Proiecte noi pentru anul 2022, în Mihăești

1083 0

Cu aceeași disponibilitate și amabilitate cunoscută de noi, am fost primiți la început de an 2022, de  către domnul primar, Constantin Bărzăgeanu, care ne-a prezentat proiecte aflate în derulare și pe cele viitoare.

“Am început un an nou în forță, datorită proiectelor pe care le avem din trecut. Este vorba de sala de sport, despre dispensarul medical și poliția  locală. Pentru tot ce avem în derulare muncitorii lucrează, după cum se vede ei sunt la fața locului. Fiecare firmă este prezentă cu oamenii lui.

Din punct de vedere al proiectelor noi avem trei proiecte depuse la București. Avem, prin proiectul de finanțare PNI Anghel Saligny, un drum cu 10 Km  cu rigole, cu poduri și podețe la fiecare casă. Avem în plan amenajarea de trotuare și piste de biciclete la Stupărei. Acolo este un trafic foarte intens, fiind 4 benzi, care fac legătura cu municipiul Rm. Vâlcea. Acolo se îngustează drumul, oamenii vin cu viteză foarte mare. Astfel venim în întampinarea accidentelor ca să nu avem probleme.  Si atunci am stabilit să facem acolo un trotuar și pe stânga și pe dreapta și piste de biciclete, acostament.  Avem depuse documentele  și  o să dăm și clarificari. O să le trimitem la București, la Ministerul Dezvoltării.

Apoi, avem în proiect o grădiniță. Datorită pandemiei, unii copii au fost nevoiți să vină la ore, unii să participe online pentru că nu aveam spațiu suficient. Astfel va fi încă o grădiniță modernă, nouă, cu 4 grupe de copii.

Gradinița cu program prelungit funcționează foarte bine. Avem cerințe și din alte localități, sunt copii care vin din altă comună.

Așteptăm aprobarea bugetului, care sperăm că se va realiza foarte curând. După aceasta vom face din nou demersuri și chiar am trimis oameni în teren pentru a face 4 stații de încărcare pentru mașini electrice, un proiect pe fonduri europene. Vor putea să încarce astfel autovehiculele timp de 4 zile gratuit. Acum am stabilit exact unde vine fiecare locație, în asa fel încât oamenii să poată să își alimenteze, să și viziteze împrejurimile sau să facă cumpăraturi la magazine. În timp de 15-30 minute cât durează încărcarea autovehiculului respectiv, oamenii să își petreacă în mod plăcut timpul, la fel ca la mall-uri.

În rest noi ne autogospodărim cu tot ce avem la dispoziție. Se lucrează cu muncitorii noștri, cu materialele noastre. Chiar acum, în sediul primăriei,  se lucrează la holuri, se zugrăvește,se montează parchet, am schimbat gresie și am pus granit.

Totul este în termen și ceea ne-am propus vom realiza.

Vă mulțumesc!” Constantin Bărzăgeanu

 

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *