Rețeaua de retail magazine DIANA a inaugurat magazinul cu numărul 66

700 0

Amplasat în comuna Lăpușata, în centrul localității Sărulești, magazinul DIANA cu numărul 66 a fost inaugurat sâmbătă, 23 octombrie. Clienții au fost întâmpinați cu oferte speciale și cadouri de deschidere.

Consecventă strategiei de expansiune, reperelor retailului tradițional de calitate și propunându-și permanent să crească standardele de calitate ale ofertei, ca sortimentație și servicii, rețeaua Magazine DIANA bifează astfel cea de a patra inaugurare de la începutul acestui an.

Magazinul are o suprafață de vânzare de 270 de metri pătrați și dispune de toate facilitățile care îi permit să ofere clienților o experiență de cumpărături cât mai bună, într-un spaţiu modern. Punctele principale de  atracție sunt vitrina asistată și vitrina self service cu produse și preparate din carne DIANA, unde clienții au la dispoziție o gamă variată de unde se pot aproviziona cu cele mai proaspete produse și preparate. Noul magazin DIANA propune aproximativ 5.000 de SKU-uri care satisfac o diversitate mare de nevoi de consum – produse food și non-food, o zonă generoasă de fructe și legume, o sortimentație cu accent pe diversitate, raport corect calitate-preţ, branduri de încredere și produse sănătoase.

Magazinul va funcționa în timpul săptămânii, de luni până vineri, în intervalul  07:00-21:00, între 07.00 – 20.00 sâmbăta și între 07.00-18.00, duminica.

Cu o experiență pe piața de retail de peste 30 de ani, rețeaua Magazine DIANA operează în prezent magazine în șase județe – Vâlcea, Argeș, Dolj, Gorj, Olt și Dâmbovița. În perioada imediat următoare este programată deschiderea unui nou magazin în Râmnicu Vâlcea.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *