Secretul din spatele afacerii Petrolul * Cum este fraierit poporul în Rumânistan

48 0

Ce ne învață istoria?

La începutul erei noastre, prin anul 30, la Roma domnea împăratul Tiberius, venit la tron după moartea lui Octavianus Augustus. Era o perioadă tulbure la Roma, corupția Senatului era în floare, mai ales, după ce în timpul lui Augustus fusese ținută la respect, datorită măsurilor luate de împărat. Prețurile creșteau zilnic , funcțiile nu se câștigau pe merit, ci se plăteau cu pungi pline de sersteți. Soldații nu mai executau ordine, iar Tiberius se îndepărtase de Roma, stabilindu-se la un palat al său de pe insula Capri. Treptat, treptat, revoltele au  început la granițele imperiului, după care s-au aprins puternic chiar în capitala Romei. Legiunile romane au pus capăt mișcărilor de la granițe, iar pretorienii lui Macro au înăbușit revolta din capitală. Unul din cei considerați capii răzmeriței romane era actorul Scaurus. La cererea lui Tiberius, acesta, înainte de a fi executat, a fost adus pe Capri în fața împăratului, care era curios să-i afle motivele care-l duseseră la revoltă.

Scaurus a început să-l acuze direct pe împărat de soartea grea a locuitorilor Romei. Se spune că Tiberius i-ar fi zis:

– Mă provoci ca să te omor mai repede? Nu ți-e frică de moarte?

– Ba, îmi e frică, sunt tânăr, am o iubită...- a răspuns tremurând actorul.

– Atunci, de ce te-ai răsculat?

Atunci, Scaurus a răbufnit:

– Nu avem ce mânca! Senatorii ne fură. Au nevoie de bani pentru chefurile lor și luptele cu gladiatori. Și de unde să-i ia? De la noi. Cum ? Simplu! Măresc taxele cu un serstet măsura de grâu la producător, aceste o vinde brutarilor cu doi sersteți în plus, iar brutarii pun trei sersteți în plus la pâine. Cine pierde? Săracul! Cine câștigă? Fermierul, brutarul și Senatul, pe spinarea noastră. De ce-i lași, Tiberius, să ne umilească, căci și noi suntem cetățeni romani?

Atunci, se spune că împăratul uimit de logica corectă a actorului l-a eliberat spunându-i:

– De mine să nu-ți fie frică, nu te voi condamna niciodată, dar ai grijă la senatori, nu poți știi când aceștia te vor înjunghia pe la spate!

Nu garantăm că discuția între Scaurus și Tiberius s-a derulat chiar cu aceste cuvinte, dar, în esență, așa s-au petrecut faptele. Și o știm din scrierile lui Petronius, reluate peste secole și transpuse de polonezul Josef Toman în binecunoscutul roman, După noi, potopul!

La o primă vedere, nu vi se pare că problemele economice ale actualei Românii sunt rezolvate precum cele ale Romei din începutul erei noastre?

 

Hoțul strigă hoții!

De la o frumoasă și înțeleaptă poveste antică să trecem, cu îngăduința dumneavoastră la un basm modern al zilelor noastre.

Se făcea că trăiam cu toții într-o țară numită Rumânistan, poreclită de vecini, Absurdistan! Absurdistanul era țara nefericită, în care hoții strigă hoții și fiecare politician prins cu măgării financiare acuză public că este o  victimă… politică! Absurdistanul era țara magistraților care condamnau la ani grei furtul unei pâini sau găini, în schimb, judecau dosare de mari corupți ani întregi, după alți ani întregi, timp în care locuitorii de rând uitau, faptele se prescriau și hoții cu carnet de partid erau liberi să fure din nou, chiar mai mult.

Rumânistanul sau, după cum vreți, Absurdistanul, era un stat în care nu se făcea nimic pentru producții aducătoare de venituri, nu se construiau drumuri și podețe, nu era încurajată și protejată agricultura, practic, era statul în care câinii mergeau cu covrigi în coadă și mâțele se trăgeau de coadă. Și, totuși guvernanții, ca să-i amăgească pe poporeni, dădeau cu nemiluita pomeni, vânzând practic viitorul țării pe sute de ani. conducătorii se împrumutau de la zarafi cu dobânzi mari și atunci când nu se mai puteau împrumuta treceau la mărit și inventat de taxe, bineînțeles plătite și suportate numai de cei săraci, nu și de marii îmbogățiți sau de politicienii veroși.

Iar, în cele ce urmează, vom povesti, nu la gura sobei, ci lângă caloriferul rece, sau aragazul stins, la lumina unei lumânări fiindcă becuri aprinse nu prea, cum de a făcut rost de bani Guvernul din Rumânistanul zis și Absurdistan!

 

Sfat nocturn de taină la ministerul energiei…

A fost odată ca niciodată, pe când Inflația creștea într-o zi cât altele într-un an, altele din alte împărății, iar banul național scădea văzând cu ochii, a fost odată o noapte când s-au adunat ca hoții niște miniștri, oameni de afaceri pupincuriști guvernamentali și câțiva galonați cu ștate de plată pe la servicii și au pus de o șmecherie aducătoare de mare profit pentru conducători.

Și, cum pe la granițe mirosea a ceva praf de pușcă, complotiștii au avut și motivul legal pentru o mare mega excrocherie, scuzați pleonasmul. Au ales petrolul ca viitor element natural, strict necesar și extrem de profitabil. La ora aceea, în Absurdistan, petrolul se vindea la pompă cu aproape șase bănuți naționali litrul.

Cu de la sine putere au hotărât ca în maximum șase luni, prețul petrolului să ajungă fix la 12 bănuți, adică dublu. Și vor face astfel rost de bani datorită taxelor pe petrol și nici marile companii producătoare sau vânzătoare nu vor pierde ci dimpotrivă, se vor îmbogăți și mai mult, deci toată lumea, mai puțin absurdistanii de rând, fericită și cu lacrimi pe obraz!

 

Când joci pe două fronturi sau omul nostru din guvern...

Bineînțeles, după hotărârea luată, înainte de a închide ședința, au jurat cu toții că vor păstra secretul după care s-au mutat cu toții într-un restaurant de lux care, întâmplător și numai întâmplător, aparținea unuia dintre oligarhii benzinei din Rumânistan! Dar nu au ajuns cu toții la bairam, unul dintre secretarii de stat dându-se bolnav. Atât de bolnav era, că nu a putut dormi toată noaptea și a stat doar numai pe telefon. Avea omul niște interese pur personale în stații PECO, împrăștiate prin întreaga țară, pe care deținea împreună cu un asociat care nu vorbea rumânistana, ci o limbă vecină de la est.

Și, tot din pură întâmplare, toate stațiile sale de benzină și-au schimbat brusc prețul de vânzare de la șase la douăsprezece bănuți. După care, aceluiași secretar de stat i-a scăpat telefonul și vreo trei apeluri pe la vreo trei televiziuni care așa au aflat, întâmplător și numai întâmplător, pe surse, de posibila creștere a prețului. Și s-au grăbit să afișeze pe post noutatea. Și așa s-a dezlănțuit iadul.

Într-un timp foarte scurt, la mai toate benzinăriile din Rumânistan s-au făcut cozi kilometrice și s-au cumpărat plinuri peste plinuri. Nu mai cunoscuse Rumânistanul așa cozi, de prin anul de dinainte de marea răscoală, care-l dăduse jos pe ultimul dictator din Absurdistan.

În noaptea aceea, dar și în ziua care a urmat, benzinarii au făcut vânzări uriașe și profituri grandioase, implicit statul Rumânistan din colectarea direct a accizelor și taxelor pe petrolul rafinat.

 

Păcăleala tip ANAF...

A doua zi a izbucnit scandalul, rumânistanii s-au revoltat, o parte a mass-mediei a făcut scandal și Guvernul a trebuit să iasă și să facă declarații împăciuitoare. Ministrul energiei din Rumânistan a acuzat opoziția că a lansat zvonuri mincinoase în legătură cu creșterea prețului la pompă și însuși Prezidentul Republicii a ieșit la interval arătând pe vinovat: statul din est care se războia cu vecinii! Deci, mulți vinovați, dar printre eei nu se aflau cei care se întâlniseră, ca hoții, noaptea, la Ministerul Rumânistan al Energiei!

Ministrul de resort a promis răzbunare și a trimis ANAF-ul (Agenția Națională de Albire a Fraudelor) în control. Agenții anafiști s-au repezit grămadă pe mici benzinării private, care nu făceau parte din maarile companii și le-au sufocat cu amenzi, dar și cu oprirea abuzivă a activității.

Este drept că prețul la pompă a scăzut ceva, dar tot nu a revenit la prețul inițial. Și, culmea, numai după treizeci de zile, prețul la popă a crescut cu țârâita de la șase la nouă lei. Doar într-o lună, iar planul prevedea șase luni până la cifra de 12 bănuți naționali per litru. Deja, doar într-o lună, planul mârșav al guvernanților absurdistanezi se îndeplinise pe jumătate. Se adunaseră la buget și ceva bani așa încât coaliția de la guvernarea rumânistană a mai putut promite niscaiva pomeni așa că firavele proteste s-au potolit și ele. În schimb, statul Rumânistan mergea cu pași repezi, neobosiți și neșovăitori, direct spre prăpastia insolvenței!

 

Câte-un pic, câte-un pic...

Analiști internaționali, dar și câțiva analiști rumânistanezi, puțini dar de bună credință, s-au tot întrebat de ce este poporul atât de lethargic și acceptă în liniște spolierea și pauperizarea sa, exact ca mielul de dinainte de Paște, care așteaptă liniștit tăierea sa, pentru a fi transformat în ostropel și drob la mesele bogaților!

Ei, bine, liderii din Abusrdistan, inspirându-se din vechea fabulă a rabinului și animalele de casă, au implementat cu succes practica șocului. Dar în ce constă această metodă? Simplu, pleci de la o stare normal, aplici o modificare creând un șoc mare, sperii populația, după care revii la situația de dinainte și  după câteva zile, reiei din nou modificarea, dar de data asta în trepte micuțe, dar rezultatul final va fi acel dorit atunci când ai aplicat șocul. De teama șocului mare, poporul acceptă micile modificări, dar nu realizează că în scurt timp, rezultatul va fi același cu cel din momentul inițial al șocului. În cazul nostru, benzina, inițial vândută cu șase lei, va ajunge așa cum au plănuit complotiștii, tot la doisprezece lei, fără ca poporul fricos și amețit să reacționeze, să se revolte!

Deci teoria cât un pic, câte un pic, s-a dovedit perfectă pentru Guvernul din Absurdistan și folosită și pe alte paliere, energie electric, gaze, alimente, etc.

 

O singură miză, câștiguri multiple!.

Planul hoților nocturni nu s-a bazat doar pe viitorul câștig din mărirea artificial a benzinei. Guvernanții absurdistanezi au jucat doar o miză, dar ruleta norocului le-a adus multiple câștiguri. Creșterea prețului la benzină a dus, în colateral, cu creșterea masivă a alimentelor. Cum rumânistanii trebui ca să trăiască, au fost nevoiți să cumpere alimente în continuare plătind prețuri aproape duble. De exemplu, înainte de măgăria de la Energie, în Rumânistan, un litru de ulei costa între patru și opt bănuți naționali. După măgărie, un litru de ulei costă între opt și 18 bănuți.

Un kilogram de făină a crescut de la 2 lei la cinci sau chiar șase, o pâine obișnuită de 300 grame, de la un bănuț la trei și exemplele pot continua fiind nenumărate. Odată cu prețul a crescut și TVA-ul deci statul rumânistanez a încasat direct mai mult decât dublul de până atunci!

Dar cum nu numai alimentele s-au scumpit, ci multe alte produse, reiese că statul a mizat o dată și a câștigat însutit, de mai multe ori!

 

Cine a tras lozul câștigător și cine a pierdut?

Cine a tras lozul câștigător este de fapt o banală întrebare retorică. Este clar că Statul și-a tras partea leului din pradă, dar să nu plângem nici marile companii străine ce funcționează în Rumânistan, și-au mărit și ele cu nesimțire profitul. Iar pierzătorii, cu adevărat, sunt doar milioanele de rumânistanezi rămași, din păcate, inerți la abuzurile și șmecheriile guvernanților.

Tot din păcate istoria ne învață, cu multe exemple, că, în Rumânistanul zis și Absurdistan, mămăliga explodează greu, deci nu prea sunt speranțe ca poporul să-i pună la punct pe guvernanții spoliatori!

Răul făcut este mult mai mare decât cel prezent, pauperizarea și corupția pe de o parte, pomenile și împrumuturile grandioase, pe de altă parte, vor amaneta viitorul Rumânistanului pe generații următoare întregi, zeci de ani sau chiar mai mulți!

 

Trocul de reclame, sponsorizări, pupat toți Piața Independenții!

Înțelegerea sulfuroasă, adică puturoasă, dintre Guvernul Rumânistanez și marile companii este evidentă și pe față. deși în declarații publice sunt condamnate relațile de trust și monopol, deși guvernanții promit măsuri, este clar că în statul Absurdistan, corupția a învins. Corupția generalizată și bine protejată. Companiile și-au împărțit teritoriul și desfacerea. Controlează și măresc prețurile, precum cartelul de la Medelin cocaina, livrată în întreaga lume.

S-au făcut înțelegeri pe care numai Agenția Națională de Albire a Fraudelor, pe scurt ANAF, nu le vede. Și-au împărțit produsele pe care dețin monopol, vezi cazurile alimentelor și ale medicamentelor, de exemplu, până și reclamele le-au distribuit în funcție de cota de piață a firmelor mari. Cum de dracului să cheltui bani pe o reclamă a unui produs sau al unui serviciu, pe care doar tu îl controlezi și nimeni nu-l mai are, deci ești singura sursă de aprovizionare sau de servicii? Vezi cazurile din Rumânistan privitoare la furnizorii de apă și energie au la procesatorii și colectorii de gunoaie menajere, ca să dăm doar un banal exemplu. Aceste reclame au însă rostul lor. Pe de o parte este mituită mass-media ca să-și țină ciocul închis, pe de altă parte este mituit însuși statul prin taxele și impozitele reclamelor distribuite dar strict nenecesare! Cu siguranță marile companii din Absurdistan au prevăzute o cotă parte din beneficii dedicată mitei oficiale. Asta ca să nu mai amintim de cunoscutul impozit nefiscalizat denumit științific… paraîndărăt!

 

Ce-au făcut, ce fac și ce vor face rumânistanezii de rând?...

Răspunsul este banal de plictisitor dar și îngrijorător. Rumânistanezii nu au făcut, nu fac și nu vor face nimic, de teamă ca nu cumva să le fie și mai rău. Așa cm am mai spus în poveste, mămăliga explodează greu și foarte rar!

Și ca orice basm care se respectă, spunem și noi că am încălecat pe o șa (minciună, de altfel, fiindcă alții ne-au încălecat) și v-am spus povestea așa.

Dar să facem și încheierea obligatorie: orice asemănare cu întâmplări și persoane este cu totul… neîntâmplătoare!

 

Un pamflet scris de George Hodorogea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *