”Simona Halep a yachtingului” se antrenează alături de delfini și rechini!

113 0

Ebru Bolat este speranța României la o medalie olimpică în 2024 și speră să o întâlnească pe tenismenă la Paris.

Supranumită ”Simona Halep a yachtingului”, Ebru Bolat  (22 de ani) a făcut atletism și gimnastică și este în plină pregătire pentru calificarea la Jocurile Olimpice.

”Mă gândeam că poate dacă mă calific la Tokyo și merge și Simona ne-am vedea acolo poate în delegația României, dar până la urmă nici ea nu a mers, nici eu. O admir foarte mult, e o sportivă foarte bună și rezonez prin multe experiențe pe care le-a trăit și ea” – Ebru Bolat, dublă campioană europeană de junioare la yachting.

Partenerii de antrenament ai tinerei românce sunt de multe ori delfinii, rechinii sau țestoasele!

”Câteodată îi sperii, pentru că mă emoționez că am delfini pe lângă mine și încep să țip și pleacă. Zic: <<Nu, nu. Veniți înapoi!>>. Și delfini, rechini. Am avut rechini pașnici, hammer sharks. Și țestoase, adică e efectiv lumea asta pe care o vezi în filmările din tik-tok” – Ebru Bolat, dublă campioană europeană de junioare la yachting.

Yachtingul este un sport scump, care necesită multe sacrificii din partea practicanților. Doar barca este 9.000 de euro, însă întreaga pregătire trebuie făcută peste hotare.

”Fiind un sport care nu este foarte cunoscut în țară și noi, ca yachting românesc suntem pe drumul de a învăța cu ce se mănâncă yachtingul în afară. Acolo ei au obținut mai multe medalii olimpice. Ambarcațiunea mea e cea mai ieftină clasă olimpică, dar tot este destul de scumpă. O barcă completă nou-nouță costă în jur de 9.000 de euro” – Ebru Bolat, dublă campioană europeană de junioare la yachting.

Pentru a-și mări șansele la o medalie olimpică, Ebru lucrează din acest an cu unul dintre cei mai valoroși antrenori din lume, britanicul Jon Emmett. O întâmplare fericită a făcut ca ei să colaboreze.

”Acum mă antrenez cu un antrenor foarte cunoscut și foarte bun. Cred că am fost la locul potrivit, la momentul potrivit. Eu sunt la studii în Anglia în ultimul an. Așa l-am cunoscut și pe antrenorul acesta, Jon Emmett, care tocmai a încheiat o campanie olimpică din Tokyo cu sportiva lui din Finlanda, care a ieșit pe 5 la ultimele Jocuri Olimpice. Cum el era disponibil, eu eram prezentă foarte aproape și vroiam să mă antrenez, el vroia înapoi să antreneze pe cineva. Am avut o perioadă de testare pentru că nu era sigur dacă vrea să ia o sportivă dintr-o țară fără multă tradiție în sport, dar era mulțumit de atitudinea mea și zice că am fizicul, am potențialul, are material cu care să lucreze și atunci am decis să lucrăm împreună” – Ebru Bolat, dublă campioană europeană de junioare la yachting.

Practică yachting de la vârsta de 8 ani

Ebru practică yachtingul de la vârsta de 8 ani și spune că s-a îndrăgostit de la început de acest sport în care a cucerit mai multe medalii în perioada junioratului, printre care și două titluri europene!

”Am făcut și eu gimnastică și atletism. Mi-au plăcut, dar nu m-au atras la fel cum m-a atras yachtingul. Am început la vârsta de 8 ani, în Constanța, și la yachting era pur și simplu o atmosferă mult mai plăcută. Ești tot timpul în aer liber, dacă îți place la mare, ești tot timpul la apă și mai ales la performanță călătorești foarte mult, vezi locuri superbe. Campionatul Mondial e în Thailanda, anul trecut a fost în Oman, adică vezi toate locurile astea minunate. Nici nu cred că aș fi avut ocazia să călătoresc cât am călătorit dacă nu aș fi făcut sportul ăsta. E sănătos să fii în aer liber. Nici nu simți că transpiri, că ai vânt și apă, adică urăsc să transpir. Cel mai tare sport” – Ebru Bolat, dublă campioană europeană de junioare la yachting.

Văzut de pe mal, yachtingul poate părea o vacanță continuă a iubitorilor de mare. De fapt, este o luptă cu tine însuți pentru a-ți depăși propriile limite.

”Cam tot corpul e solicitat și mă întorc de pe apă, mă întreabă antrenorul: <<ce te doare?>> Tot. Mă doare absolut tot, din cap până în picioare. Și gâtul că-l țin afară, și gleznele, tot” – Ebru Bolat, dublă campioană europeană de junioare la yachting.

Ea spune că se simte mult mai în largul ei pe apă decât de uscat!

”Pe apă mă simt mult mai în control față de tot. Tu controlezi. Ai vântul, ai marea și ai o mașină, adică barca cu velă cu care poți să controlezi ce se întâmplă. Toți vrem să putem controla, să știm ce se va întâmpla. Și sentimentul ăla e foarte calmant” – Ebru Bolat, dublă campioană europeană de junioare la yachting.

Studiază arta animației, în Anglia

Când nu face antrenamente, Ebru studiază arta animației la o Universitate din Anglia. Ea spune că atunci când creează se relaxează.

”Pentru mine arta e ceva foarte recreațional. E partea în care iau pauză de la tot stresul ăsta și de la toată presiunea din sportul de performanță. Și atunci e frumos că pot să mă relaxez pe lângă sport. Unii poate folosesc sportul ca relaxare, pentru mine munca ar fi relaxarea. Studiez animație de filme. Filme animate. Îmi place să aduc desenele la viață. Prin animație asta faci. Ai un desen și se mișcă, poate să dea o poveste” – Ebru Bolat, dublă campioană europeană de junioare la yachting.

A fost dublă campioană europeană de junioare

Încă din perioada junioratului, Ebru a fost una dintre cele mai valoroase sportive din lume. Ea a cucerit o mulțime de trofee, printre care două titluri de campioană europeană de junioare la clasa Optimist și la clasa ZOOM 8, dar și medalia de argint la Campionatul Mondial de junioare la clasa ZOOM 8. Acum concurează pe barca Laser Radial, redenumită ILCA 6, iar anul trecut, la Campionatul Mondial destinat acestor ambarcațiuni a terminat pe locul 29. Competiția a avut loc la Mussanah, în Oman.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *