DISPOZIŢIA NR. 4153 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară

656 0

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea;

Luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr.394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID -19, încuviințată prin Hotărârea Parlamentului nr.5/2020, prelungită prin Hotărâri ale Guvernului, ultima fiind hotărârea nr.1242/2021;

În temeiul prevederilor art.133, alin.(1), coroborate cu prevederile art.134, alin.(1), lit.a), alin. (3), lit.a) și ale art.155, alin.(1), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, emite următoarea

 

D I S P O Z I Ţ I E :

Art.1. (1) Se convoacă în şedinţă ordinară, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 23.12.2021, ora 10.00, la Filarmonica                               ”Ion Dumitrescu” – Sala Lahovari din Calea lui Traian nr.138 B.

(2) Ședința se va desfășura prin participarea fizică a membrilor Consiliului Local și cu respectarea măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

(3) Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei municipiului, cu cel puțin o zi înaintea ședinței Consiliului Local, la ore diferite pentru fiecare comisie, astfel încât să se respecte condițiile de distanțare socială, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședință a Primăriei.

Art.2. Proiectul ordinii de zi a ședinței ordinare este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art.3. Membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vor prelua materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi de pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, secțiunea Consiliul – Ședințe Consiliu Local – Convocări și Proiecte de Hotărâri CL, fiind invitați, totodată, să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse aprobării.

Art.4. Prezenta dispoziţie se dă publicităţii şi se comunică în copie:

– Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;

– tuturor membrilor Consiliului Local;

– Filarmonicii Ion Dumitrescu.

 

                                                                       

           PRIMAR,                                                                CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

       Mircia GUTĂU                                                                         SECRETAR GENERAL,

                                                                                                                  jurist Ion DIDOIU 

 

 


ANEXĂ LA DISPOZIȚIA PRIMARULUI 4153 DIN DATA DE 17.12.2021

 PROIECTUL ORDINII DE ZI A

ȘEDINȚEI ORDINARE DIN DATA DE 23.12.2021:

 

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului general al municipiului Râmnicu Vâlcea la data de 30 noiembrie 2021 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5.
  2. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local și a listelor de investiții pe anul 2021 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5.
  3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Direcției Administrării Domeniului Public pentru anul 2021 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  4. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Direcția de Asistență Socială pentru anul 2021 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  5. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2021 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  6. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local în vederea premierii sportivelor echipei de handbal fete a Centrului Național de Excelență din cadrul Colegiului Energetic Rm. Vâlcea și a antrenorilor pentru rezultatele deosebite obținute – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  7. Proiect de hotărâre privind participarea Școlii Gimnaziale ”Ioan Gh. Duca” la Proiectul ”Școala Viitorului”, precum și finanțarea din bugetul local al municipiului a contribuției proprii – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea prețului de producere, transport și distribuție a energiei termice pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea și a prețului de facturare a energiei termice către populație – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.
  9. Proiect de hotărâre privind stabilirea și aprobarea nivelului impozitelor, taxelor și a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2022 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5.
  10. Proiect de hotărâre privind stabilirea prețului concesiunii pentru terenul în suprafață de 2.195,22 m.p., proprietatea publică a municipiului, situat în Râmnicu Vâlcea, str. General Magheru nr.20, înscris în Cartea Funciară nr. 39431 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.
  11. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Direcției Administrării Domeniului Public – Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  12. Proiect de hotărâre pentru reactualizarea Regulamentului privind amplasarea mijloacelor de publicitate în municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local 137 din 29.03.2017 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.
  13. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii prin licitație publică cu strigare a amplasamentelor de pe domeniul public al municipiului în vederea desfășurării comerțului stradal ocazional ”Mărțișor 2022” și a caietului de sarcini aferent – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.
  14. Proiect de hotărâre pentru modificarea condițiilor de instituire a parcării de reședință prevăzute în anexa nr. 7.1 la Regulamentul serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 217/2020 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.
  15. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local 295/27.09.2019 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de atestare a persoanelor fizice în vederea dobândirii calității de administrator de condominii – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.4.
  16. Proiect de hotărâre de aprobare a Regulamentului privind gestionarea activităților desfășurate în Complexul Sportiv și de Agrement ”Arenele Traian”, precum și a taxelor pentru utilizarea temporară a obiectivelor din incinta Complexului – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.5.
  17. Proiect de hotărâre privind adoptarea unor măsuri pentru exploatarea stațiilor de încărcare vehicule electrice realizate în cadrul proiectului ”Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Municipiul Râmnicu Vâlcea” – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.
  18. Proiect de hotărâre de modificare și completare a Hotărârii Consiliului Local 209/19.10.2021 privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” SA, a amplasamentului și asigurarea condițiilor, în vederea executării obiectivului de investiții ”Construire creșă medie” – strada Morilor nr.228, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.5.
  19. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui Act adițional privind prelungirea valabilității Acordului de Parteneriat încheiat cu Forumul Cultural al Râmnicului – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.5.
  20. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr.4 la convenția de parteneriat dintre Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea – Direcția de Asistență Socială și Asociația ”Centrul pentru Familie”, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local 317/31.08.2017 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  21. Proiect de hotărâre privind acceptarea donației unui imobil – teren – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.
  22. Proiect de hotărâre privind declanșarea procedurii de selecție pentru un post de membru (administrator neexecutiv) în Consiliul de Administrație al societății Piețe Prest SA – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  23. Proiect de hotărâre privind convocarea Adunării Generale a Acționarilor de la Societatea Centrul de Afaceri Flandra – Vâlcea SA pentru numirea administratorilor provizorii până la finalizarea procedurii de selecție a administratorilor – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.
  24. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanților municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea ETA SA – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
  25. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru o perioadă de 3 luni – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.
  26. Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 172/2021 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru anul școlar 2021-2022, anexă modificată prin hotărârea nr.202/2021 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
  27. Proiect de hotărâre privind modificarea poziției nr.3 – Învățământ particular din anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 283/2021 referitoare la aprobarea Proiectului rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru anul școlar 2022-2023 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
  28. Întrebări, interpelări și informări.

 

              PRIMAR,                                                                                   SECRETAR GENERAL,                              

           Mircia GUTĂU                                                                                      Ion DIDOIU                                     

 

                                                                                                                    Întocmit Serv. APL,     

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *