Născut din părinţi creştini, în Capadochia, vestitul Mucenic Gheorghe a trăit în vremea împărăţiei lui Diocleţian. Prunc fiind, rămâne orfan de tată şi, împreună cu mama sa, se mută în Palestina. Ajungând la vârsta desăvârşirii, tânărul Gheorghe a devenit preţuit de toţi, prin pricepere şi osteneală, în acelaşi timp fiind şi viteaz în luptă.
La un moment dat, ajunge conducător de oaste în garda împăratului. În anul 303, Diocleţian a început o aprigă prigoană împotriva creştinilor, aceştia fiind obligaţi să aleagă între idolii păgâni şi dreapta credinţă în Hristos. Prigoana a ţinut până în 313, când împăratul Constantin cel Mare, prin edictul de la Milan, declară creştinismul religie de stat, aducând astfel pace creştinilor. Sfântul Gheorghe, fiind născut din părinţi creştini, a fost întemniţat de Diocleţian şi pus la chinuri, ca să renunţe la credinţa sa. Mulţi păgâni, văzând că Sf. Gheorghe a rămas viu în urma torturilor, s-au întors la credinţa în Iisus Hristos.
Legenda spune că, acolo în temniţă, Sf. Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat, iar în momentul acela, împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a mărturisit credinţa ei în Hristos. Drept urmare, Diocleţian a poruncit să li se taie capetele şi Mucenicului şi împărătesei Alexandra. În drumul spre osândă, împărăteasa şi-a dat duhul, iar Sfântul Gheorghe, mulţumind lui Dumnezeu, şi-a plecat capul sub sabie şi a fost tăiat. Aceasta s-a întâmplat în 23 aprilie 303. În credinţa populară, Sfântul Gheorghe este asociat adesea cu omorârea balaurului. Această legendă datează din secolul XII şi una din variantele sale este „Legenda Aurea”. Se povesteşte cum un balaur imens şi feroce a apărut lângă oraşul Selena din Lybia. Locuitorii trebuia să-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar când nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe fata împăratului. Atunci a apărut un viteaz creştin care s-a oferit să răpună balaurul. În unele icoane timpurii, faţa împăratului este înfăţişată în gura balaurului, în timp ce un viteaz cu o suliţă se luptă cu acesta. După ce a străpuns balaurul cu suliţa, tânărul a dus-o pe prinţesă la palatul împăratului, care i-a oferit mâna ei şi jumătate din împărăţie. Viteazul a refuzat, spunând că mai are multe alte lucruri de îndeplinit în lupta sa pentru apărarea bisericii şi ajutorul săracilor şi nedreptăţiţilor; apoi le-a spus că numele lui este Gheorge şi a plecat.
K:R
