Informare privind desfășurarea primei probe scrise din cadrul Examenului Naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2022

470 0

La prima probă scrisă a Examenului Național de Bacalaureat din sesiunea iunie – iulie 2022, (E. a) – Limba și literatura română) desfășurată astăzi, 20 iunie, în 11 centre de examen, au fost prezenți 2168 de candidați din 2200 înscrişi.  Nu s-au prezentat 32 de candidați.

Numărul total de înscrişi la Examenul Naţional de Bacalaureat este de 2393 candidaţi: 2071 din seria curentă şi 322 din seriile anterioare.

Ca urmare a apariţiei unei situaţii medicale deosebite, la unul din centrele de examen a fost înregistrată o solicitare pentru subiect de rezervă; niciun candidat nu a fost eliminat din examen.

7 elevi cu cerințe educaţionale speciale au beneficiat de condiţii de examen adaptate, conform procedurii de egalizare de şanse.

Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

 

Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:

  • marți, 21 iunie – c), proba obligatorie a profilului
  • miercuri, 22 iunie – d), proba la alegere a profilului și a specializării

 

Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iunie, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 01 iulie.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulative:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *