Știința întâlnește tehnologia la… Bibliotecă

679 0

Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș și Fundația Progress,  a organizat vineri, 12 noiembrie 2021, online pe platforma ZOOM, între orele 12.00 – 14.00, „Târgul Regional de Știință și Tehnologie pentru Copii”, organizat sub egida CODE Kids Regional FEST –2021.

CODE Kids Regional Fest 2021 este un eveniment tematic dedicat pasionaților de știință și tehnologie, care își propune să promoveze proiecte din domeniul IT/robotică, realizate de copiii cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, membrii cluburilor CODE Kids funcționale în biblioteci publice din județele Vâlcea și Argeș.

Cu emoții, dar și curaj, copiii din cluburile funcționale în cadrul bibliotecilor publice din Râmnicu Vâlcea, Pietrari, Tomșani, Topoloveni    au arătat invitaților și membrilor juriului proiectele digitale la care au lucrat (Mănușa hipersensibilă, Eco Grass Cutter, Detectorul de gaz, Morișca acționată de apă, Zello- Drawing Bot etc.)Micii coderi sunt încrezători că aceștia sunt doar primii pași în programarea viitorului. De asemenea, vizitatorii CODE Kids Regional FEST 2021 – Târg Online de Știință și Tehnologie pentru Copii vor avea prilejul să participe la ateliere practice susținute de elevi care activează în cluburile de robotică funcționale în cadrul colegiilor Mircea cel Bătrân și Alexandru Lahovari.

“Este cea de-a V-a ediție a Târgului de Știință, un eveniment tematic organizat de Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” Vâlcea în cadrul proiectului CODE Kids – Programează viitorul comunității tale!”care, ca și anul trecut, se va desfășura în spațiul virtual. Ca de fiecare dată, avem prilejul să facem cunoscute publicului proiecte inovative de robotică, programare și tehnologie, realizate în bibliotecile publice care, în prezent, au devenit, în mod cert, adevărate centre de învățare pe tot parcursul vieții și de inovare socială, cu un rol important în învățarea tehnologiei și utilizarea Internetului într-un mod practic.” – Remus Grigorescu, manager Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” Vâlcea

”Târgurile de știință au devenit deja o tradiție pentru cluburile CODE Kids și partenerii noștri. În această toamnă culegem laurii după doi ani în care noua generație de absolvenți a învățat programare și a lucrat la proiecte digitale și tehnice. Experiențele pe care le trăiesc copiii în cadrul CODE Kids FEST și dorința lor de evoluție ne dau energie și încredere că ei pot schimba lumea linie cu linie. De aceea, an de an, investim în educația lor, le punem la dispoziție resurse, provocări interesante și suntem convinși că merită să-i susținem și să le arătăm recunoaștere în cadrul acestui festival de tehnologie.” –  Ovidiu ANA, Manager de proiect CODE Kids România.

“Este foarte important pentru noi, ca bibliotecă, să sprijinim comunitatea, să stârnim curiozitatea și să motivăm elevii să facă față provocărilor. Dacă e să privim în viitor, unii dintre ei vor deveni ingineri, profesori, IT-iști de mâine. Și dacă ei vor fi buni profesioniști, pasionați la rândul lor de domeniul în care își vor desfășura activitatea, atunci Târgul de Știință și-a atins scopul.” Mihaela Penaru, coordonator județean CODE Kids Argeș

CODE Kids Regional FEST 2021 – Târgul Regional de Știință și Tehnologie pentru Copii este subfinanțat de Fundația Progress.

CODE Kids – Programează viitorul comunității tale este o inițiativă națională de educație IT și STEM pentru copii, implementată de Fundația Progress, în parteneriat cu Simplon România, realizată cu sprijinul bibliotecilor publice din România.

Finanțator proiect: Romanian American Foundation (RAF)

Parteneri naționali: Institutul Aspen, CEZ Vânzare, Societe Generale Global Solution Centre

Parteneri locali:

Brobots Team, club de robotică al Colegiului Național „Alexandru Lahovari” Rm. Vâlcea

Bionic Royals, club de robotică al Colegiului Național “Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea

Clubul de robotică, Palatul Copiilor Rm. Vâlcea

Parteneri media:

Televiziunea Antena 3 Vâlcea, Televiziunea VTV, Radio Oltenia Craiova, Adevărul, Curierul de Vâlcea, Curierul de Râmnic

 

Persoană de contact:
Nume și funcție: Nicola Alina, șef-serviciu “Informare, Comunicare, Programe și Proiecte”
Adresă de e-mail: alina78mn@yahoo.com87
Număr de telefon: 0751622103

 

Despre CODE Kids

Proiectul ”CODE Kids – Programează viitorul comunității tale” este dezvoltat de Fundația Progress și are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate este deschisă o fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât peste 3500 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, sunt încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie. Proiectul CODE Kids se desfășoară în prezent în cluburi de programare din 27 județe ale României și din localități rurale din Republica Moldova.

 

(Sursa: Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea)

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *