Comuna în care toată lumea face Kempo! Primarul:”E greu pe două fronturi”!

110 0

Marian Neculai, arbitru internațional și campion mondialși-a deschis într-o comună de lângă Urziceni o sală de Kempounde se antrenează primarul, dar și copii de 3 ani!

La Gârbovi, o comună de 3500 de locuitori, toată lumea face Kempo! Inclusiv, primarul! Marian Neculai, arbitru internațional, campion mondial și antrenor de Kempo, este cel care le-a insuflat tuturor pasiunea pentru acest sport!

„Antrenez în fiecare zi 75 de oameni, care vin din Gârbovi, dar și din celelalte comune și din orașul Urziceni” – Marian Neculai, antrenor, arbitru internațional de Kempo.

După ce termină programul la primărie, și edilul urbei lasă costumul pentru echipamentul de Kempo și trece la antrenamente.

„Este destul de greu și la primărie și în sala de Kempo, aici avem activitate și ne relaxăm” – Vasile Popa, primar Comuna Gârbovi.

Marian Neculai merge și la competiții. Recent s-a întors de la Campionatul Mondial din Tunisia cu 3 medalii.

„Am câștigat două de argint și una de bronz. Îmbin plăcutul cu utilul, merg și la serviciu, vin și la sală și arbitrez și merg la concursuri. Îmi place adrenalina” – Marian Neculai, antrenor, arbitru internațional de Kempo.

Fiica sa e vicecampioană mondială

Fiica sa, Annemary în vârstă de 18 ani, îi calcă pe urme!

„Pot spune că m-am născut în sala de Kempo, dar de 8 ani fac la nivel de profesioniști. De la Campionatul Mondial din Tunisia m-am întors cu 3 medalii, două de bronz și una de argint” – Annemary Neculai, vicecampioană mondială de Kempo. 

De 8 ani, antrenorul o pregătește și pe fiica sa de care este foarte mândru.

 „Până acum 8 ani, trageam eu de ea să vină la sală, acum s-au inversat rolurile. Mă ajută mult” – Marian Neculai, antrenor, arbitru internațional de Kempo.

Cea mai mică sportivă din sala lui Marian este Daria!

„Mă cheamă Daria, am 3 ani și îmi place la Kempo, e frumos” – Daria. 

Micuța vine la sală cu mama ei, campioană mondială la Kempo.

Ștefania are 9 ani și nu lipsește la niciun antrenament! Vine dintr-o comună de lângă Gârbovi.

„Îmi place foarte mult, Sensei m-a învățat să țin garda sus și piciorul ridicat. Sunt în clasa a doua și la școală materia mea preferată este matematica” – Ștefania Mușat, sportivă de Kempo.

A început Kempo cu Amatto Zaharia

Marian Neculai a început Kempo cu actualul președinte al federației, Amatto Zaharia.

„Am intrat pentru prima dată într-o sală de Kempo, în urmă cu 26 de ani. În toți acești ani poate am sărit câteva antrenamente, în rest am fost prezent. De un an, de când am deschis această sală, în fiecare zi sunt aici” – Marian Neculai, antrenor, arbitru internațional de Kempo.

Copiii pe care Marian Neculai îi antrenează au și rezultate.

„20 dintre ei s-au întors de la campionatele naționale plini de medalii” – Marian Neculai, antrenor, arbitru internațional de Kempo.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *