Asociația „Radioclubul Cozia” Râmnicu Vâlcea vă invită să participaţi la Maratonul radio „Bătălia de la Posada”, ediţia 2021

377 0

În atenția radioamatorilor!

În luna noiembrie va avea loc maratonul radio „Bătălia de la Posada”. Potrivit regulamentului concursului din acest an, perioada de desfășurare a maratonului va fi 6-16 noiembrie a.c. Zece radioamatori din mai multe județe vor acorda puncte participanților la concurs activând indicativul special YR7BP, indicativul stației Radioclubului Cozia Râmnicu Vâlcea – YO7KRS (radioamatorii din județul Vâlcea) și atunci când vor  opera cu indicativul personal.

Informația am primit –o de la Nicolae Almași, indicative YO7HUZ, președintele Asociației Radioclubul Cozia Râmnicu Vâlcea. Organizatorii ediției sunt Asociaţia ”Radioclubul Cozia” Râmnicu Vâlcea – YO7KRS și Primăria comunei Perişani, judeţul Vâlcea.

Autorităţile publice locale şi organizaţiile neguvernamentale din judeţul Vâlcea organizează în fiecare an manifestări de amploare prin care este evocată una din paginile glorioase din istoria patriei, bătălia de la Posada din 9-12 noiembrie 1330, considerată momentul istoric de început al statalităţii româneşti.

Posada, locul unde oastea Ţării Româneşti a înfrânt pe cea a Regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, înseamnă în limbajul arhaic strâmtoare, chei sau defileu şi a fost localizată în Ţara Loviştei, la Perişani-Pripoare pe actuala şosea naţională Curtea de Argeş-Câineni.

În fiecare an aici au loc manifestări de comemorare a celor căzuţi în luptă şi de evocare a momentului istoric. În acest context vom readuce în memoria radioamatorilor români iubitori de istorie, şi vom facem cunoscut radioamatorilor străini, un moment important din istoria românilor lucrând un indicativ special YR7BP dedicat luptei de la Posada în cadrul unui concurs – maraton de 11 zile.

Iată și  regulamentul Maratonului „BĂTĂLIA DE LA POSADA”:

Desfăşurare: în perioada 6-16 noiembrie 2021 inclusiv.

Benzi si moduri de lucru :

80 şi 40 metri, pe frecvenţele de 3,650-3,750 MHz respectiv de 7,130-7,150 MHz, exclusiv în SSB.

Categorii de participare:

– A. Staţii individuale Seniori YO (operatori peste 18 ani);

– B. Staţii individuale Juniori YO (staţii operate de tineri cu vârsta până în 18 ani, neîmpliniţi până la data de 15 noiembrie a.c.);

– C. Staţii de club YO

Staţii care acordă puncte:

1.YR7BP – indicativul special „Bătălia de la Posada”, 15 puncte

2.YO7KRS – indicativul Radioclubului Cozia, 10 puncte, 3.YO3HBN – Tudor, 5 puncte, 4. YO5DDD – Vasile, 5 puncte, 5.YO6PEG – Stelian 5 puncte 6.YO7BEM – Mihai , 5 puncte,7.YO7CJB – Viorel , 5 puncte

8.YO7HBY- Costi , 5 puncte, 9.YO7HHE – Coco , 5 puncte,  10.YO7HUZ- Nicu, 5 puncte 11.YO8RZJ, Nelu, 5 puncte

Radioamatorii care vor opera indicativul special şi pe cel de club NU vor acorda puncte şi pentru indicativul personal.

Într-o zi se poate lucra de două ori cu aceeaşi staţie dar în benzi diferite.

Condiţii pentru acordarea diplomei „ Bătălia de la Posada”

– Realizarea a minimum 75 de puncte în perioada 6-16 noiembrie 2021

– Realizarea a minimum un QSO cu indicativul special şi cu cel de radioclub

Clasamente:

Pentru maraton se întocmesc clasamente finale pentru fiecare categorie de participare în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute;

Clasamentul primilor 20 de radioamatori va fi publicat pe pagina QRZ.COM  a indicativului YR7BP, pe saitul radioamator.ro și pe pagina de facebook a Asociației „Radioclubul Cozia” facebook.com/YO7KRS. Radioamatorii aflați pe locurile 1-10 vor fi menționați în informarea pentru QTC-ul săptămânal al Federației Române de Radioamatorism. Punctajul realizat de fiecare radioamator care a operat în cadrul concursului se va regăsi în desfășurătorul  concursului care va fi postat pe pagina de facebook indicată mai sus.

– La jurizare se vor lua în consideraţie numai extrasele de log întocmite de operatorii staţiilor ce acordă puncte.

Acordarea diplomelor

Se acordă diplome si QSL-uri colective tuturor participanţilor care îndeplinesc condiţiile, indiferent de categoria de participare. Pentru primii trei clasaţi de la fiecare categorie diplomele se acordă gratuit împreună cu premiile/trofeele. De asemenea diplomele vor fi trimise gratuit în forma printată și radioamatorilor clasați pe locurile 4-20.

Se va întocmi un clasament separat al activatorilor pentru care se va lua în considerare nr. total de QSO-uri realizate. Toţi activatorii vor primi diplome iar primii trei în ordinea QSO-urilor realizate vor primi diplome, medalii şi trofee corespunzătoare locurilor ocupate.

După publicarea clasamentului participanţii care au îndeplinit condiţiile de obţinere a diplomei vor trimite, până la data de 15 februarie 2022, pe adresa de corespondenţă a Asociaţiei ”Radioclubul Cozia” respectiv

Cercetaşii României/Radioclub Cozia, C.P.50, O.P.5, 240370 – Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

– Cererea de diplomă;

– QSL-urile de confirmare a legăturilor realizate cu staţiile ce acordă puncte (suficient câte un singur QSL pentru o staţie, indiferent de data când a fost lucrată);

– Copie xerox după certificatul de naştere

sau CI, pentru operatorii de la Categoria B;

– Pentru cluburi se vor preciza indicativele operatorilor;

– Taxa de diplomă: 10 lei/participant, poate fi plătită prin mandat poştal pe adresa asociaţiei sau prin depunere în contul asociaţiei RO87BRDE390SV43754163900 deschis la BRD Râmnicu Vâlcea, titular Asociaţia „Radioclubul Cozia” Râmnicu Vâlcea, sau în mărci poştale de aceeaşi valoare care se vor trimite in plic.

– Pentru categoria B diplomele sunt gratuite.

Pentru cei care doresc diploma în format electronic vom trimite diploma prin e-mail, după ce vom primi la adresa de e-mail indicată mai jos o cerere în acest sens.

Toţi participanţii vor primi QSL-ul YR7BP direct (în plic cu diploma, după caz) sau via birou QSL/FRR

Premierea:

Primele 3 staţii clasate în ordinea punctajului, la fiecare categorie vor fi premiate de către organizatori cu diploma, medalii si trofee(cupe).

Observaţii:

Dacă vor exista staţii care au acelaşi punctaj departajarea se va face după punctajele realizate cu indicativele special şi cel de club însumate.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la oricare operator care acordă puncte. De asemenea se pot obţine informaţii de la organizatorii concursului:

– Almaşi Nicolaie – YO7HUZ, tel. 0753121244, E-mail:nicualmasi@yahoo.com

– Jidoveanu Gheorghe Ioachim – YO7HKR, tel. 0744306565, E-mail: yo7hkr@yahoo.com

Almași Nicolaie, Președinte,Asociația „Radioclubul Cozia” Râmnicu Vâlcea.

K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *