Cu senatoarea Claudia Banu, despre Ziua Internațională a Drepturilor Omului

670 0

Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Nu este vina nimănui că s-a născut alb, de culoare, în Asia sau Africa, ortodox sau ateu, femeie sau bărbat, heterosexual sau bisexual. Oamenii sunt sunt înzestrați cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unii faţă de alții în spiritul fraternităţii.

Drepturile omului sunt de obicei înțelese ca drepturi absolut fundamentale la care o persoană are în mod inerent dreptul pur și simplu pentru că el sau ea este o ființă umană.

Sunt astfel considerate ca fiind universale, adică, se aplică peste tot și egalitare, adică, sunt aceleași pentru toți. Aceste drepturi pot exista ca drepturi naturale sau ca drepturi legale, atât în legislația națională, cât și în cea internațională. Doctrina drepturilor omului în practica internațională, în cadrul dreptului internațional, instituțiile globale și regionale, în politicile de state și în activitățile organizațiilor non-guvernamentale a fost o piatră de temelie a politicilor publice din întreaga lume.

Numai că, nu întotdeauna este și  așa. Marcând cu foarte multă atenție și dedicație aproape fiecare zi cu însemnătate deosebită pentru ființa umană,  senatoarea liberală Claudia Mihaela Banu ne dă temă de gândire cu o luare de atitudine vis a vis de ce înseamnă drepturile omului și cum sunt sau nu respectate în lume.

 

“Ziua Internațională a Drepturilor Omului este marcată anual pe data de 10 decembrie, fiind instituită în urmă cu 71 de ani, mai exact pe 4 decembrie 1950 de către ONU. Cu doi ani mai devreme, în data de 10 decembrie 1948, ONU a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, completată mai apoi cu o serie de documente.

Potrivit Declarației, toți oamenii, indiferent de sex, rasă, culoare, naționalitate și opinii au aceleași drepturi inalienabile, care nu pot fi restrânse prin legi sau prin orice fel de constrângere.

Într-un context mondial din ce în ce mai complex (politic, social și economic), drepturile fundamentale ale omului sunt tot mai vulnerabile iar apărarea acestora trebuie să rămână o preocupare continuă a fiecăruia dintre noi.

De aceea, am făcut un scurt sumar al celor mai importante dintre drepturile fundamentale, pentru a conștientiza, o dată în plus, semnificația acestora.

Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi și se pot prevala de toate drepturile și libertățile proclamate în Declarație fără nici un fel de deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări. Toți oamenii sunt egali în fața legii.

Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale. Nimeni nu va fi ținut în sclavie, nici în servitute.  Nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

 

Alte drepturi fundamentale: dreptul la proprietate; dreptul la libertatea gândirii; dreptul la libertatea opiniilor și a exprimării; dreptul de a alege și a fi ales; dreptul la muncă; dreptul la învățătură; dreptul de a circula în mod liber și de alegere a reședinței; dreptul de azil; dreptul la o cetățenie.”

K.R

Articole asemănătoare

Miercuri, 01 februarie 2023, activitatea parlamentară a fost reluată printr-o nouă sesiune ordinară

Postat de - 1 februarie, 2023 0
FacebookTwitter   Î𝐧 ș𝐞𝐝𝐢𝐧ț𝐚 𝐝𝐞 𝐏𝐥𝐞𝐧 𝐚 𝐂𝐚𝐦𝐞𝐫𝐞𝐢 𝐃𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚ț𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐥𝐞ș𝐢 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐢 𝐁𝐢𝐫𝐨𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐞𝐧𝐭. 𝐃𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚ț𝐢𝐢 𝐬-𝐚𝐮 𝐞𝐱𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐭 î𝐧 𝐟𝐚𝐯𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *