Ministrul Cseke Attila, în vizită de lucru la Vâlcea

416 0

Joi, 8 iulie, senatoarea Claudia Mihaela Banu și liderul județean PNL, Cristian Buican, l-au însoțit pe Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, într-o vizită în județul Vâlcea. Aceasta a atins mai multe puncte, printre care, Prefectura, obiective de investiții în desfășurare și din Călimănești, grădinița din Gura Văii, Comuna Bujoreni.
Claudia Banu a detaliat aspect ale prezenței acestuia în județ: “Astăzi, l-am însoțit pe domnul Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în vizita lui în județul Vâlcea. Agenda sa a cuprins o serie de întâlniri de lucru, atât la Instituția Prefectului – Județul Vâlcea, cât și la obiective de investiții din infrastructura cu finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală II. Prima oprire a fost la Școala Gimnazială clasele I-VIII – Gura Văii, Comuna Bujoreni, sat Gura Văii. În Călimănești-Căciulata, vizita a vizat modernizarea mai multor străzi: asfaltare, amenajare trotuare, executie rigole de preluare a apelor pluviale.  Tot la Călimănești, ministrul s-a interesat de creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public. Vizita ministrului a cuprins și o întâlnire cu primarii din județul Vâlcea, unde s-au purtat discuții despre nevoile de dezvoltare pe termen lung, ale comunităților locale. A fost o întâlnire importantă atât pentru primari cât și pentru ministrul dezvoltării.
Astfel de vizite vor continua, pentru că suntem preocupați și susținem investițiile în județ, în beneficiul tuturor cetățenilor vâlceni.”

K.R.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *