Cum să devii angajat al inspectoratului general pentru Situaţii de Urgenţă

383 0

In speranţa că informaţiile de mai jos vă vor stârni interesul şi doriţi să aflaţi mult mai multe lucruri despre activitatea de prevenire şi stingere împotriva incendiilor, protecţie civilă, geniu, apărare împotriva armelor de distrugere în masă şi ţinând seama că vă aflaţi la vârsta la care vă gândiţi la meseria pentru care aţi dori să vă pregătiţi, va propunem profesiile următoare:

  • subofiţer pompier şi protecţie civilă
  • maistru militar auto

 

Pentru a urma una dintre specialităţile de mai sus în România, se pot urma cursurile Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă ,,Pavel Zăgănescu” Boldeşti.

Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă ,,Pavel Zăgănescu” Boldeşti este organizata si funcţionează ca instituţie de învăţământ postliceal, cu durata de şcolarizare de 1 an – cursuri de zi. Ea formează maiştri militari auto si subofiţeri pompieri. Număr de locuri este de 300, din care 2 pentru romi.

 

GRAFICUL ACTIVITĂŢILOR – pentru înscrierea la admiterea în cadrul Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă ,,Pavel Zăgănescu” Boldeşti

  • Depunerea cererilor tip în perioada 07 – 18 martie 2022, înclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, la adresa de e-mail concurs@isuvl.ro;
  • Evaluarea psihologică se realizează până la data de 22 martie 2022 în conformitate cu dispoziţia directorului Centrului de Psihosociologie al MAI, potrivit planificării întocmite de către compartimentele cu atribuţii de recrutare;
  • Dosarele complete se depun: până la 27 martie 2022 ;
  • Proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice în perioada 31 martie -06 aprilie 2022;
  • Proba eliminatorie de evaluare a cunoştinţelor în data de 09 aprilie 2022;
  • Contestaţiile la proba de evaluare a cunoştinţelor se transmit on-line la adresa de e-mail a unității de învățământ în termen de 24 de ore de la postarea listei provizorii și se soluționează în termenul prevăzut prin graficul concursului de admitere, la sediul acesteia.
  • Examinarea medicală în perioada 18 aprilie – 20 mai 2022 se realizează potrivit prevederilor O.M.A.I. nr.105/2020 pentru candidaţii care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale;
  • Rezultatele finale până la data de 27 mai 2022 – sunt aduse la cunoştinţa candidaţilor prin afişare pe site-ul oficial al unităţii de învăţămant
  1. CONDIŢII DE ÎNSCRIERE

Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii și criterii:

  1. să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  2. să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  3. să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  4. să fie declaraţi „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
  5. să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs;
  6. să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat;
  7. să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
  8. să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  9. să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  10. să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  11. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  12. să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concurs;
  13. să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate, pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, criteriu specific nu se aplică pentru candidaţii pe locurile repartizate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
  14. să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
  15. să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ.

Aptitudinea/inaptitudinea prevăzută la litera d) se constată de structurile de specialitate ale MAI, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale.

Dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la litera lit. f) se face cu diplomă sau cu adeverinţă care îndeplineşte condiţiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat.

  1. CONŢINUTUL DOSARULUI DE RECRUTARE

Pentru recrutare, fiecare candidat va depune la structura de resurse umane a inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene / Bucureşti-Ilfov un dosar plic cuprinzând următoarele documente:

  1. Cererea de înscriere;
  2. Curriculum vitae – Europass (CV);
  1. Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptare a condiţiilor de recrutare;
  2. Copii ale actului de identitate, carnetului de muncă/certificatului stagiu de cotizare şi/sau altor documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă şi, dacă este cazul, ale livretului militar;
  3. Diploma de bacalaureat (copie) şi foaia matricolă pentru clasele IX-XII / IX-XIII (copie) – pentru absolvenţii din seriile anterioare sau adeverinţă care atestă absolvirea liceului cu diplomă de bacalaureat (în care se menţionează media generală obţinută la examenul de bacalaureat, mediile obţinute în anii de studiu, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma) pentru candidații care au absolvit în anul 2021 .
  4. Copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţiei şi fiecare copil, certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
  5. Autobiografia şi tabelul nominal cu rudele candidatului;
  6. Certificat de cazier judiciar, în termen de valabilitate;
  7. Adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie (modelul prevăzut de Anexa nr. 2 la OMAI nr. 105/2020);
  1. Consimţământul informat;
  1. 1 fotografie color 9×12 cm (având scrise pe verso: numele, prenumele tatălui și prenumele candidatului, înscrise cu majuscule, precum și codul numeric personal al acestuia);
  2. adeverinţă medicală privind concluziile examinării medicale eliberată de medicul de unitate (se realizează potrivit prevederilor Ordinului MAI nr.105/2020 pentru candidaţii care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor, în perioada 18 aprilie -20 mai 2022);
  3. Documentele justificative pentru candidații care optează pentru locurile alocate romilor (dacă este cazul, inclusiv declarația prevăzută la anexa nr. 3 la Dispoziția DGMRU nr. II/18716 din 15.07.2020 pentru modificarea Dispoziției DGMRU nr. II/17953/2019 – disponibilă pe site-ul MAI);
  4. Documentele justificative pentru candidații îndreptățiți să beneficieze de prevederile Ordinului m.a.i. nr. 35/2014 privind măsurile de sprijin acordate poliţiştilor încadraţi într-un grad de invaliditate şi familiilor acestora, precum şi familiilor poliţiştilor decedaţi sau, după caz ale Ordinului m.a.i. nr. 108/2014 privind măsurile de sprijin acordate personalului militar încadrat într-un grad de invaliditate sau clasat apt limitat pentru serviciul militar şi familiilor acestora, precum şi familiilor personalului militar decedat, ambele cu modificările și completările ulterioare (dacă este cazul);
  5. Alte documente solicitate de către instituţiile de învăţământ / inspectoratele beneficiare.

Candidaţii etnici care se înscriu pentru locurile alocate distinct acestora, declară pe proprie răspundere apartenenţa la etnia respectivă şi depun o adeverinţă emisă de o organizaţie etnică, constituită potrivit legii.

 

ASPECTE DE INTERERS GENERAL:

 Coordonate ale vieţii de elev

  • încazarmare pe toata durata studiilor
  • program zilnic riguros (06.00 deşteptare, 08.00-14.00 activităţi didactice, 16.00-20.00 studiu obligatoriu, 22.00 stingere) si program la dispoziţie sâmbăta si duminica
  • învoiri în cursul după amiezilor, condiţionate de rezultatele obţinute la învăţătură
  • activităţi cultural-sportive

Restricţii sociale

  • interdicţia înscrierii în partide, organizaţii politice sau secte religioase interzise
  • interzicerea participării la greve sau la organizarea acestora
  • absenta condamnării penale

Avantaje sociale

  • loc de munca asigurat pe durata a cel puţin 10 ani (semnare contract)
  • şcolarizare gratuită
  • salarizare corespunzătoare normelor M.A.I., cu sporuri specifice activităţii operative
  • recunoaşterea stagiului militar
  • dreptul de încadrare pe funcţii civile echivalente în cazul părăsirii structurilor M.A.I.

 

Informaţii privind graficul admiterii, datele de prezentare, etapele şi probele de concurs, tematica şi bibliografia vor putea fi accesate la următoarele adrese de web: www.scoaladepompieri.ro;

 Pentru informaţii suplimentare, vă puteţi adresa la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, compartimentului Resurse Umane sau la numerele de telefon 0250/748201 şi 0250/748202, la interior 27010 / 27123/27124.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *