De la 1 august, schimbări în procedura acordării concediului medical

970 0

Începând cu luna august se schimbă mai multe aspecte în procedura acordării concediului medical, atât pentru pacienți, cât și pentru medici.

De la 1 august, de când se aplică Ordonanța de Urgență nr.74 din 30 iunie 2021, apar schimbări  pentru medicii care dau certificate pentru concediul medical. Cei care nu respectă legea atunci când acordă certificatele riscă amenzi de până la 11.000 de lei.

Persoanele care se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă trebuie să fie monitorizate de medici, care trebuie să întocmească un plan de evoluție a bolii. Medicii care nu vor face acest plan vor risca o amendă cuprinsă între 5.000 de lei și 10.000 de lei.

Documentul stabilește introducerea de sancțiuni pentru cei care își desfășoară activitatea la mai mulți angajatori și, în aceeași perioadă, duc certificate de concediu medical doar la unul dintre aceștia, în timp ce lucrează la ceilalți. Din august, cei care vor face asta riscă amenzi de până la 2.000 de lei.

Persoanele aflate în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă (pentru boli obișnuite) vor fi monitorizate de medici, pentru recuperarea capacității de muncă și pentru revenirea în activitate.

La 1 august intră în vigoare o obligaţie nouă pentru medicii care eliberează concedii medicale. Medicii curanți vor întocmi un plan de urmărire a evoluției bolii, care va cuprinde, printre altele, indicații terapeutice și igienico-dietetice (adică inclusiv regimul alimentar recomandat). Cei care nu vor întocmi planul de urmărire a evoluției bolii, odată cu eliberarea unui certificat de concediu medical, vor putea fi sancționați cu amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei. Practic, putem vorbi despre reinstituirea parțială a așa-numitei “poliții” a concediilor medicale, care a fost eliminată în 2015.

În plus, vor apărea modificări ce vizează persoanele care se asigură opțional pentru concedii medicale. Mai exact, baza maximă de calcul lunară pentru indemnizațiile de asigurări sociale, în cazul celor fără venituri din salarii, care vor să se asigure opțional, se va stabili ca medie a veniturilor brute lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, în limita a trei salarii minime brute pe țară.

Sunt exceptate de la această regulă persoanele care se asigură opțional pentru a beneficia de concedii și indemnizații pentru maternitate, pentru care baza maximă de calcul lunară a indemnizațiilor se determină ca medie a veniturilor asigurate din ultimele șase luni ale celor 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita valorică lunară a 12 salarii minime brute pe țară.

Concediul și indemnizația pentru îngrijirea copilului grav bolnav vor fi accesibile părinților până ce acesta împlinește vârsta de 18 ani. De fapt, prin intermediul ordonanței se transpune în legislația privind concediile o decizie a Curții Constituționale a României (CCR) în acest sens, apărută în luna mai.

CCR a declarat, în luna mai, neconstituțională prevederea care stabilea că acest tip de concediu se acordă părinților numai dacă acel copil grav bolnav avea cel mult 16 ani, ceea ce înseamnă că acel concediu trebuie acordat acum până la 18 ani.

OUG 74/2021 modifică şi completează OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

 

Mihaela Iliescu

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *