Leonardo Badea (BNR): Redresarea economică și evoluția crizei sanitare – pericolul valului patru

Viceguvernatorul BNR, domnul Leonardo Badea, a declarat:

„Redresarea economiei după perioada pandemică reprezintă un subiect complex aflat într-o continuă evoluție determinată de criza sanitară și transformările induse de aceasta, inclusiv prin accentuarea unor vulnerabilități pre-existente și crearea de noi fricțiuni pe piețe.

Știm cu toții că în această perioadă incertitudinea este termenul care definește cel mai bine mediul în care se fac estimări sau se realizează planuri pentru viitor. Totodată, suntem într–o situație ce reclamă un răspuns solidar care să combată efectele crizei, dar și să consolideze structura economiei și țesutul social. Natura amenințării cu care ne confruntăm evidențiază foarte clar că nicio țară nu va fi pe deplin ferită de virus până când nu se va reuși asigurarea siguranței sanitare la nivel global, ceea ce din păcate este într-adevăr foarte dificil, nu doar din perspectiva efortului financiar, ci mai ales pentru că necesită schimbare de mentalități și depășirea unor bariere culturale. Succesele locale de vaccinare nu vor fi suficiente pentru a proteja țările în mod individual de potențiale focare ulterioare, în special în cazurile de noi variante, la fel cum în multe țări situația nu este omogenă nici măcar din perspectivă regională (a se vedea experiența recentă a Spaniei).

Cu toate că la începutul verii aveam motive de optimism, evoluțiile din ultimele zile ne arată că virusul rămâne un adversar redutabil și surprinzător. Deja apar tot mai vizibile semnele unui nou val pandemic, valul al patrulea, care era estimat că s-ar putea manifesta mult mai târziu, la începutul toamnei. În țări precum Franța, Israel, Cipru sau China statistica zilnică a cazurilor de noi infectări cu coronavirus sugerează că deja valul patru este prezent. Întrebările de maximă actualitate sunt care va fi amplitudinea acestui val și daca efortul de vaccinare de până acum este suficient pentru a-i diminua amplitudinea de manifestare. Îngrijorarea este firească având în vedere gradul mai ridicat de contagiozitate al variantei Delta a virusului. Continuă așadar cursa contracronometru pentru îmbunătățirea ratei de vaccinare, singura soluție care reduce în ansamblul populației incidența riscului de a dezvolta forme grave ale bolii, permițând păstrarea unui nivel mai redus al restricțiilor de activitate și de circulație. Dificultățile create de evoluția pandemiei se suprapun peste o serie de provocări deja existente care afectează viața persoanelor și mersul economiei, precum îmbătrânirea populației, creșterea poluării, migrația, tensionarea mediului geopolitic, amplificarea inegalității. Acestea fac și mai complicată găsirea de soluții și gestionarea resurselor necesare pentru implementarea lor. Trăim așadar o perioadă cu multe riscuri, atât pe termen scurt, cât și mediu. Una dintre întrebările chinuitoare este dacă acestea vor conduce în viitorul previzibil la o criză economică de mari dimensiuni, care sa urmeze crizei pandemice?

Pornind de la aceasta întrebare apar altele legate de modul în care autoritățile statale răspund pentru a o preîntâmpina apelând la pachete de susținere economică fără precedent. Ajungem din nou la nevoia de solidaritate între țări, pentru că anvergura fără precedent a măsurilor de susținere a unei redresări economice rapide generează datorii uriașe, care nu vor putea fi gestionate favorabil fără o creștere sustenabilă globală și de lungă durată, scenariu greu de imaginat dacă multe dintre economiile lumii rămân în urmă.

Provocări care afectează evoluția economiei

Situație actuală de incertitudine este generată în principal de evoluția greu de previzionat a pandemiei, dar este sporită și de modul în care celelalte provocări amintite anterior vor transforma societatea și economia: criza climatică, criza demografică din majoritatea statelor dezvoltate, problema migrației, creșterea accelerată a datoriilor, pericolul inflației, reașezarea echilibrelor geopolitice, modificarea structurii țesutului social și erodarea clasei de mijloc, simultan cu creșterea inegalității, semnalele de re-emergență a amenințărilor teroriste și dificultatea controlului armelor și substanțelor periculoase în contextul nevoii protejării libertăților individuale etc.

Dincolo de aspectele pragmatice, toate acestea generează și reacții emoționale importante pentru mersul economiei, deoarece influențează comportamentele consumatorilor și ale mediului de afaceri (investitorilor). Într-o analiza sintetică a principalelor amenințări la adresa economiei, care au fost comentate în spațiul public, putem identifica zece provocări care afectează intensitatea și durata revenirii economice.

1. Stoparea degradării mediului și tranziția către o economie mai puțin poluantă care necesită costuri ridicate în multe sectoare de activitate (care se vor transmite în final asupra consumatorilor și vor exercita presiuni inflaționiste), investiții majore și o potențială reașezare a pieței muncii. Din fericire, obiectivele climatice generează și oportunități de dezvoltare. Inovarea, digitalizarea, adaptarea proceselor au devenit pârghii pentru companiile de succes care au găsit soluții de a se adapta la restricțiile impuse de lupta împotriva pandemiei dezvoltând servicii și produse noi sau adaptate condițiilor curente de pe piață.

2. Persistența amenințării creșterii șomajului (în multe economii dezvoltate) sau a unei reașezări anevoioase a pieței muncii. Atât schimbările tehnologice, adaptarea economiei la obiectivele climatice, cât și modificările structurale induse de criza pandemică determină reduceri importante de locuri de muncă în unele domenii (în urma diminuării activităților respective sau a automatizării și digitalizării proceselor).

Aceasta implică nevoia de reconversie profesională și absorbție a forței de muncă astfel disponibilizate în domeniile aflate în dezvoltare, lucru de foarte multe ori dificil mai ales pentru persoanele aflate aproape de vârsta de pensionare. În multe jurisdicții, piața muncii este prea rigidă pentru a facilita o astfel de ajustare rapidă care ar fi atât în beneficiul angajaților cât și al competitivității și creșterii economice. Totodată trebuie menținut un echilibru între nevoia de flexibilitate și cea de protecție a angajaților vulnerabili. Pe termen lung, pentru un buget public deja împovărat, va fi întotdeauna mai eficientă o cheltuială (pe termen scurt) pentru susținerea reconversiei profesionale (care în viitor ar conduce indirect la creșterea încasărilor din taxe pe activitatea economică generată de angajatul reconvertit profesional) decât una pe termen lung pentru protecție socială. În plus, efortul susținerii cheltuielilor de reconversie poate fi împărțit între stat și viitorul angajator printr-un parteneriat corect și transparent.

3. Sărăcirea populației, la nivel global.Conform unui raport al Băncii Mondiale din octombrie 2020, tendința de creștere a sărăciei înregistrată în anul 2020, ca efect al crizei pandemice, se menține și în 2021, iar numărul persoanelor afectate de acest flagel va spori cu o valoare cuprinsă între 115 și 150 milioane. Anterior, în ultimele trei decenii, singura altă creștere a numărului global de persoane afectate de sărăcie provocată de o criză s-a consemnat pe parcursul crizei asiatice (atunci numărul persoanelor afectate de sărăcie extremă a crescut cu 18 milioane în 1997 și cu alte 47 milioane în 1998). Înainte de pandemie, rata sărăciei extreme urma un trend descendent pe termen lung și se anticipa că ar fi urmat să scadă cu 7,9% în 2020.

Efectele economice ale apariției și propagării noului virus au condus la o inversare nefavorabilă a acestui trend, astfel că noile estimări ale ratei de sărăciei extreme se plasează între 9,1% și 9,4% din populația lumii în acest an. Sărăcirea populației, accelerată cu precădere în anumite zone ale globului ca efect nu doar al pandemiei ci și al conflictelor militare sau etnice locale ori a unor factori specifici zonali, poate conduce printre altele la amplificarea fenomenului migrației ce aduce cu sine întreg tabloul de efecte economice și sociale, pozitive și negative, de la o extremă la alta.

4. Inegalitatea între nivelurile de dezvoltare economică a statelor lumii devine o problemă în adoptarea măsurilor de redresare economică. Trebuie utilizate programe flexibile care să țină seama de recuperarea decalajelor existente, care s-au accentuat pe perioada crizei. Efectele economice ale pandemiei s-au manifestat neomogen, inclusiv în interiorul granițelor naționale, ca urmare a structurii diferite a nucleelor economice regionale. Ca de fiecare dată în timpul unei crize, cel mai mult au avut de pierdut zonele deja aflate în urmă din perspectiva dezvoltării economice, cu acces mai dificil la finanțare, mai puțin diversificate pe tipuri de activități, cu grad mai redus de înglobare a tehnologiilor moderne și orientate preponderent către activități ce implică un grad mai mare de interacțiune. Creșterea inegalității reduce potențialul de recuperare economică post pandemică deopotrivă pentru că menține un nivel de subutilizare a factorilor de producție în zonele afectate, plafonează cererea potențială și blochează resurse publice.

5. Piețele de capital sunt în continuare decuplate de evoluția economiei reale.

Combinația de ampli stimuli fiscali și monetari necesară pentru a susține prin măsuri active economia și pentru a combate efectele șocului pandemic a alimentat în continuare creșterea prețurilor activelor financiare (ce putea fi observată încă anterior crizei), iar nivelul în continuare redus al dobânzilor reale (de cele mai multe ori negative) a întreținut comportamentele de căutare a randamentelor mai ridicate oferite de investițiile speculative (de asemenea pre-existent), reducând aversiunea la risc a majorității categoriilor de investitori.

Totodată, deși șocul pandemic inițial a generat o prăbușire a prețurilor acțiunilor, optimismul cu privire la efectul favorabil al măsurilor de suport asupra performanței companiilor listate a făcut ca indicii bursieri să recupereze rapid și chiar să consemneze, în multe cazuri, noi maxime istorice. În anul 2020, economiști celebri precum Robert Shiller sau Paul Krugman au afirmat că evoluțiile bursiere din anul respectiv, caracterizate prin creșterea prețurilor acțiunilor sunt dificil de explicat doar prin elementele fundamentale ale analizei bursiere.

Riscul pe care îl induce decuplarea de fundamentele evoluției pieței de capital este acela că o spargere a bulei speculative ar putea conduce la creșterea bruscă și masivă  aversiunii la risc cu efecte simultane de scădere a lichidității (care așa cum am văzut în toate crizele este vitală pentru funcționarea economiei), de reducere a investițiilor, de creștere a primelor de risc (deci a costului datoriilor) și, într-o oarecare măsură (mai mult în țări dezvoltate cu tradiție bursieră îndelungată), de afectare a avuției nete a populației (ceea ce influențează negativ comportamentul de consum și capacitatea de menținere a serviciului datoriei – deci o potențială creștere a creditelor neperformante).

6. Avântul spectaculos al pieței criptoactivelor accentuează riscurile la adresa

stabilității financiare, pentru că o eventuală spargere a bulei speculative pe acest segment s-ar putea propaga rapid la nivelul pieței de capital, interconexiunile dintre cele două fiind tot mai importante, alimentate atât de factori comportamentali, cât și de fluxuri economice reale (de exemplu, portofoliile semnificative de active financiare tradiționale deținute de emitenții de stable coins).

Piața insuficient reglementată a criptoactivelor reprezintă deja un pericol prin nivelul mare de volatilitate și prin opacitatea mecanismelor pentru investitorii obișnuiți. Este evident faptul că această piață a oferit câștiguri fără justificare economică, iar fenomenul comunicării prin social media amplifică atractivitatea acestor instrumente, ele apărând ca adevărate motoare ale îmbogățirii imediate. Mulți dintre cei care investesc în criptoactive nu înțeleg conținutul acestora și riscurile la care se expun. Și ceea ce este cel mai important, confundă utilitatea economică și socială a tehnologiilor care stau la baza criptoactivelor cu valoarea economică a acestora. În vreme ce tehnologiile își dovedesc deja eficiența și aplicabilitatea în multe domenii ale economiei reale și chiar ale sistemului financiar (creșterea rapidității tranzacțiilor, reducerea costurilor, securitate sporită, reducerea erorilor umane etc.), activele în sine au, în cele mai multe cazuri, doar valoarea efemeră și subiectivă care rezultă din interacțiunea cererii cu oferta pe piață, fără a avea fundamentul unor fluxuri financiare viitoare provenind din profituri economice reale. Unii economiști afirmă ca ne aflăm în fața unui joc piramidal și în final, în momentul la care bula se va sparge, chiar a unui joc cu sumă nulă, respectiv suma profiturilor realizate de-a lungul timpului de vânzători va fi echivalentă cu pierderea celor care se vor afla în posesia acestor active la momentul (ipotetic) al crahului. Autoritățile de reglementare financiară sunt preocupate de riscurile pentru consumatori și potențial pentru sistemul financiar în ansamblu generate de criptoactive, dar crearea unui cadru adecvat de supraveghere a

acestora este încă în stadiu incipient.

7. Reapar la orizont perspective de amplificare a volatilității prețurilor.

Creșterea masei monetare în economiile dezvoltate ca urmare a injecțiilor de lichiditate ale băncilor centrale, creșterea consumului imediat după relaxarea restricțiilor alimentat de eliberarea unei părți din economiile suplimentare realizate de o parte a populației în perioada de lock-down și de impulsul fiscal pozitiv, coroborate cu rigiditatea de ajustare a ofertei din cauza blocajelor în lanțurile de aprovizionare sunt elemente ce au un puternic impact asupra prețurilor din economie.

Dincolo de discuțiile privind persistența sau caracterul tranzitoriu, de estimările privind amplitudinea și durata puseului de creștere a prețurilor (pe anumite segmente ale pieței, la nivel global), a structurii și naturii exogene sau endogene a factorilor care o generează, aceasta este totuși o realitate incontestabilă a perioadei actuale.

Revenirea fenomenului inflaționist, deocamdată aparent temporară, se observă inclusiv în țări din Europa Centrală și de Est: Polonia sau Ungaria se confrunta deja cu evoluții ascendente ale prețurilor care au generat ajustări de politici. Spre exemplu, în Ungaria guvernul a intervenit pentru a încerca să împiedice o scumpire a materialelor de construcții și a impus o taxa de 90% pe profitul rezultat din vânzările unor categorii de materiale și resurse peste prețurile de referință stabilite.

Deși este probabil că băncile centrale din țările dezvoltate vor menține o politică monetară relaxată în perioada următoare, pentru a nu afecta recuperarea economică post pandemică, creșterea volatilității prețurilor rămâne un factor negativ pentru firme pentru că reduce predictibilitatea privind evoluția viitoare a afacerilor și poate constitui o frână pentru investiții, chiar dacă finanțarea acestora rămâne ieftină și facilă (dat fiind nivelul redus al dobânzilor reale). Am fi tentați să credem că, prin flexibilitatea pe care băncile centrale importante o arată față de evoluția pe termen scurt a inflației (menținând un cadru monetar stimulativ – în esență dobânzi reduse și lichiditate ridicată), condițiile rămân foarte favorabile pentru mediul de afaceri.

Totuși, acest element de impredictibilitate pe care îl presupune un mediu de prețuri volatile este de așteptat să acționeze ca o frână pentru planurile de dezvoltare ale firmelor, într-un moment în care acestea sunt foarte importante nu doar pentru recuperarea post pandemică, ci și pentru adaptarea la obiectivele climatice, la progresul tehnologic și la modificările structurale ale economiei. Pe scurt, ecuația din prezent a inflației conduce practic spre alegerea răului mai mic și nu oferă din păcate o soluție în totalitate pozitivă pentru mediul de afaceri.

8. Datoria publică globală crește la un nivel istoric.

Ca urmare a crizei pandemice, a necesității de răspuns imediat, dar și a situației economice în general, în cazul anumitor state, datoria publică a cunoscut o creștere semnificativă. Datele publicate de FMI în octombrie 2020 arată că măsurile guvernamentale pentru combaterea efectelor economice ale pandemiei au totalizat 12 trilioane USD, ceea ce reprezintă circa 12% din PIB-ul global. Datoria publică a crescut pe tot parcursul anului 2020 pentru a susține aceste măsuri. Conform actualizării datelor de către FMI în aprilie 2021, țările Uniunii Europene aveau în medie o datorie brută de peste 90% din PIB în 2020, în creștere cu 10% față de 2019. Totodată, datoria globală era de 98% din PIB la sfârșitul anului 2020, comparativ cu 84% în aceeași perioadă din 2019.

Și în România datoria publică totală a crescut considerabil de la declanșarea crizei pandemice, fiind foarte aproape de pragul de 50% din nivelul PIB estimat pentru 2021, față de 35,3% din PIB în 2019. Și componenta de datorie publică externă a crescut, inclusiv ca pondere în datoria externă totală, ajungând în mai 2021 la aproximativ 45% din aceasta și aproape 25% din PIB estimat pentru anul curent, comparativ cu 17,5% din PIB în 2019.

Nivelul ridicat al datoriei publice reprezintă una dintre cele mai importante limitări ale politicilor guvernamentale, după cele privind nivelul veniturilor, rigiditatea cheltuielilor și capacitatea administrativă. O datorie publică crescută expune bugetul public deopotrivă la riscul de dobândă, cât și la riscul valutar, desigur în mod diferit în funcție de structura pe valute a datoriei. În contextul perspectivelor de majorare în viitor (chiar dacă nu imediat sau pe termen scurt) a nivelului dobânzilor reale, povara în creștere a serviciului datoriei ar putea restrânge spațiul de manevră al politicilor fiscale ceea ce limitează capacitatea de intervenție a guvernelor pentru contracararea unor crize viitoare sau pentru ameliorarea unor deficiențe structurale. Totodată, un serviciu al datoriei în creștere rapidă ar putea necesita o majorare a fiscalității, ceea ce este dificil de orchestrat fără a afecta economia și bunăstarea populației. Într-o astfel de situație, pentru creșterea veniturilor bugetare ar trebui, de exemplu, vizate mai întâi îmbunătățirea reală a colectării, taxarea suplimentară a bunurilor de lux, a jocurilor de noroc și a obiceiurilor nesănătoase de consum – alcool, tutun etc.

9. Tranziția spre o mai mare diversificare și localizare a lanțurilor globale de aprovizionare.

Închiderea frontierelor și întârzierile de expediere ca urmare a pandemiei au perturbat furnizarea de bunuri și servicii către firme. Am observat cu toții în perioada care a urmat șocului pandemic inițial cum trendul de globalizare a fost afectat temporar și a lăsat loc pentru mai multă localizare a lanțurilor de aprovizionare ca răspuns la creșterea costurilor și a riscurilor în relațiile comerciale transfrontaliere, cel puțin pentru anumite categorii de produse de importanță strategică. Economiile încearcă să stimuleze producția locală pentru a satisface cererea internă, cu mai puține perturbări ale lanțului de aprovizionare generate de limitarea circulației mărfurilor și a persoanelor.  Rezultatele studiilor științifice recent publicate ce investighează potențialele câștiguri date de localizarea lanțurilor de aprovizionare, din perspectiva unei reduceri a vulnerabilității față de șocurile externe, nu au ajuns deocamdată la o concluzie unanimă. Este clar că globalizarea are merite din perspectiva eficienței costurilor și a competitivității prin raportul preț/calitate, dar la fel de evidente au fost și efectele nocive ale sincopelor în aprovizionarea transfrontalieră constatate efectiv în perioada de debut a pandemiei. Ca în multe alte situații, probabil că cea mai potrivită este calea de mijloc. Deocamdată, este o realitate faptul că producătorii tind să-și diversifice mai mult lanțurile de aprovizionare prin concentrarea atenției asupra partenerilor aflați „mai aproape de casă” sau a altor înlocuitori regionali. Uneori, un cost mai mare este prețul plătit pentru reducerea dependenței de furnizori externi aflați la mare distanță. Așa cum și creșterea stabilității financiare (prin analogie) presupune costul menținerii unor rezerve mai mari de resurse financiare proprii și de lichiditate.

Pentru economie în ansamblu un grad mai mare de localizare a rețelelor de aprovizionare reprezintă o oportunitate dar și un risc (de creștere a costurilor – indirect a inflației – și de reducere a competitivității externe – deci de deteriorare a balanței comerciale). Pentru a evita riscul și a fructifica oportunitatea ar fi nevoie de import de tehnologie, digitalizare, automatizare, extindere și de îmbunătățire a infrastructurii de transport de marfă, o mobilitate mai mare a forței de muncă și un nivel mai bun al aptitudinilor practice ale acesteia etc. În aceste demersuri e nevoie de o sincronizare foarte bună a politicilor publice cu eforturile mediului de afaceri.

10. Desfășurarea campaniei de vaccinare la nivel global.

Pe fondul pandemiei COVID-19, vaccinurile au fost dezvoltate cu o viteză record. Începând cu 5 aprilie 2021, existau deja 13 vaccinuri aprobate, 291 de studii în curs și aproximativ 104 vaccinuri candidate pentru obținerea avizelor de punere pe piață. Din perspectiva coordonării de politici la nivel internațional, provocarea imediată este modul în care țările bogate și cele sărace pot colabora pentru a crește și mai ales a uniformiza ratele de acoperire a vaccinului în cât mai multe țări posibil. Programul COVAX (un efort internațional coordonat de OMS pentru a furniza vaccinuri națiunilor sărace) și problemele cu care se confruntă în prezent arată că o astfel de coordonare internațională este posibilă, dar totodată și plină de dificultăți.

Potrivit The Economist, nivelul veniturilor unei țări se va dovedi a fi principalul factor determinant al procurării vaccinului. Țările dezvoltate au contractat cea mai mare parte a producției de vaccinuri și speră să atingă un nivel adecvat de imunizare a populației până la finele anului curent. Pentru țările în curs de dezvoltare (cu venituri medii) orizontul de timp pentru realizarea acestui obiectiv se prelungește până la jumătatea anului viitor, în vreme ce economiile mai sărace vor avea acces mai larg la resurse de vaccinare probabil abia din 2023.

Deși procesul de globalizare probabil a frânat în 2020, economiile lumii rămân serios interconectate prin canalul schimburilor comerciale, astfel că în general este greu de imaginat creșterea semnificativă pe termen lung a bunăstării populației unei țări în izolare față de ceea ce se întâmplă la nivel global, chiar și în țări mai puțin dezvoltate sau mai îndepărtate. Majoritatea economiilor lumii sunt economii deschise pentru care mediul extern reprezintă o variabilă importantă a dezvoltării. De aceea, efortul global de vaccinare și mai ales solidaritatea internațională sunt aspecte ce nu pot fi ignorate și a căror evoluție nefavorabilă lasă loc unor riscuri exogene semnificative.

La aceasta se adaugă și perspectiva internă, a condiționalităților endogene față de progresul campaniilor de vaccinare. Aici credibilitatea instituțiilor reprezintă un factor important pentru participarea voluntară a populației la efortul de vaccinare. La fel ca și în cazul realizării unor reforme structurale dureroase (cu costuri semnificative pentru populație), pentru succesul campaniilor de vaccinare este nevoie de leadership autentic, atât personal, cât și la nivel de instituții. Este importantă mobilizarea, implicarea energică și altruistă, a tuturor personalităților și a modelelor comportamentale îmbrățișate de fiecare dintre categoriile de vârstă, de nivel al veniturilor, statut social, educație etc. Mai ales în această etapă a pandemiei în care pentru țările europene vaccinurile sunt disponibile tuturor celor care doresc să se imunizeze, succesul național al campaniilor de vaccinare este mai mult decât o problemă de resurse financiare și organizare, este, în principal, un test al credibilității instituțiilor și a liderilor precum și al mobilizării elitelor societății civile în interesul pe termen lung al comunităților din care fac parte.

Oportunități și opțiuni de recuperare

Deși România are în prezent una dintre cele mai ridicate rate de creștere economică și implicit o recuperare rapidă a pierderilor (nominale) de output provocate de pandemie, aceasta nu înseamnă că economia se va afla la finele acestui an într-o formă mai bună comparativ cu cea anterioară declanșării crizei sanitare. O parte importantă a creșterii vine pe fondul efectului de bază dat de raportarea la scăderile din trimestrul I 2020, iar o mare parte din deficiențele structurale pre-existente s-au adâncit. În acest context, cel puțin la capitolul sustenabilitate nu am progresat foarte mult, iar un eventual nou șoc extern nu ne-ar găsi într-o poziție mai bună. De aceea, este în continuare necesar să nu pierdem din vedere nevoia de a fructifica oportunitățile momentului pentru a crește robustețea economiei.

Din această perspectivă, principalele oportunități privind recuperarea economică țin de măsurile ce trebuie luate pentru a realiza consolidarea fiscală. Altfel spus, trebuie să gestionăm foarte bine banii și să găsim metode pentru a crește încasările la bugetul de stat.

Avansul digitalizării în multe sectoare private ale economiei trebuie urmat îndeaproape de digitalizarea administrațiilor fiscale și a controlului vamal pentru a ține pasul cu acest progres al mediului privat (statul nu trebuie să risipească din câștigul de operativitate și eficiență adus de digitalizare în economia privată) și a aduce la lumină cât mai mult din economia subterană. Mai multă digitalizare în companiile publice și administrație înseamnă mai puțină corupție, mai multe resurse pentru programele guvernamentale, mai mult respect pentru cetățean și pentru mediul privat, mai multă transparență. Atunci când căutam surse noi de finanțare poate trebuie să regândim sistemul de impozitare pentru industria jocurilor de noroc (lărgind baza de impunere) sau să descurajăm (prin taxare) consumul de produse care afectează sănătatea.

Infrastructura, de altfel prioritate a dezvoltării României, reprezintă în continuare un punct sensibil al discuției privind redresarea. Finanțarea realizării de autostrăzi și îmbunătățirii infrastructurii feroviare pentru transportul de mărfuri (astăzi viteza medie de deplasare a trenurilor de marfă de 15 km pe oră!) reprezintă necesități dar și oportunități de dezvoltare.

La nivel european avem două priorități majore pentru alocarea fondurilor de dezvoltare: agenda digitală și agenda economiei verzi. Chiar zilele acestea a intrat în dezbaterea publică un document nou „Fit for 55”, ce constituie un pachet larg de acțiuni pentru o restructurare profundă ținând cont de obiective sporite de creștere a utilizării energiei regenerabile și a eficienței energetice, precum și crearea în UE a unui nou sistem pentru comercializarea cotelor de emisii pentru clădiri și transport rutier, deoarece emisiile din sectorul construcțiilor nu au scăzut, iar cele din domeniul transporturilor au crescut în mod constant. Pachetul „Fit for 55” își propune să includă sectorul transporturilor și pe cel al construcțiilor în procesul de decarbonizare. Întrucât cele două sectoare reprezintă respectiv 22% și 35% din emisiile de carbon ale UE, decarbonizarea acestora este esențială pentru atingerea obiectivelor climatice. Aceste două sectoare sunt deopotrivă extrem de importante pentru economia României. Așa cum am văzut, la noi sectorul construcțiilor a fost unul dintre cele care au susținut economia în perioada de vârf a crizei sanitare, dar care se estimează că ar putea cunoaște o încetinire și o reducere a contribuției viitoare la PIB prin raportare la situația din 2020. Despre importanța strategică a sectorului transporturilor s-a scris și s-a vorbit foarte mult, la fel și despre avantajele geografice de care el se bucură în România. De aceea, pachetul „Fit for 55”, dacă este însoțit de surse de finanțare stimulative, poate fi o nouă oportunitate pentru România la ieșirea (sperăm!) din criza pandemică, pentru dezvoltarea și transformarea durabilă a economiei”.