(în premieră la Râmnicu Vâlcea)
Duminică, 19 septembrie a.c., la Cinema „Geo Saizescu”, la ora 18:00, Teatrul Municipal „Ariel” prezintă publicului (în premieră la Râmnicu Vâlcea) spectacolulul-invitat intitulat „DI A LOG”, un spectacol cine-teatral în două personaje, din distribuție făcând parte Radu Botar, cel care semnează scenariul și regia și Mălina Andrei, cea care a creat coregrafia și montajul acestei producții teatrale inedite.
Imediat după „închiderea” spectacolului va fi o sesiune Q&A, 15 minute în DIALOG cu publicul!
* * *
De ce DI A LOG și nu pur și simplu, legat, DIALOG? Poate pentru că noul mod de viață la care suntem, de ceva vreme, invitați cu insistență a lua parte orbește, ca să nu fim condamnați la moarte, la inexistență, noul modus vivendi care ne propune, în schimbul libertății de a fi, garanția protecției absolute sub umbrela atotcuprinzătoare a unui nou Dumnezeu, desprăfuit, cică, de trecuturi și origini mitice, progresist, cum ar veni, se vrea a ne oferi, într-un vizibil neo gratiat (un fel de cușcă modernă – dacă există așa ceva) spre a fi feriți de lumina curajului de a mai fi oameni, în accepțiunea istorică și bine cunoscută. Adică, oamenii după chipul și asemănarea lui Dumnezeu care a construit o lume în care râsul era vaccin al durerilor și tristeților iar plânsul o tămăduire și liniștire a sufletului. Oameni bine definiți în gen, indiferent de culoare, rasă sex, plus orientare și credință spirituală, născuți din părinți adevărați, curați, pe numele lor MAMĂ și TATĂ.
Apoi EL – personajul – se mai întreabă, așa, ca tot omul, acum poate fără prea multe speranțe de a găsi un răspuns just dacă, oare: Mai suntem noi oameni? Și dacă, totuși, da… cum? Mai este nevoie, azi, de visare, de poezie, de o viață cuprinsă, în drumul ei, între un trecut și un prezent, către viitor?… Un viitor! Mai avem noi putere, răbdare, încredere să ne ascultăm unul pe celălalt cu sufletele deschise, curate? Mai avem noi nevoie de poveste? De frumosul simplu – dar simplu! – ca să nu ne referim la frumosul mai mult ca… frumosul perfect? Ce e rău și ce e bine? Ce mai e bine, azi?…
Întrebări, iată. Justificate.Și nu sunt toate! Altfel ce-ar mai fi viața asta, nu? Întrebări de la un DI către un LOG. Și invers. Trecute printr-un A frânt de inconștiența unui prezent născut din negarea înțelesului simplu și ancestral: Suntem pentru că alții au fost, facem, încă ceea ce facem, pentru că alții au făcut înaintea noastră ca noi, la rândul nostru, să fim!…
Dar, noi, acum, cum suntem? Ce mai suntem? Iată. Neînțelesul de lângă noi nu are altă dimensiune decât… indecisul.
DI A LOG este, desigur, înainte de a fi, totuși, un spectacol, o mărturisire a unui CREZ. În același timp, un omagiu adus înaintașilor întru frumos…
Oare veți avea curiozitatea, sincer, să vă așezați într-un DIALOG curat, cinstit și direct cu propriile suflete? Iată întrebarea!… Restul?… Tăcere!…
regizor, Radu Botar
* * *
„Dialog” – iată un cuvânt căruia, timpul pe care-l trăim acum atât de dureros, de dramatic, i-a spart cu violență și ignoranță conținutul.
Și iată doi artiști care, în căutarea sensului pierdut, încearcă printr-o muncă creativ-minuțioasă de arheologi ai sufletului, să refacă din aceste cioburi esența umanității – comunicarea.
Iată un spectacol care și-a propus să provoace din necesitatea stringentă a unei luări de atitudine, sub forma cea mai onestă și puternică, pe care o pot manifesta doi oameni cărora li s-a îngăduit timp de zeci de ani marele privilegiu ființării pe și prin scenă.
Și nu cred că se poate începe rezolvarea unei disfuncționalități decât atunci când începi cu tine însuți cu foarte mult curaj și nesfârșită libertate, dând la o parte orice delimitare, preconcepție, gratie, printr-o expunere scenică totală și foarte responsabilă a minții și sufletului, în ideea susținerii adevărului a cărui valabilitate a fost demult demonstrată istoric.
Nu cred că există pe lume îndrăzneală mai frumoasă decât aceea care să te împlinească, să te înnobileze ca Artist și ca Om, indiferent de natura și modalitatea provocării.
Așadar m-am lăsat provocată de un text pe cât de poetic, pe atât de lucid ancorat în realitate, am îndrăznit să mă manifest scenic sub forme neexplorate până acum de mine, intrând într-o relație sinceră și incredibil de plăcută cu magia cuvântului rostit, mi-am oferit bucuria unică de a mă reexprima și reinventa prin mișcarea laborios gândită și creată, am îndrăznit să cochetez cu imaginea de film și taina ei, am îndrăznit să fiu eu, altfel, cu toate frământările mele de acum, în speranța că voi găsi Calea către toți cei care vor avea curiozitatea să vină ca să vadă, ca să ne vadă, ca să simtă, ca să ne simtă, în ideea „să învățăm să ne simțim, să ne hrănim din nou… cu noi.”
Și dacă în final voi reuși să provoc măcar o secundă de emoție în oamenii din fața mea, înseamnă că tot travaliul meu a reușit, și că nimic nu a fost în zadar.
coregraf Mălina Andrei
* * *
Distribuția (după personaje):
El – Radu Botar (text și regie)
Ea – Mălina Andrei (coregrafie și montaj)
Vă așteptăm cu drag la teatru!
(Sursa:Dana Stan secretar literar Teatrul Municipal Ariel)
Corina Enache
