Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” face un apel public către toți participanții la trafic, șoferi și pasageri, pentru păstrarea curățeniei pe drumurile publice, autostrăzi și drumuri naționale, respectiv în zona parcărilor acestora.
Ne aflăm într-o perioadă în care, în toate județele, au loc activități de curățare și igienizare a mai multor zone publice. Curățenia de primăvară este extrem de importantă, însă ea trebuie întreținută.
Majoritatea participanților la trafic respectă regulile privind depozitarea deșeurilor din autoturisme, provenite în urma deplasărilor pe distanțe lungi. Este suficient să existe câțiva șoferi sau pasageri pe zi care să arunce gunoaie sau mucurile de țigară pe spații verzi pentru ca locurile de odihnă/staționare să capete aspect dezolant și respingător.
Refugiile drumurilor publice, în care în mod tradițional se fac scurte popasuri și se consumă alimente, sunt în fapt oglinda noastră, a tuturor celor care participă la trafic. O parte dintre acestea sunt prevăzute inclusiv cu locuri de parcare, zone verzi, băncuțe și coșuri de gunoi. Trebuie să ținem cont de faptul că după noi vin alți șoferi care trebuie să beneficieze, la fel, de condiții civilizate și curățenie. Aruncatul chiștocilor de țigară sau a diferitelor ambalaje, din mers din mașini, sunt practici reprobabile, iar cei care uzitează de ele sunt pasibili de sancțiuni.
”Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” – a spus Mahatma Gandhi. Acest mesaj îl transmitem și noi celor care pornesc la drum și sperăm că vor ține cont de el.
Biroul de presă al Sindicatului Drumarilor ”Elie Radu”