A căzut guvernul Câțu!

835 0

Dar ce ne facem cu manejeria?

 

Groparul liberalilor!

Iată că încă odată tipul ăla de la Cotroceni îngroapă PNL-ul, adică tocmai partidul care l-a instalat, de două ori, la Palat! Prima dată s-a întâmplat când mutul s-a apucat să trăncănească, seară de seară, cică în sprijinul liberarilor aflați în campanie electorală pentru legislative și locale. Dacă tăcea, filozof era, dar n-a tăcut și a devenit groparul partidului brătienilor. Vă mai amintiți? Nu exista zi, el care înainte treceau lunile să zică un guten tag, să nu atace PSD-ul pentru orice, și pentru economie, și pentru corupție, sau pentru clima prea caldă și topirea gheții polare! Nu zic, uneori avea dreptate neamțul, dar forțând nota a reușit să plictisească poporul și rezultatul scontat a fost pe dos, PNL-ul încasând o bătaie usturătoare la fund.

Iar acum, în plină pandemie și criză economică, în loc să lase partidul în pace, să-și facă congresul liniștit, ce-a făcut măria sa groparul? Și-a băgat coada și a trecut, fățiș, de partea premierului Câțu și l-a, cum se spune în popor, belit pe Orban. Orban cel care răgușise și era să-și piardă plămânii țipând pentru Klaus la mitingurile electorale. Credeam că-i sas dar m-am înșelat, Johannis s-a dovedit pui de dac sadea, adică uitător, nerecunoscător și trădător.

Scandalul campaniilor pro-congres PNL a scos la iveală murdării inimaginabile și a coborât enorm de mult partidul în sondaje. Dar nu a contat și conform dictonului românesc ,,pofta ce-am poftit”, Orban a fost ejaculat și instalat lacheul de servici, Florin Câțu. și ăsta, cuprins de euforie, a declarat că guvernul lui va rezista 8 (opt) ani! Și a rezistat… opt zile!

Divizarea liberală….

          Ce a reușit să facă amatorul de la Cotroceni dar și pupila sa, Câțu,? să dividă Partidul Național Liberal! Masacrul coordonat din palatul din spatele Leului a împărțit PNL-ul în tabăra Câțu, și tabăra Orban. Astfel că s-au împuținat deja redusele șanse de a trece peste moțiunea de cenzură, a miniștrilor lui Câțu.

Este greu de crezut că loialiștii lui Orban vor vota contra moțiunii, mai ales că liderul lor deja a anunțat posibila creeare a unui nou partid liberal. Nu ar fi prima dată când vor apărea tot felul de aripi și aripiuțe liberare, chiar și actualul fost președinte PNL, Ludovic Orban, făcând parte în tinerețe dintr-o aripioară! Că se dezbină liberalii este una, dar că PSD-ul va profita și va reveni la putere, este cu totul altceva și nu ar fi prea bine pentru țară.

Neomarxiștii, politicienii lui pește prăjit!

Dar, nu numai liberalii aveau în pregătire un congres. Și aliații lor doreau să lipească ceva PLUS la USR și să-și aleagă un singur jupân în frunte. Căci aveau și ei doi cârlani, dar diferiți. Unul, Dan Barna, venea și el din Sibiului lui Klaus și marea lui realizare era faptul că reușise să intre sub lupa OLAD și DLAF în legătură cu ceva fonduri europene. Înregistrase déjà o victorie când practic îi șterpelise partidul, USR, lui Nicușor Dan, fondatorul! Al doilea ipochimen, născut din sudoarea anumitor servicii din două țări latine, cu mari pile pe la Bruxelles, Dacian Cioloș, mult mai versat în șmecherii politice, venea totuși cu șansa a doua, mai ales că rivalul băgase partidul la guvernare. Deci  șansa Dacianului era să provoace ieșirea de la putere, și a făcut tot cea putut pentru asta….

Și aici a intervenit ridicolul ridicolului, neo-marxiștii au pus-o de o moțiune de cenzură declarând guvernul incompetent, deși aveau și ei o grămadă de miniștrii și secretari de stat în guvernul atacat. Demn de Cartea Recordurilor Stupide. Dar să vezi că erau să dea capul de grindă fiindcă nu aveau numărul necesar de semnături… și ce-au făcut așa-zișii reformatori? S-au aliat cu AUR, partidul ăla de strânsură, plin negaționiști, de rusofoni, de penali, agramați și de Simioni și Șoșoace! Dar despre aceste perle ale politichii românești, un pic mai încolo.

După pom, stau la pândă pesedeii….

Cea mai mare parte dintre demolatorii guvernului liberali, a provenit, normal, de la PSD-ul lui Ciolacu. Numai că și la ăștia era o problem existențială. Ar fi vrut guvernul liberal demis, dar nu ar fi dorit să vină la putere. Firesc, că i-ar fi luat neamul la rost dacă nu le dădea pensile mărite cu 40%, salariile bugetarilor cu 20%,   și alte multe promisiuni fanteziste. În plus ar fi fost nevoie să se lupte cu virusul pe care, tocmai ei, îl negaseră luni de zile, și ar fi fost obligați să ia măsuri dure, restrictive, care le-ar fi atras ura românilor votanți. Deci ce să facă nea Ciolacu? Plus că pesediștii erau furioși că nu ei fuseseră inițiatorii moțiunii, deci nu puteau beneficia de glorie. Așa că au blocat demersurile USR PLUS – AUR, până au reușit ei să depună și să forțeze citirea și votarea moțiunii înaintea neo-marxiștilor aliați cu gălăgioșii parlamentului, h(auriștii)!

Deci ciolacii și grindenii i-au fraierit pe cioloșiști și simioniști, culegând ei caimacul.

Menajeria din Parlament….

În sfârșit, ultimul trib ce a contribuit la debarcarea guvernului Câțu, este cel mai controversat partid din întreaga istorie pseudo-democratică a parlamentarismului românesc de după 1989, și anume AUR, partid ce a surclasat până și vestitele partide urlătoare PRM și PUNR!!! Este partidul care a băgat în Parlament numai rude, soți și soții, părinți și copii, dar și condamnați sau urmăriți penal. Au băgat și militari acuzați și dovediți că au tras în popor în acel decembrie înroșit, dar și papagali vorbitori admirați de oficina rusească Sputnik. și astfel, Parlamentul României, care, oricum nu avea o reputație prea bună, a devenit gazda unor huligani cu imunitate. și avem un Claudiu Târziu copreședinte AUR, care sare la bătaie pe holuri, avem o Diana Șoșoacă grotească care își lăfăie șuncile și debitează idioțienii de la microfon dar avem și pe liderul de facto, Gheorghe Simion, omul care nu a lucrat niciodată, omul care a fost dorl lider de galerie sportivă, omul care este admirat și sprijinit de Sputnik, omul care, precum decedatul Vadim, nu iartă nici-o manifestare, nici-o omagiere, parastas sau botez, chiar și vreun lăsat de sec, și este prezent, îmbrăcat în tricolor, vărsându-și frustările dacopate și pseudonaționaliste. De parcă nu era de ajuns că-l aveam pe Stegarul Dac, alt neadaptat și scăpat de sub control psihiatric, sau pe mereu-revoluționarul Ceaușescu care are mereu locul unu în fața DNA atunci când este adus vreun poesedist.

Lângă Simionul nostrum agramat, o avem și pe Șoșoaca neamului. Amândoi, inspirați din sintagma de acum 31 de ani, REVOLUȚIA ROMÂNĂ TRANSMISĂ ÎN DIRECT,  azi se plimbă amândoi cu telefoanele prin sala Parlamentului și transmit non-stop tot ceea ce se întâmplă, și nu uită să și le comenteze ca niște apucați. Astfel au reușit să transforme Senatul și Camera Deputaților într-o menajerie de bâlci. Amândoi, cu ochii cât cepele și cu vocea lor stridentă, bună de sculat din morți și pe Tutankhamon, se dau în stambă pe on line și se prezintă ca unicii luptători pentru neam și țară. Culmea este că au și mulți admiratori, nu le precizăm studiile fiindcă am putea fi acuzați de rasism, șovinism și discriminare, admiratori care i-au și votat și trimiși, pe bani grei și la loc călduț, adică în Parlamentul României!

Menajeria a funcționat și la ședința moțiunii, și culmea, a avut succes, guvernul Câțului fiind debarcat!

Au murit 252 de oameni! Cu-i pasă?

În ziua moțiunii, pe politicieni i-a durut undeva. Mai ales pe cei din opoziție, dar nici ăilați nu au fost mai breji. Liberalii încercau să cumpere voturi oferind funcții și proiecte financiare bănoase, iar oponenții lor se asigurau că au destui votanți pro în sală.

În țară au murit de COVID 252 de oameni.

A început ședința special a celor două camere și bineînțeles nimeni nu a dezbătut, toți s-au acuzat și s-au jignit, scandalul fiind în floare.

În țară au murit de COVID 252 de oameni. Medicii sunt obosiți, nu mai sunt paturi la ATI!!!

Simion și Șoșoacă, adică exact acei oameni care neagă pandemia și măsurile de restricție, oamenii care scot românii în stradă ajutând Covidul să se înmulțească, s-au dat în stambă în plen, ca două marionete stricate dar învârtite cu cheița de agenții ruși de la Sputnik.

În țară au murit de COVID 252 de oameni.

La puține ore după aprobarea moțiunii de cenzură, de la Cotroceni a ieșit la rampă prezidentul și ne-a anunțat, grav, că țara este într-o poziție gravă! Păi a uitat cine a pus mâna și umărul la dezastrul penelist?

În țară au murit de COVID 252 de oameni.

După victorie, auriștii și pesediștii aruncă pe piață idea alegerilor anticipate. Cum s-ar spune că țara arde și baba se piaptănă. Dacă s-ar aplica dorința auristo-pesediștilor, ce ar urma? Luni de zile de interimat, luni de zile până este legitimate noul parlament, apoi luni până la noul govern, și în tot acest timp, miniștrii nu au drept de semnătură, nici ordonanțe nu se pot emite nici legi nu se pot promova. și asta în plină criză politică, economic și, mai ales, sanitară! Adică ne vor îngropa de tot…

În țară au murit de COVID 252 de oameni.

Cu-i pasă?

Ce va urma?

Guvernul a căzut, trăiască Guvernul! Dar care Guvern, cine-l va face? Nici-un partid nu are majoritatea necesară pentru a conduce. Deci trebuie să facă o alianță. Dar când încerci să amesteci aiurea, să vezi ce șanse sunt la fiecare combinație, te apucă râsu-plânsu! Mai bine joci la Loteria Națională, tot ai mai multe șanse de câștig decât să nimerești alianța potrivită. Dar, de dragul jocului, hai să încercăm, să vedem ce va ieși…

Întâi îi punem la un loc pe demolatorii de astăzi, adică PSD, USR PLUS și AUR. Păi cum dracului îi vezi la un loc pe cei care cer fără penali alături de cei care au protejat penali? Cum îi vedeți pe cei care promovează libertățile sexuale și familiale alături de cei îmbălsămați de biserică și perceptele medieval? Cum îi vedeți, chiar pe pesediști alături de dacopații pseudo-naționaliști cu reminiscenențe fie bolșevice fie chiar fasciste, mai ales că PSD-ul abia a reușit să-și apere locul în grupul socialiștilor europeni?

Ar ma fi și ceea ce a fost, o alianță PNL USR PLUS! Dar cum să mai aibă încredere liberalii în cei ce le-au tras-o pe la spate super inelegant? Și, oricum, și liberalii știu că cine te-a trădat odată nu va întârzia să o facă din nou!

De fapt, cu excepția liberalilor, nimeni nu vrea la Guvernare în aceste dramatice moment de criză generalizată de o pandemie necruțătoare. Aaaa, să nu-i uităm pe maghiarii de la UDMR. Ei chiar vor la guvernare, nu știu cu cine, dar nu contează, indiferent de partid, ei vor fi la putere, așa cum au făcut-o, cu mici excepții, din 1989 încoace.

Soluția un guvern de uniune națională este cea mai stupid posibilă. Se poate în alte țări nu în balcanica Românie! La noi nu se pot înțelege două partied, dar ce s-ar întâmpla dacă vom pune în aceași troacă patru partide plus pe ăia de la h(AUR)? Ar fi un haos generalizat, un scandal pepetuu. Deci nici această soluție nu este viabilă.

Unii politicieni și comentatori așteaptă o minune de la Cotroceni, de parcă scamatorul ăla ar putea scoate din jobenul prezidențial soluția premierului minune! Mie chiar îmi este teamă de soluția și implicarea cotrocenistului, dar un amic mă consolează: mai rău nu se poate! Ba da, chiar se poate și mai rău!

Delirul Simionilor și Șoșoacelor!!!

În timp ce toți se dau de capul morții pentru a făuri un guvern și o alianță

pentru preluarea palatului Victoria, dacopaților Simion și Șoșoacă le-a mai trecut o năzbâtie prin capul lor ăla déjà puțin prea plin. Deși actuala criză duce țara nemijlocit în prăpastie, cei doi saltimbanci vocali, doresc adâncirea crizei și mai mult prin … suspendarea lui Johannis! Cred că la aflarea acestui demers seurist, la Kremlin, țarul Putin își freacă mâinile de bucurie. Nu degeaba de la est se subvenționează extremismul care, dacă ar veni la putere, ar scoate imediat România din Uniunea Europeană și NATO!

Deja liderul AUR a anunțat că începe să strângă semnături pentru declanșarea procedurii de suspendare a Președintelui. La rândul ei, madame Șoșoacă a declarat că va acționa prin alcătuirea avocățească a procedurii oficiale pentru suspendare. Domnul tovarăș Ciolacu este cam nehotărât. Pesediștilor le-ar place suspendarea și demiterea sasului, dar ei știu că au jucat rolul lui Stan Pățitul cu prilejul celor două tentative de debarcare îndreptate împotriva lui Traian Băsescu. Amândouă tentativele au eșuat lamentabil și au provocat mari daune în procentele lor de partid. Așa că ei ar vrea demiterea dar nu s-ar băga! Dar fără ei, vașnicul palavragiu Simion nu are nici-o șansă în demersul lui. Dar, sunt convins, că atât Simionul cât și Șoșoaca știu că nu pot, dar mai fac ceva gălăgie pentru a aduna puncte electorale. și chiar adună fiindcă mare e Grădina lui Dumnezeu, pardon țara și neamul ăsta geto-daco-pontic!

Ce mă miră pe mine este inactivitatea anumitor Servicii, fiindcă în prezent, pe teritoriul țării, activează atât oficiali cât și neoficiali, indivizi care destabilizează țara spre bucuria Gazpromului și a șefilor lui de la Kremlin! Chiar, ce fac Servicile?

Concluzie tristă

Câțu a căzut, a plecat, nu se știe cine-i va lua locul, și, de fapt, ce contează, oricine ar veni, nu va putea împiedica picajul țării! Și în acest timp… în țară au murit din cauza pandemiei 252 de oameni!!!

Autor: George Hodorogea

Articole asemănătoare

Stimaţi concetăţeni

Postat de - 29 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterFolosesc această ocazie pentru a vă mulţumi acelora care aţi avut încredere în mine  şi în  Partidul Naţional Liberal, dar…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *