“Moștenirea bunicilor”- Hala, edificiu rămas din Râmnicul de altădată

115 0

“Pe vremuri, piața nu era închisă între blocuri, ci se vedea din strada Traian, atrăgând atenția din prima clipă prin impozantul edificiu al halei. Era această hală, zidită la începutul secolului pe locul unde își instalau sălașul circurile, o clădire cu care râmnicenii pe bună dreptate se făleau. O fotografie de acum 60 de ani, executată înainte ca hala să fi suferit transformări, o arată în toată frumusețea, cu rânduri de cărămidă aparentă alternând cu zidărie și cu înalte ferestre la fațadă, de un stil ce nuanța sfârșitul unei epoci.

Alături, în latura de miazăzi, se afla hala de pește “La Bibanu” unde se putea găsi de dimineața până seara pește proaspăt. Trei-patru magazine de mărunțișuri își etalau cu ostentație mărfurile țăranilor care puteau să cumpere de aici basmale, sfoară, mosoare, vase de bucătărie, tigăi, găleți de zinc și alte obiecte de industrie mică. Patronii prăvăliilor stăteau pe un scaun de lemn în fața ușii larg deschise și citeau jurnalele de dimineață (“Curentul”,”Universul”), dând binețe trecătorilor, în timp ce băieții de prăvălie cărau mărfuri, fumau pe ascuns chiștoace, sau măturau prin fundul magazinului. Dacă se întâmpla să intre vreun mușteriu pe ușă, patronul se ridica imediat și începea spectacolul salamalecurilor, pe care tinerii cumpărători de astăzi n-au avut norocul să-l cunoască nici măcar la magazinele pretențioase din centru.

Tocmeala era o lege a pieții. Nimic nu se vindea fără tocmeală (se folosește azi cuvântul mai evoluat “negociere”) și deseori cumpărătorul se tocmea numai pentru plăcerea de a-și arăta perseverența. Noțiunea de “coadă” cu sensul cunoscut în cele cinci decenii de sărăcie dirijată nu intrase încă în perimetrul de observație al lingviștilor…

E inutil și aproape indecent să amintesc de bogăția și ieftinătatea pieței de altădată, ce aparține parcă unei epoci fabuloase, preistorice. De altminteri, mi-am propus să scriu îndeosebi despre mentalitatea oamenilor de odinioară: aceștia se întâlneau în piață nu numai să cumpere de-ale mâncării, dar și să converseze, să facă pronosticuri asupra anului agricol, asupra vremii, sau să discute despre căderea guvernului conservator în Anglia…

Cuvântul “piață”, referitor la piața de odinioară, a căpătat un iz arhaic, ca o casă de la țară cu miros de busuioc și levănțică. Înțelesul lui adânc, adevărat, s-a pierdut s-a pierdut cu timpul…Piața de astăzi reflectă în mod invers evoluția de o jumătate de secol a civilizației în țara noastră. Ea a pierdut, față de piața de odinioară, nu numai belșugul, dar și fervoarea de care vorbeam mai înainte, necontenita agitație veselă și bucuria țăranului de a vinde, fiindcă olteanul, orice s-ar spune, e un negustor împătimit.”

O mare parte din copilaria mea frumoasă s-a petrecut langă  Hală, alături de copiii vecinilor, clipe minunate ce vor rămâne veșnic în amintirea noastră, a tuturor.

Sunt nostalgii ce ne cuprind pe toți aceia ce trecem deseori sau mai rar unii dintre noi prin aceste locuri care păstrează atât de frumos arhitectura Râmnicului de altădată.

(Sursa: Constantin Mateescu – “Râmnicul de odinioară”)

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *