Andrei Dună are rezultate excelente în cursele de Rallycross și Slalom Paralel și speră ca viitorul nu foarte îndepărtat să ajungă în Formula 1.
E pilot, are 15 ani și visuri mărețe!
„Sunt fan Formula 1 și într-o zi vreau să ajung cât mai aproape de ei. Pilotul meu preferat este Max Verstappen” – Andrei Dună, campion la Rallycross și Slalom Paralel.
Până atunci, puștiul face legea în cursele de Rallycross și Slalom Paralel.
„Am început cu Rallycross, apoi am trecut la Slalom Paralel, o competiție premergătoare Raliului. Am acasă multe medalii și trofee câștigate la concursuri” – Andrei Dună, campion la Rallycross și Slalom Paralel.
Andrei este în lumea Motorsportului de la 11 ani. „Totul a început când tatăl meu m-a introdus în această lume, prin niște cunoștințe care organizau competiții pe Macadam și așa am învățat să conduc și să pilotez” – Andrei Dună, campion la Rallycross și Slalom Paralel.
Anul acesta, tânărul a trecut la lucruri serioase. A participat la primele competiții de Anduranță.
„Este o trecere destul de mare, în primul rând de la Macadam la asfalt și în al doilea rând bugetele sunt mai mari, este destul de greu dar mă acomodez” – Andrei Dună, campion la Rallycross și Slalom Paralel.
El se întrece pe circuit cu piloți adevărați.
„Pentru mine este o onoare, sunt un pește pe lângă rechini. M-am pregătit mult pentru aceste curse, pregătire fizică și mentală” – Andrei Dună, campion la Rallycross și Slalom Paralel.
Andrei a debutat în Motorsport la 11 ani, în cursele Rallycross, dintr-o simplă întâmplare, care apoi s-a transformat într-o pasiune.
La vârsta de 13 ani a participat la fiecare cursă a campionatului de Rallycross, unde a obținut rezultate excelente. Micul pilot nu s-a mulțumit să concureze doar la Rallycross, ci a trecut și la Slalom Paralel, unde la prima participare a ocupat locul întâi la Clasa Junior. Până la 15 ani, Andrei e plin de medalii și de trofee câștigate la competițiile la care a participat. Puștiul a debutat la echipa Procar, apoi a trecut la RB Racing, iar din 2022 face parte din Racing Team a lui Vali Porcișteanu.