Primăria Municipiului pregăteşte Râmnicul pentru sărbătorile de iarnă

318 0

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcţia Administrării Domeniului Public, a lucrat în ultima perioadă la decorarea oraşului pentru sărbătorile de iarnă (decoraţiunile folosite fiind cele achiziţionate în anii precedenţi), iar la acest moment echipele DADP se ocupă de montarea ghirlandelor transversale pe marile artere de circulaţie, operaţiune ce se desfăşoară preponderent noaptea pentru a nu perturba traficul auto. În Scuarul Mircea cel Bătrân, ca şi la ediţiile anterioare, se va desfăşura în perioada 1 decembrie 2021 – 6 ianuarie 2022 Târgul ”Decembrie Magic” ce va găzdui, pe lângă cele 26 de căsuţe cu produse alimentare şi nealimentare specifice sărbătorilor, şi un patinoar. Totodată, în funcţie de reglementările în vigoare şi cu respectarea tuturor restricţiilor, Municipalitatea intenţionează să organizeze evenimente publice care să marcheze cele mai importante sărbători ale ultimei luni din an: Ziua Naţională (1 decembrie), Ajunul lui Moş Nicolae (5 decembrie), Ajunul lui Moş Crăciun (24 decembrie) şi Revelionul 2022 (31 decembrie).

 

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *