Mihai Oprea, prefectul județului Vâlcea, a vizitat locațiile care ar putea fi transformate în spații de cazare pentru refugiați

734 0

Informare de presă

 

Mihai Oprea, prefectul județului Vâlcea, a vizitat locațiile care ar putea fi transformate în spații de cazare pentru refugiați, spații comunicate de unitățile administrativ teritoriale vâlcene.

„Am discutat cu reprezentanții autorităților locale pentru o coordonare eficientă a acțiunilor noastre. Vreau să mă asigur că spațiile oferă condiții de cazare decente. Gestionăm această situație, toate structurile cu atribuții în domeniu dau dovadă de implicare totală. Suntem în contact permanent. Colaborăm și identificăm cele mai bune soluții pentru cetățenii din Ucraina care fug din calea războiului și ar putea ajunge în județul Vâlcea. Voi continua să vizitez personal aceste locații, iar în zilele următoare vor pleca în teren și echipe mixte formate din reprezentanți ai Instituției Prefectului – județul Vâlcea și Inspectoratului pentru Situații de Urgență «General Magheru». Spațiile vor deveni operaționale pe măsură ce vor exista cereri prin intermediul Centrelor Județene de Conducere și Coordonare a Intervenției. Lista cu locațiile este actualizată permanent. Avem și cadrul legal pentru unitățile administrativ teritoriale pentru decontarea cheltuielilor generate de cazarea refugiaților în spațiile folosite în acest scop”, a declarat prefectul județului Vâlcea.

De asemenea, în această dimineață, reprezentantul Guvernului în teritoriu a fost prezent, din nou, la „Cortul Solidarității”, amplasat la Sala Sporturilor, cu sprijinul Instituției Prefectului, Consiliului Județean și Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea.

„Donațiile vâlcenilor au ajuns la voluntarii de la Crucea Roșie. Oamenii nu au rămas indiferenți la drama celor din Ucraina. Au dus alimente neperisabile și lucruri de igienă personală care sunt depozitate în condiții corespunzăptoare. Apeciez sincer efortul voluntarilor și al vâlcenilor, oameni buni cu suflet mare și vă mulțumesc pentru solidaritate”, a concluzionat Mihai Oprea, prefectul județului Vâlcea.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *