Succesul agroturismului este influențat puternic de ocupațiile agricole ale localnicilor care îl dezvoltă și de forța, și de claritatea tradițiilor românești existente în zonă. Agroturismul nu crește acolo unde se practică doar agricultură de subzistență. Cumpărătorii serviciilor agroturistice sunt locuitori ai marilor orașe sau străini de România, mari amatori de viață la țară, atât de bogată în produse culinare, în produse culturale din viața simplă dintr-o gospodărie, de la hrănitul animalelor și până la culesul livezilor, de la plimbatul cu căruța trasă de boii lui Grigorescu și până la dormitul în fânul din șură. Agroturismul are nevoie nu numai de o odaie cu așternuturi apretate, ci și de o varietate de activități practicate natural, fără dramaturgii și scenografii sofisticate. În județul nostru sunt câteva zone care par făcute anume pentru a primi turiștii amatori de agroturism. Vaideenii și așa-zisa Oltenie de sub munte, Valea Lotrului și Țara Loviștei. Viața tradițională pe care au conservat-o localnicii acestor zone, hărnicia și istețimea lor comercială, îi așează în vârful listei candidaților la agroturism de mare succes.
Nu este mai puțin adevărat că pensiuni agroturistice se construiesc și se pot construi oriunde în satele și în comunele vâlcene, dar, în afara zonelor cu potențial ridicat, ele nu pot fi decât niște oaze pentru turiștii care acceptă să se limiteze doar la curtea unei gospodării și la un foc de tabără în finalul sejurului. De cele mai multe ori turiștii nu se mulțumesc cu atât de puțin. Consumatorii de agroturism vor satul întreg, cum vedem la Viscri, în Brașov și cam peste tot în Maramureș și în Bucovina românească. Agroturismul este una dintre cele mai complexe oferte de turism. Turiștii care îl practică știu exact ce vor și nu revin dacă nu au primit ceea ce au plătit. Autenticitatea, sub toate formele ei rurale românești. Turismul de aventuri și cel de divertisment se pot înscena, cel balnear este aproape științific. Agroturismul este autentic sau nu este deloc.
De-a lungul anilor am văzut câte o casă dichisită, de cele mai multe ori construită din lemn geluit, în fața căreia tronează o roată de car și o caleașcă de la târgul de vechituri și sub streașina căreia bălăbănesc agățate câteva oale din ceramică de Hurez. Agroturismul este mai mult decât acestă poză căreia vă invit pe dumneavoastră să-i atașați adjectivul pe care îl merită.
Mă gândesc că, pentru agroturism, ar trebui inițiate la nivel județean niște întâlniri cu specialiști dovediți atât în turism, cât și în tradiții românești, buni cunoscători ai activităților tradiționale autentice. Până la urma-urmei avem atâtea instituții și oameni plătiți din bugetul județului și al statului român pentru a le arăta investitorilor ce este potrivit științific pentru pensiunile lor agroturistice, de la sociologi, la istorici și de la specialiști în cultură rurală și până la muzeografi. Avem chiar un Muzeu al satului vâlcean pe aici pe aproape, cu modele de arhitectură zonală, din care sper să se fi inspirat vreun investitor în agroturism.
E nevoie, evident, de mai multă comunicare între administrația județeană, instituțiile de profil din subordinea sa și vâlcenii cu inițiativă în agroturism. Comunicare prin întâlniri periodice și prin puneri de acord asupra autenticității pe care o pot oferi antreprenorii turiștilor care sunt întotdeauna pregătiți să o cumpere la prețuri din ce în ce mai mari.
