Gaze, drumuri modernizate și altecâteva proiecte importante, pentru Bunești 

1198 0

Este o toamnă bogată în proiecte, pentru edilul Viorel Radi. Sunt, pe agenda sa, nu mai puțin de cinci. 

Trei dintre ele au fost deja depuse la CNI și așteaptă să fie demarate. La Școala Veche și Nouă, urmează să fie realizată o sală de sport  și, de asemenea, unitatea de învățământ, să fie reabilitată, modernizată și dotată cu mobilierul nou necesar. De asemenea, sediul primăriei urmează să fie reabilitat, prin extindere, întrucât, nu mai face față activității actuale. 

Și nu în cele din urmă, am lăsat introducerea rețelei de gaze în localitate, obiectiv așteptat cu sufletul la gură de locuitori. A fost finalizată proiectarea, în în curând, vor începe și lucrările și există și o parte din baniii necesari.
La fel de important este și că, drumurile din localitate, de asemenea, vor fi supuse reabilitării și ele, deși, Buneștiul este cunoscut pentru rețeaua sa de drumuri bune.
C.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *