Filiala vâlceană a Partidului Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor dă tonul în țară!

651 0

COMUNICAT DE PRESĂ

În acest weekend, la Vâlcea, a avut loc primul Birou Politic Național al Alianței Antreprenorilor și Agricultorilor, în deplasare. Antreprenorul Liviu Pătru, președintele filialei vâlcene, a fost gazda întâlnirii.

Filiala Vâlcea a Alianței Antreprenorilor și Agricultorilor tocmai a dat startul întâlnirilor în teritoriu!  În acest sfârșit de săptămână, în cadrul Biroului Politic Național, au participat la eveniment președintele național al partidului, Ion Ianuș, dar și președintele Filialei Vâlcea, Liviu Pătru.

Membri și simpatizanți din toată țară au venit la această întâlnire pentru că împărtășesc nevoia de schimbare a clasei politice și a cadrului legislativ care descurajează antreprenoriatul românesc. În urma discuțiilor, membrii AAA au concluzionat că politica românească are nevoie vitală de competență, profesionalism și bun-simț.

”Ne-am propus un alt gen de politică. Cred că toți ne-am săturat de circ și incompetență! Vrem să aducem oameni competenți în politica românească, vrem să susținem mediul antreprenorial și vrem să realizăm toate aceste lucruri demonstrând, înainte de orice, bun-simț.” a declarat Liviu Pătru, președintele Filialei Vâlcea.

Partidul Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor este un proiect politic nou, cu reprezentanți care și-au demonstrat competența în lumea reală a mediului antreprenorial românesc. Lansarea partidului a avut loc în luna decembrie a anului trecut, la Camera de Comerț și Industrie a României.

Biroul de presă AAA Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *