Ziua Europeană a Numărului unic de urgenţă 112

590 0

11 februarie este Ziua Europeană a Numărului unic de urgenţă 112, număr gratuit si valabil în toate ţările UE. Acest număr este rezervat doar apelurilor ce necesită intervenţia imediată a serviciilor de urgenţă (Ambulanţă, Pompieri, Poliţie şi Jandarmerie).

Mobilitatea din ce în ce mai crescută a cetăţenilor europeni a demonstrat cât de importantă este standardizarea, la nivel european, a numărului de urgenţă 112. Astfel, în 1991, statele membre UE au decis introducerea acestui număr valabil pe tot teritoriul european, sub sloganul „O Europă – un singur număr!”

Numărul 112 are prioritate în reţelele de telefonie fixă şi mobilă şi în ţări din afara UE, precum Andora, Croaţia, Elveţia, Insulele Feroe, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Muntenegru, Norvegia, San Marino, Turcia, Vatican, în anumite ţări operând în mai multe limbi.

Apelarea acestuia este posibilă şi în cazul în care telefonul are bateria descărcată sau tastatura este blocată.

Sărbătorirea Zilei Europene 112 este un pas important în promovarea 112, ocazie cu care, în majoritatea țărilor europene au loc sesiuni de informare și prezentări despre 112 în școli, Ziua Uşilor Deschise și vizite în centrele de urgență 112.

În România, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a fost desemnat să implementeze şi să opereze Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 (SNUAU), notează Televiziunea Română. Primele teste ale soluţiilor tehnice au avut loc pe 1 Decembrie 2003, la 15 mai 2004 Sistemul Pilot 112 Bucureşti a intrat in teste, iar darea în exploatare a Sistemului 112 pe Bucureşti a început cu data de 15 iunie 2004.

După implementarea acestui număr, următoarea prioritate a autorităţilor a fost şi rămâne popularizarea lui, educarea oamenilor şi dezvoltarea sistemului. În urma sondajelor, s-a constata că sunt puţini cei care ştiu de existenţa numărului de urgenţă 112 şi au început campaniile de informare şi educare, prin spoturi radio-tv, campanii, workshop-uri şi filme demonstrative, care prezintă principalele manevre de prim ajutor, explicate şi ilustrate de medici specialişti din cadrul SMURD, dar şi consecinţele apelării abuzive a numărului 112.

Orice apel abuziv poate să ucidă o persoană. Asigura-te că ai o urgenţă, apoi apelează 112! Amenda pentru apelarea falsă sau abuzivă a numărului unic de urgenţă 112 este cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei.

În acelaşi scop, de popularizare şi informare, România a fost a doua ţară, după Franţa, care şi-a desemnat Ambasadorul 112. Cântăreaţa şi actriţa Monica Anghel a fost persoana aleasă să promoveze 112, să adune fonduri destinate Fundaţiei 112 şi va susţină misiunea acesteia pentru a asigura calitatea serviciului.

Serviciul de urgenţă 113, pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire. A intrat în vigoare în România, pe 26 octombrie 2015. Persoana cu dizabilităţi apelează numărul 112, este identificată automat de sistem, apoi primeşte un SMS în care este rugată să trimită un mesaj la 113 în care să explice ce s-a întâmplat şi la ce adresă solicită un echipaj de poliţie, pompieri sau ambulanţă.

STS precizează că, pentru a putea utiliza acest număr, este obligatorie înscrierea în baza de date a serviciului 112, potrivit informaţiilor ce vor fi publicate pe site-ul www.112.ro.

România este prima ţară din Europa care şi-a modernizat infrastructura Sistemului 112, la nivel naţional, pentru a prelua apelurile eCall. „eCall” – apelul de urgență de la bordul vehiculului către 112, efectuat fie automat, prin activarea unor senzori de la bordul vehiculului, fie manual (prin apăsarea unui buton din interiorul maşinii), care transmite, prin intermediul rețelelor de comunicare mobilă pe suport radio, un set minim de date standard și stabilește un canal audio între persoanele care se află la bordul vehiculului și cel mai adecvat centru de răspuns în caz de urgenţă. Acest serviciu va fi obligatoriu în toată Europa pentru noile modele de autovehicule începând cu 1 octombrie 2017.

Dacă o maşină implicată într-un accident este echipată eCall, cel mai apropiat centru de urgenţă va fi apelat automat. Dacă pasagerii sunt răniţi şi nu pot comunică, se trimite automat un set de date minime, ce indică existenţa unui accident şi locaţia acestuia.

O altă îmbunătăţire adusă sistemului a fost găsirea soluţiei pentru persoanele cu deficienţe de comunicare. Un videotelefon şi un interpret al limbajului mimico-gestual pot rezolva orice urgenţă a unei astfel de persoane.

Potrivit unui raport al Comisiei Europene (2015), făcut public de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, timpul de reacţie în România este de aproape 4 secunde. Iar acurateţea localizării apelanţilor la numărul unic de urgenţă este de aproape sută la sută în reţelele de telefonie mobilă.

În cazul ţării noastre, atât folosirea numărului 112 cât şi localizarea apelantului funcţionează şi în roaming.

Un alt element subliniat în raport este că, în urma campaniilor de educare şi informare desfăşurate de STS, numărul de apeluri false a scăzut în ultimii ani şi se situează în media înregistrată şi în alte state europene.

Judeţele cu cel mai ridicat procent de apeluri urgente, raportat la numărul total au fost Cluj – 70,62%; Timiş – 69,94%; Bucureşti-Ilfov – 68,20%.

Judeţele cu cel mai ridicat procent de apeluri non-urgente, raportat la numărul total au fost Gorj – 62,41%; Mureş – 58,64%; Covasna – 56,42%.

Cele mai multe apeluri au fost preluate în data de 18 octombrie 2021 – 57.797, iar dintre acestea 11.272 au reprezentat apeluri privind COVID-19.

La Serviciul de urgenţă 112 s-au primit, în 2021, 929.915 de apeluri pe problematica noului coronavirus. Cele mai multe apeluri COVID s-au preluat în luna octombrie – peste 247 de mii de solicitări la nivel naţional, având o medie de 8.000 de apeluri COVID/zi.

(Surse: stiripesurse.ro)

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *