Câteva motive pentru care ar trebui să alegem plata facturilor online

872 0

Accesul la internet, telefoanele inteligente şi diferitele aplicaţii ne pot simplifica viaţa. Chiar dacă nu pot face chiar totul pentru noi, ne pot ajuta să economisim timp şi energie.

Un exemplu în acest sens este posibilitatea de a ne plăti facturile online.

Iată patru motive pentru care ar trebui să facem asta în mod curent, nu doar în timpul pandemiei:

  1. Economisim timp

Pe lângă faptul că majoritatea casieriilor companiilor care furnizează diferite servicii au probabil un program similar cu cel de la locul nostru de muncă, putem pierde foarte mult timp alergând de la un ghişeu la altul ca să plătim toate facturile lunare.

Nu avem cum să ştim câte alte persoane vor fi la rând înaintea noastră sau ce alte probleme vor să rezolve cu aceeaşi ocazie.

În plus, nu toate casieriile unde avem de făcut plăţi se află în aceeaşi zonă, deci este posibil să pierdem timp încercând să ajungem dintr-un loc în altul.

Plata facturilor online este o modalitate foarte simplă de a evita aceste inconveniente, fără să depindem de programul casieriilor.

  1. Este mai sigur

Din păcate, situaţia sanitară ne-a impus tuturor anumite schimbări ale stilului de viaţă şi chiar dacă toţi aşteptăm cu nerăbdare întoarcerea la normalitate, putem să constatăm că unele dintre aceste schimbări chiar ne ajută.

În această perioadă este mult mai sigur să evităm zonele aglomerate, inclusiv casieriile unde plătim facturile.

Indiferent de vreme, online plătim facturile la timp, în siguranţă, cu unul sau două click-uri, pe portaluri securizate. Şi acesta este un obicei pe care îl putem păstra şi după ce se termină criza sanitară.

  1. Gestionăm mai bine bugetul

Pentru fiecare dintre noi, gestionarea bugetului lunar este, sau cel puţin ar trebui să fie, o chestiune foarte importantă.

Cu ajutorul plăţilor online, este mult mai simplu să achităm aceste facturi imediat ce am luat luat salariul sau am avut încasări, de exemplu, astfel încât să ştim exact care sunt veniturile nete de care dispunem după ce am plătit toate datoriile. În felul acesta putem avea o perspectivă mai bună asupra bugetului atunci când facem alte cheltuieli sau economii. Mai mult decât atât, unele aplicaţii ne oferă posibilitatea de a face anumite plăţi automat și recurent.

  1. Sustenabilitate

Pe lângă plastic, în orice gospodărie se aruncă foarte multă hârtie din ambalajele produselor alimentare şi ale celor de igienă sau înfrumuseţare, chitanţe, dar şi facturi.

Potrivit unor statistici din domeniu, în fiecare an sunt tăiați 15,3 miliarde de copaci pentru industria hârtiei şi a mobilei.

Când alegem facturi digitale în locul celor pe hârtie, optăm pentru un stil de viaţă sustenabil.

Fiecare gest contează și, în plus, îi putem convinge şi pe alţii să ne urmeze exemplul astfel că diferența va fi una notabilă.

Ca o concluzie, putem spune că plata facturilor online are multe beneficii, înseamnă mai puţin stres, mai mult timp petrecut cu cei dragi, un buget echilibrat şi un stil de viaţă cu respect față de mediul înconjurător.

 

Mihaela Iliescu

 

Articole asemănătoare

Acțiuni IPJ Vâlcea

Postat de - 11 mai, 2020 0
FacebookTwitterBĂRBAȚI CERCETAȚI PENTRU ÎNȘELĂCIUNE    La data de 21 aprilie a.c., un bărbat de 76 de ani, din municipiu Râmnicu…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *