Spitalul din Mihăeşti, dotat cu o ambulanţă de Clubul Rotary Râmnicu Vâlcea

1229 0

Clubul Rotary Râmnicu Vâlcea are în continuare, ca şi în cei 25 de ani de activitate, o preocupare constantă pentru sustinerea sistemul medical, contribuind la mentinerea şi înbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei.

“Joi, 3 februarie 2022, am reuşit să finalizăm un proiect în valoare de 220.00 de euro, care a constat în achiziţionarea unei ambulanţe echipată corespunzător, cu echipamente omologate şi autorizate, gata de funcţionare şi donarea ei Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăeşti în vederea transportului pacienţilor pentru investigaţii complexe şi consult interdisciplinar la alte unităţi sanitare. Mulţumim pentru participare domnului Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, instituţie cu care clubul nostru are o frumoasă colaborare cât şi domnului Constantin Bârzăgeanu, primarul comunei Mihăeşti”, a declarat preşedintele Rotary Club Râmnicu Vâlcea 2021-2022, Liliana Dorina Blidaru.

Ambulanţa a fost donată spitalului Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăeşti, reprezentată de Marius Lumineanu, în prezenţa personalului medical din această unitate sanitară şi a colegilor din Clubul Rotary Rm Vâlcea.

Proiectul este realizat prin parteneriatul între Clubul Rotary Rm Vâlcea şi Clubul Rotary Straubing din Germania, club care de-a lungul anilor s-a implicat în alte numeroase proiecte în sprijinul comunităţii vâlcene.

“Dedicăm acest proiect în memoria distinsului nostru prieten rotarian doctorul Ion Albescu, un exemplu de generozitate şi implicare pentru binele comunităţii. La realizarea proiectului o contribuţie importantă a avut-o Asociaţia Rapitest Inima Ta şi sponsorizările făcute de firmele Boromir, Diana, Topanel, Nurvil, Carolin şi Bijuteria Stil. Nu în ultimul rând, putem spune că au contribuit toţi vâlcenii care au vizitat în luna decembrie căsuţa de la Târgul de Crăciun în care s-a derulat Proiectul „O cană de fericire”, proiect realizat cu sprijinul Clubului Interact Râmnicu Vâlcea. Le mulţumim tuturor! Deviza acestui an rotarian este „Serve to change lives”, încercăm prin acest proiect să schimbăm vieţile pacienţilor şi bineînţeles să arătăm empatie faţă de toate persoanele aflate în dificultate”, a mai precizat Liliana Dorina Blidaru.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *