziua în care am putea lăsa smartphone-urile la o parte și nu pentru că nu ne-ar ușura viața de zi cu zi, ci pentru că ne consumă mult din energie, iar rețelele de socializare ne îndeamnă mereu spre o competiție prin compararea cu alte persoane pe care le vedem. De asemenea, tot prin consumul excesiv de rețele de socializare, putem avea impresia, la un moment dat, că toată lumea trebuie să trăiască o viață extravagantă. Acesta este motivul pentru care Ziua Națională a Simplității subliniază importanța direcționării focalizării noastre interne și eliminarea dezordinii inutile din viața noastră. Este o șansă să ne reevaluăm nevoile și să înțelegem că „mai puțin înseamnă mai mult”. În țări precum Japonia, oamenii au început să înțeleagă în ultimi ani că esența unei vieți bune constă în a fi mult mai fericit și mai puțin stresat.

(Sursa: Impuls Radio)

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *