Președintele Iohannis, mesaj cu prilejul Ceremoniei militare prilejuite de încheierea misiunii NATO din Teatrul de Operații din Afganistan

430 0

Preşedintele Klaus Iohannis: „Marcăm astăzi o zi cu totul specială, încărcată de emoție și, mai ales, de recunoștință. Ori de câte ori vorbim despre eroii României, despre cei mereu gata de sacrificiul suprem pentru patria noastră, avem poate tendința să ne gândim mai degrabă la trecut. Însă eroismul și iubirea de țară sunt și astăzi printre valorile fundamentale, constitutive ale națiunii noastre și de ce dovezi mai temeinice avem nevoie decât de sacrificiile uriașe ale celor care au luat parte la una dintre cele mai dificile operații ale Armatei noastre? Misiunea Forțelor Armate ale României în Afganistan va rămâne în cărțile de istorie drept cea mai lungă, complexă şi importantă operaţie militară în afara teritoriului naţional de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pe parcursul a 19 ani, peste 32.000 de militari au participat la acțiunile desfășurate în Afganistan. Sunt mii de femei și bărbați care au lăsat în țară părinți, cărora nu au mai putut să le fie aproape când le-a fost greu, au lăsat în țară copii, pe care nu i-au mai putut vedea crescând, au lăsat oameni dragi, de care s-au despărțit o vreme pentru a lua parte la o misiune care le-a pus viața în pericol. Este un efort susținut, pe care doar oamenii devotați și curajoși sunt capabili să îl facă, și pentru toate acestea vă suntem profund recunoscători tuturor celor care ați fost implicați.”

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *